Dosarul Mașini „clonate”. Poliția Română îi audiază pe șefii dealerului Expressline

Țiriac Leasing

Polițiștii IPJ Dâmbovița, care anchetează cazul autoturismului Range Rover cu seriile „clonate”, vor audia mai mulți angajați ai Expressline Timișoara, dealerul care a vândut bolidul de lux.

Bucureșteanul care l-a cumpărat „de nou” a rămas și fără mașină, și fără banii plătiți până atunci, după ce autoritățile bulgare au reținut mașina la graniță, iar firma de leasing i-a reziliat abuziv, acuză el, contractul de leasing.

Potrivit surselor Cetățeanul, polițiștii dâmbovițeni au citat persoane din conducerea firmei Expressline Timișoara, pentru a încerca să afle cum a fost posibil ca o mașină vândută de nouă să aibă seriile schimbate și mai ales cine este autorul fraudei.

Anterior, anchetatorii i-au audiat pe reprezentații firmei de leasing – proprietarul mașinii „clonate”, care ar fi susținut că nu au cunoștință despre faptele incriminate.

Ancheta a fost demarată în urma plângerii depuse de utilizatorul mașinii, societatea Lent Optik SRL Dâmbovița, administrată de Marian Stoican, după ce firma de leasing i-a reziliat contractul deși mașina nu mai era în posesia sa, pe motiv că nu a plătit… ratele CASCO, și a încercat să-l execute silit de două ori, pentru contravaloarea tuturor ratelor până la sfârșitul contractului.

Citește și: Dreptul la replică al Țiriac Leasing în cazul mașinii „clonate”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here