Mircea Badea și Oreste, dați în judecată de ANAF. Cei doi au o datorie comună de peste 70.000 de lei

vedetele
Mircea Badea, una dintre vedetele plătite împărătește pe drepturi de autor

Fiscul se chinuie să recupereze peste 70.000 de lei de la Mircea Badea și Oreste. Restanța la bugetul de stat aparține firmei înființate de cei doi foști prieteni în 2002. Este vorba despre societatea M.B.&O. Production srl.

Deși declară, arogant, la impresie, că ar câștiga mult mai mult de 12.000 de euro pe lună, așa cum era creditat în urmă cu doi ani de o parte a presei, Mircea Badea se ascunde de ghișeul de plăți când vine vorba să achite taxele pe care le-a înregistrat firma sa și a lui Oreste, M.B&O. Production. Datoria se ridică în total la suma de 74.442 de lei, iar fiscul a apelat la Tribunalului București pentru a recupera banii de la cei doi.
Intră cu datorii în noul an

În 2015, firma care se ocupa cu activități radio și de televiziune și-a cerut insolvența și falimentul. Cum societatea nu avea bunuri sau conturi, ANAF-ul a trebuit să solicite instanței ca Mircea Badea să plătească din veniturile sale, împreună cu Oreste, datoria către buget. “Creditorul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Sectorului 3 București a formulat acţiunea prevăzută la art. 138 alin 1 din legea insolvenţei urmând să se judece în dosarul 35283/3/2015/a1”, se precizează în Buletinul Insolvenței.

Următorul termen al procesului este anul viitor, în februarie, când lichidatorul va trebui să explice dacă administratorul delegat a predat sau nu actele firmei.
De la prietenie, la dușmănie

Deşi au fost mai bine de zece ani în care i-a legat o frumoasă prietenie, Mircea Badea și Oreste Teodorescu nu vor să mai audă unul de celalălat. În urmă cu doi ani, într-un mesaj postat de prezentatorul de la Antena 3 pe contul său de socializare, acesta îl face praf pe fostul partener din televiziune.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.