Locuitorii cartierului Drumul Taberei, exasperaţi de lucrările la metrou. Au cerut ajutorul Fundației Din Suflet, Pentru Suflet

stefan florescuConstruirea metroului în Drumul Taberei a devenit un coșmar pentru locuitorii din zonă. Motivul: locuințele acestora s-au umplut de praf, iar subsolurile blocurilor sunt invadate de șobolani.

Cetățenii au cerut de nenumărate ori ajutorul Primăriei Sectorului 6, dar nu au primit răspunsuri clare. Așa că au apelat la Fundația Din Suflet, Pentru Suflet, care va face toate demersurile juridice astfel încât zona să fie curățată, potrivit sursazilei.ro.

Astfel, Primăria lui Rareș Mănescu, de care aparține cartierul Drumul Taberei, trebuie să facă o solicitare către Municipalitate, ca prin intermediul societății 3D, cu care are contract, să fie făcută deratizarea în subsolurile blocurilor. Oamenii cer Primăriei de sector să se implice în medierea acestui caz, astfel încât să le fie respectate drepturile fundamentale. Gradul de poluare din zonă a atins cote alarmante, mai ales că se suprapune cu disconfortul termic creat de caniculă.

„Dacă adăugăm și faptul că Primăria Sectorului 6 a coordonat cu bună știință cea mai intensă campanie de defrișare urbană, trecând la tăierea a nu mai puțin de 600 de arbori din perimetrul Parcului Drumul Taberei, putem înțelege gradul de poluare și pericolul la care sunt expuși acești cetățeni. Prin intermediul juriștilor Fundației, am trecut la întocmirea unor petiții prin care solicităm factorilor de decizie – Ministerul Transporturilor, Primăria Municipiului București, Metrorex și Primăria Sectorului 6, urgentarea finalizării lucrărilor la acest obiectiv cu o imensă importanță în defluidizarea traficului rutier. Totodată, am mai solicitat refacerea infrastructurii rutiere în zonele afectate – Orizont, Favorit, Drumul Taberei nr. 34, Romancierilor, Râul Doamnei, Brâncuși, Valea Ialomiței, cât și a spațiilor verzi distruse, cu amenajarea și retrasarea locurilor de parcare în arealul acestor importante artere de circulație de pe raza Sectorului 6”, a declarat Ștefan Florescu, președintele Fundației Din Suflet, Pentru Suflet.

De asemenea, spun reprezentanții fundației, conform clauzelor contractuale, în situația în care termenele de execuție vor fi din nou încălcate, se poate trece la sancționarea constructorului.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.