Ludovic Orban: Redeschiderea restaurantelor, posibilă de la 1 septembrie

Ludovic Orban a anunţat că a solicitat o evaluare a specialiştilor din grupul tehnic privind redeschiderea restaurantelor, de la 1 septembrie. O  decizie se va lua  în decursul acestei săptămâni.

„Dezbatem în cursul acestei săptămâni. Am solicitat punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific şi alţi specialişti să vedem ce formule. Ce propuneri, ce recomandări. Intenţia mea este ca în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie.

Cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile. De exemplu, să poată să servească masa pe terasă”, a declarat Ludovic Orban .

În cursul acestei săptămâni voi avea o întâlnire cu cei din industria HoReCa”

Șeful Guvernului a adăugat că va avea în această săptămână o întâlnire cu reprezentanţii din industria HoReCa pentru a discuta aspecte despre subiect. Iar în cursul acestei săptămâni va trebui luată o decizie.

„Am solicitat grupului tehnic să evalueze redeschiderea activităţii în spaţii închise. În cursul acestei săptămâni voi avea o întâlnire cu cei din industria HoReCa”, a spus Orban,

El a mai spus că aşteaptă „un punct de vedere din partea specialiştilor Iar in în funcţie de asta va fi stabilit un calendar pentru redeschiderea restaurantelor, potrivit//stirileprotv.ro.

Aştept punctul de vedere al specialiştilor. Da, în cursul acestei săptămâni va trebuie să luăm o decizie. Oricum va trebui să luăm o decizi. Pentru că se va termina sezonul estival.

Perioada în care oamenii pot să stea pe terase şi odată cu scăderea temperaturii, de exemplu la munte sunt hoteluri unde e foarte greu să serveşti micul dejun în aer liber. E o temperatură scăzut. Vor trebui luate măsurile pentru a permite, uşor, uşor, în condiţii de siguranţă, de asigurare a măsurilor de protecţie sanitară. Vor trebui luate aceste decizii”, a concluzionat Orban.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.