Medicul Elena Voicu, dată afară abuziv de la Spitalul Sf. Pantelimon de managerul Bogdan Socea și care a dezvăluit procurorilor ororile de Secția ATI, a primit amenințări cu moartea.
Elena Voicu apare în înregistrările aflate la Parchet, în care le îndemna pe asistentele medicale de la Secția Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Sf. Pantelimon să spună adevărul în fața procurorilor și să nu ascundă nimic.
Pentru atitudinea sa intransigentă, Elena Voicu a fost concediată abuziv de managerul (demisionar) Bogdan Socea (VOM REVENI CU DETALII INCENDIARE). Acum, medicul ATI a început să primească și amenințări cu moartea de la Mafia din Spitalul Pantelimon.
În noaptea de 10 spre 11 august 2024, doctorița a primit prin aplicaţia Messenger a reţelei de socializare Facebook, mai multe mesaje de amenințare directă și fățișă de la un profil intitulat „Daniel Da Salva Dias”, evident un nume fictiv.
Necunoscutul i-a recomandat să fugă din ţară, „nu Spania, nu Italia, nu Portugalia, preferabil ţările nordice”, unde să ceară azil politic. A mai sfătuit-o să aibă grijă de copii, pentru că nu se știe ce se poate întâmpla.
„Killerii sunt încă liberi”, „aşa ţi-ai pus benzină în cap”, „ghiolbanii nu te iartă’”, sunt avertismentele menite să o înfricoșeze pe doctorița care a dezvăluit procurorilor „caracatița” de la Spitalul Sf. Pantelimon. Elena Voicu a sesizat procurorii și cu privire la aceste amenințări.
Dată afară abuziv de managerul Bogdan Socea
Elena Voicu se află în conflict deschis cu conducerea spitalului Pantelimon încă din luna aprilie 2024, după declanșarea anchetei morților suspecte, despre care ziarul Cetățeanul a relatat în exclusivitate.
Medicul a denunțat o serie de abuzuri si hârțuiri la care a fost supusă de directorul medical al spitalului, Mihai Dimitriu, și managerul Bogdan Socea, ambii somați de ministrul Sănătății Alexandru Rafila să-și dea demisia.
Cetățeanul TV