Conflict administrativ marca Nicușor Dan, după alegeri. Deși a recunoscut încă din 2022 că Planșeul Uniri, vechi de peste 100 de ani, trebuie reabilitat și chiar specialiștii au semnalat de mai multe ori că acesta reprezintă un pericol public pentru pietoni și șoferi, Primarul General al Capitalei s-a răzgândit, după realegerea sa în funcție.
Citește și Nicuşor Dan, luat la rost de Poliţie: Nu avem atribuţii să mutăm garduri!
Acesta a spus că nu mai vede o urgență în reabilitarea lui, pornind un conflict administrativ de proporții. Astfel, Nicușor Dan a refuzat eliberarea autorizației de construire pentru demararea șantierului, riscând pierderea fondurilor oferite de Guvernul Ciolacu. Soluția administrativă a fost însă găsită de edilii social democrați de la Sectorului 4, Daniel Băluță, si primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, cel din urmă dând autorizația necesară. Reabilitarea a început oficial azi, pe 14 octombrie. Prefectul Capitalei: „Este imperios necesar să se înceapă cât mai urgent lucrările”.
Primarul Sectorului 4 a demarat luni, 14 octombrie, lucrările de reabilitare la Planșeul Unirii. Amânarea proiectului reprezenta un risc major pentru siguranța pietonilor și șoferilor care tranzitau zona, conform specialiștilor. 60.000 de autoturisme traversează zilnic Pasajul Unirii.
Deși inițiativa aparține primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, iar finanțarea de 750 de milioane de lei vine de la Guvernul Marcel Ciolacu, Nicușor Dan nu a dorit să dea verde autorizației de construire pentru reabilitarea pasajului. Practic, deși nu are niciun aport în demersul urgent pentru siguranța Capitalei, Primarul General urmărește oprirea proiectului.
Nicușor Dan, probleme de memorie și discurs dublu
Controversa din spațiul public apare chiar din cauza discursului dublu al lui Nicușor Dan, deoarece acesta a fost inițial de acord cu reabilitarea, în 2022, știind că urmează o campanie electorală în 2024. Primăria Generală, sub semnătura lui Nicușor Dan, a semnat un Raport de Aprobare privind realizarea unui parteneriat între Municipiul București, prin Administrația Străzilor și Sectorul 4. Documentul a fost publicat acum de jurnaliștii de la Gândul și prevedea: “Administrația Străzilor a expertizat atât Pasajul Unirii cât și Pod Planșeu Unirii, constatându-se grave probleme structurale, care necesită ample lucrări de consolidare și reabilitare, motiv pentru care proiectul de hotărâre propus are un caracter urgent, ce nu poate fi amânat.”
În 2024 însă, Nicușor Dan a declarat la emisiunea În Opoziție cu Denise Rifai, difuzată online de Gândul, faptul că “La planșeul Unirii, deocamdată nu suntem în situația de pericol public.”
Prefectul Capitalei: “Este imperios necesar să se înceapă cât mai urgent lucrările”
Și prefectul Capitalei, Mihai Toader, a declarat în mai multe rânduri că reabilitarea planșeului este o lucrare de maximă urgență, din punct de vedere al siguranței, chiar dacă va genera un disconfort major al traficului în zonă pe durata lucrărilor.
„Este imperios necesar să se înceapă cât mai urgent lucrările. Normal, este o lucrare destul de amplă, cu un impact general destul de mare, datorită amplasamentului pe care îl are, vorbim de Piața Unirii. Și din acest punct de vedere va fi un disconfort evident”, a declarat prefectul Mihai Toader.
Problema, rezolvată între primarii Sectoarelor 3 și 4, Robert Negoiță și Daniel Băluță, în ciuda tergiversărilor lui Nicușor Dan
Pentru că zona se învecinează și chiar suprapune teritorial cu Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, acesta a putut emite documentul necesar începerii șantierului de către Daniel Băluță.
Mai exact, Primăria Sectorul 3 a emis Autorizația de Construire pe 11 octombrie 2024, la solicitarea Administrației Naționale „Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea, prin Primăria Sectorului 4 al Municipiului București, document care autorizează Executarea lucrărilor de construire pentru proiectul: Regenerarea spațiilor publice în zona Pasajul Unirii prin realizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a “Planșeului de acoperire a Râului Dâmbovița în Piața Unirii”.
Cetățeanul TV