După ce Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al sectorului 2 a fost suspendat și după ce a cerut și anularea, în instanță, a autorizațiilor de construire emise de primarul Sectorului 2, primarul Capitalei a fost trezit la realitate de judecători.
Edilul a pierdut un prim proces cu un dezvoltator, care obținuse legal autorizație de construire în baza PUZ Sector 2, când acesta era în vigoare, potrivit jurnaliștilor de la Gândul.
Judecătorii de la Tribunalul București i-au arătat primarului că nu se poate situa deasupra legii, iar funcția de primar general al Capitalei nu este una și aceeași cu cea de prefect al Capitalei.
În octombrie 2022, un dezvoltator a obținut o autorizație de construire, în baza PUZ Sector 2, pentru a ridica un bloc cu opt etaje pe Str. Oituz. Deși actul administrativ a fost emis în condițiile legii, primarul general Nicușor Dan a atacat, în instanță, această autorizație de construire, cerând anularea acesteia.
Miercuri, 6 decembrie 2023, judecătorii de la Tribunalul București au respins acțiunea lui Nicușor Dan, arătând că acesta nu are ”calitate procesuală activă”.
„Tip soluție: Respinge cererea. Soluția pe scurt: Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamanților. Respinge ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activa cererea de chemare în judecată. Obliga reclamantii la plata catre pârâta Long Bridge Connect GR S.R.L. a cheltuielilor de judecată constand în onorariu de avocat (29.750 lei). Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului Primarul Sectorului 2 de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la data comunicarii. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucuresti – Sectia a II a Contencios Administrativ si Fiscal. Pronuntata, astazi, 06.12.2023”, au decis magistrații.
Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile
Radu Dinulescu: „Doar prefectul Municipiului București poate să deschidă acțiune de anulare”
Contactat de Gândul, avocatul Radu Dinulescu a explicat că decizia de miercuri a Tribunalului București nu este deloc surprinzătoare, având în vedere că primarul general al Capitalei, de foarte multă vreme, „încalcă legea” și, practic, „încearcă să se substituie prefectului Capitalei”.
Mai mult, spune avocatul, Nicușor Dan plătește avocații care îl reprezintă în instanță cu bani publici, ceea ce nu are dreptul să facă. Instanța îl obligă și la plate cheltuielilor de judecată pe Nicușor Dan, atrage atenția avocatul, „cu alte cuvinte ne mai costă o dată”.
„S-a cerut anularea acestei autorizații, ca și a altora, sunt câteva sute. Primarul general al Capitalei, fără să aibă calitate procesuală activă, a atacat – cu acțiune directă de anulare – câteva sute de autorizații de construire emise de primarul Sectorului 2 în baza prevederilor PUZ Sector 2.
Primul lucru pe care îl remarcă instanța și îl remarcăm cu toții este că Primarul General nu are, ca și Municipiul București, calitate procesuală pentru a cere anularea acestor acte administrative numite autorizații de construire. Dacă ar avea această calitate, Nicușor Dan s-ar transforma în prefect. Singurul care are drept de tutelă administrativă, de verificare a legalității actelor administrative emise de autoritățile publice locale, la nivelul Municipiului București, este Prefectul Municipiului București.
Există două autorități. Pentru emiterea autorizațiilor și pentru aprobarea PUZ-urilor și PUD-urilor și pentru partea de disciplină în construcții există Inspectoratul de Stat în Construcții, care sesizează eventuale nereguli sau ilegalități printr-un raport către Prefectul Capitalei. Doar Prefectul Municipiului București poate să deschidă acțiune de anulare”, a explicat avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.
Cetățeanul TV