Mesaj cutremurător de la Prințesa Urbană: „Socrul meu e în stare gravă la Suceava. Nu l-a văzut niciun medic, omul se sufocă”

Mesaj cutremurător al bloggeriței și scriitoarei Ioana Macoveiciuc, cunoscută publicului sub numele de Prințesa Urbană. Într-o postare pe Facebook, aceasta spune că socrul său este internat în Spitalul morții de la Suceava în stare gravă, cu febră și pneumonie și nu a fost consultat de niciun medic timp de 24 de ore. „ De ce nu este dus măcar la dializă? De ce nu primește tratament? Un fir cu oxigen la pat? Omul se sufocă”, scriei, revoltată scriitoarea.

„Tatăl soțului meu este internat de ieri la Suceava. Este în stare gravă, pneumonie, respiră foarte greu, este diabetic, nu vede. La ora 8 PM respira atât de greu încât nu putea vorbi. Face febră și atacuri de panică, acuză dureri în dreptul inimii. În 24 de ore nu l-a văzut niciun medic. Nu a fost testat. Nu este dus la dializă, deși viața lui depinde de dializă făcută la 3 zile. Azi s-a încheiat a patra zi. Nu i se ia glicemia, nu i se oferă tratament. Cei care ne-au răspuns la telefon mint. Ba că a fost dus la dializă (nu a fost), ba că a fost văzut de medic (nu a fost văzut). De patru ore nu mai răspunde nimeni la niciun telefon. Nu primește oxigen, nu știm dacă poate fi externat, nu știm dacă ar putea fi locuri la urgență, dacă e ceva ce poate face cineva pentru el. De ce nu este dus măcar la dializă? De ce nu primește tratament? Un fir cu oxigen la pat? Omul se sufocă. Nu avem informații. Ce pare acum este că nu are nicio șansă. Iar când aud la TV că situația e sub control, că avem de toate, mă sufoc. Spuneți-mi voi, cum îl salvăm pe acest om? Pe ceilalți oameni în aceeași situație? De ce nu vorbesc acești oameni? De ce nu cer ajutor? De ce nu ne spun, măcar: Băi oameni, nu avem locuri la ventilatoare, e nasol. Nu știm nimic. Nici măcar dacă mai e în viață.”, a scris aceasta pe FB.

Și fostul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, a distribuit postarea „Prințesei Urbană”. „Este a nu știu câta mărturie de genul ăsta din ultimele două zile. Actualul ministru a fost acolo acum câteva zile. Chiar nu putem ține lucrurile sub control nici măcar acum? În două săptămâni unde ajungem așa?Astăzi mi-am amintit că fostul manager de la spitalul din Suceava era propunerea de ministru în Noiembrie anul trecut.”, a scris Vlad Voiculescu, pe FB.

Suceava, Lombardia României

La Suceava au fost înregistrate până acum 638 de cazuri. Cele mai multe cazuri de infectare au fost în rândul medicilor. Este vorba de 43 medici, 70 asistente, 20 infirmiere, 7 îngrijitoare și 41 de membri din personalul auxiliar, în total 181 de cazuri. Peste 30 de oameni au murit în Spitalul din Suceava.

Ancheta declanșată de procurori la Spitalul Județean din Suceava, unde zeci de oameni au murit din cauza COVID-19 și peste o sută de medici s-au îmbolnăvit, a scos la suprafață nereguli grave. Anchetatorii au descoperit că mai multe teste au fost făcute cu prioritate unor persoane care nu aveau neapărat nevoie de ele, iar probele recoltate unor angajați ai spitalului nu au fost înaintate către laboratoarele specializate.

Teste făcute pe pile la Spitalul Suceava. Detalii înfiorătoare au ieșit la suprafață

Ordonanța Militară nr.6: municipiul Suceava intră în carantină

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.