joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalNicușor Dan e criticat din nou de un primar de Sector. Ciprian...

Nicușor Dan e criticat din nou de un primar de Sector. Ciprian Ciucu: Minte! Cât timp să mai pierdem?

-

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, continuă, printr-o postare pe Facebook, disputa cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pe care îl acuză că face afirmații false. De asemenea, primarul Ciucu mai spune și că Nicușor Dan nu vrea sa colaboreze cu primarii de Sector.

Iată mesajul lui Ciprian Ciucu către edilul general: „Cât timp să mai pierdem aiurea domnule Primar General, cât?

Au trecut 3 săptămâni de când v-am cerut public (deoarece refuzați orice altă formă de comunicare – instituțională sau privată) să eliberați, respectând legea, avizul de defrișare pentru a putea continua lucrările la drumul expres Valea Largă.

Asta înseamnă că au trecut 7 luni de când noi am depus inițial documentația pentru a primi avizul. Revin iarăși, public, să vă cer să RESPECTAȚI LEGEA, să emiteți avizul! Ați promis public, că până pe data de 22 mai veți emite avizul. Încă o minciună, dintr-un lung șir, dar de data acesta ați mințit public.

Nu pot să îmi dau seama cu ce ne confruntăm. Să fie bătaie de joc la adresa bucureștenilor din Prelungirea Ghencea în special și a locuitorilor din Sectorul 6 în general? Să fie ceva personal cu mine, mă sabotați, deși v-am protejat mandatul și v-am câștigat cel puțin un an de liniște când eram Președintele PNL București? Să fie doar nepăsare și indolență? Să fie neputință? Orice ar fi, modul la care vă raportați la locuitorii Sectorului 6 NU vă face cinste.

Mai ales că v-ați lansat campania electorală în Prelungirea Ghencea! Nu-mi face nicio plăcere să iau astfel de poziții publice, drept dovadă am așteptat să mai treacă două zile de la termenul pe care vi l-ați dat singur. Că… poate, poate.

Dezamăgirea pe care mi-o provocați este constantă. Sunt mulți care mi-au spus că, reproșându-vă în public problemele pe care le generați, inconsistențele, ca să fiu delicat, contribui la readucerea Gabrielei Firea la PMB.

Departe de mine această intenție. Și pentru că vă tot erijați într-unul dintre candidații Dreptei, vă spun sincer: cu o așa prestanță în cea mai înaltă funcție din administrația Bucureștiului, DUMNEAVOSTRĂ sunteți cel care o readuce pe Gabriela Firea în fruntea PMB și care dinamitați șansele Dreptei în București.

Eu vreau un simplu aviz. Și tac. Nu e pentru mine, nu este pentru un capriciu de-al meu: este pentru un proiect public, un proiect extrem de necesar a cărei finanțare și execuție o puneți în pericol! APA NOVA deja nu mai are front de lucru si zilele acestea va părăsi șantierul”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...