Clasa politică e departe de a-și găsi sensul! Fără o clasă politică așezată, coerentă este greu de crezut că țara noastră poate avea parte de soluții și proiecte prin care să treacă cu bine prin criza energetică, criza carburanților și viitoarea criză alimentară.
Pe principiul „țara arde și baba se pieptănă” principalele partide parlamentare par, mai degrabă, blocate în proiect, preferând lâncezeala și comoditatea faptului că alegerile sunt abia în 2024 și nu există niciun fel de presiune de a răspunde așteptărilor românilor.PNL este pe punctul de a repeta „greșeala Cîțu”, dar de data asta cu impunerea unui președinte mai artificial decât Florin Cîțu (dacă credea cineva că se poate așa ceva?!), în persoana premierului Nicolae Ciucă. Nu doar că nu cunoaște partidul, al cărui membru a devenit în 2020, dar omul nu a manifestat niciun fel de ambiție politică, funcția de prim-ministru fiind un compromis necesar și pe care Nicolae Ciucă pare că îl duce pe picioare, reușind să împace și capra, și varza.
Dacă Președintele Iohannis nu va interveni iarăși cu bocancii în alegerile interne din PNL, atunci partidul se poate recupera, altfel va repeta dezastrul din 2016 sau mai rău.
La PSD e liniște și pace. Prea liniște, prea pace. Probabil se complac în rutina guvernării, pe care o controlează aproape total, alături de un PNL care nu are cum să genereze situații conflictuale. Provizoratul lui „Ciolacu cel blând” pare că merge mai departe. Dar până când? Căci în 2024 se joacă potul cel mare, cu atâtea runde de alegeri și oricât de pregătit s-ar considera Marcel Ciolacu, îi lipsește prezidențiabilul, adică factotum-ul politicii românești. Sau poate se schimbă constituția și trecem la republică parlamentară.
USR nu pare să-și regăsească sensul, probabil se pregătesc taberele (și cuțitele!) pentru un nou congres, la care probabil se așteaptă revenirea sprijinului din partea unor structuri de putere, care i-au ajutat în ultimii ani. Altfel, USR ar putea produce surpriza în 2024 și să cadă sub 5%.
La AUR se întâmplă lucruri ciudate. După ce și-au urlat efectiv ideologia în stradă, de partid anti-sistem, anti-vaccinist, anti-globalist, primind aplauze pentru curajul și direcția asumată, brusc s-au dat cu NATO și UE. Ambele structuri globaliste. Mai lipsea o recomandare de vaccinare și nu mai înțelegea nimeni nimic. În realitate, proaspătul unic președinte al AUR, George Simion, și-a arătat limitele sale.
Prima. S-a speriat efectiv de eticheta „putinist” și acuzațiile (complet nefondate și nedovedite până acum) cum că ar fi cu rușii. Și atunci a preferat să introducă în discursul său retorica „politically correct”, neînțelegând că succesul lor fantastic s-a bazat fix pe faptul că, până acum, au fost „politically incorrect”. Ori dacă repetă placa consacrată deja de 20 de ani, care mai e diferența între AUR și restul?
A doua limită. George Simion a preferat să fie unicul. Singurul, superstar al formațiunii, consolidând AUR ca partid de lider. Și toate partidele de lider au sfârșit prost. Cel mai longeviv a fost PRM-ul lui Vadim Tudor. Exemplul cel mai edificator este al PP-DD, care după un spectaculos 15% la parlamentare, în câteva luni a rămas fără toți aleșii, după ce au început problemele penale pentru Dan Diaconescu. Pentru că un partid de lider este ca o lamă cu două tăișuri: poate obține rezultate bune, dacă liderul performează sau poate ajunge la desființare, dacă liderul este scos din joc. Ce se va întâmpla cu AUR, dacă George Simion se va compromite? George Simion nu a vrut sau nu a reușit să aducă pe nimeni lângă el din superstarurile suveraniste de pe piață și care i-au fost alături la proteste în ultimii ani: Dan Chitic, Gheorghe Piperea, Chris Terheș, fiind doar câteva exemple.
În concluzie, AUR poate avea un parcurs foarte bun, dacă George Simion se va ridica la nivelul de președinte al unui partid mare sau va sfârși ca celelalte partide centrate pe lider, dacă va fi scos din joc. Pentru că nu există, încă, un înlocuitor de calibru care să preia ștafeta.
Președintele Iohannis rezistă. Și reușește să păstreze neutralitatea României în chestiunea Ucraina. Deși a venit și Kamala, și Președintele Poloniei, Klaus Iohannis s-a ținut tare și nu a cedat la presiunile factorului extern, România rămânând exclusiv la sprijin umanitar pentru Ucraina. Nu arme, nu muniție, nu aerodromuri. O surpriză plăcută, deși îl credeam pe Klaus Iohannis mult mai receptiv de sugestiile factorului extern.
Cetățeanul TV
