A început Litoralul pentru toţi. Află unde te poți caza ieftin

A inceput Litoralul pentru toti

Veşti bune pentru românii cu venituri mici sau cei care nu au ajuns în această vară la mare. Începând cu 1 septembrie până în 30 septembrie, se desfășoară programul „Litoralul pentru toţi”. Pentru o noapte de cazare, turiștii vor plăti între 50 și 140 de lei pe zi.

Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), acest program social este destinat turiștilor care își doresc o vacanță la malul mării la sfârșitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ  cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie și august.

Tarife cu până la 70% mai mici

„Aflat la a 36-a editie, programul special „Litoralul pentru Toţi” prezintă acelasi interes din partea turisștilor, ca și acum 18 ani când a fost lansat, fiind singurul program social din Romania susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program mențin aceleși tarife  nemodificate de 7  ani, deși costurile utilităților au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%,  iar în unele cazuri, chiar s-au dublat. Și în cadrul acestei ediții, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță”,  a transmis FPTR.

Litoralul pentru toti: 49 de hoteluri înscrise în program

Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, pentru al treilea an consecutiv, turismul din Romania si, în special hotelurile de pe litoral, se confruntă cu o criză a forței de muncă fără precedent, multe unități de cazare refuzând rezervari în luna septembrie din cauza lipsei de personal.

Cu toate acestea, până în prezent s-au înscris în program 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție un număr de 3675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere și revânzatorii lor, sau direct de către hotel. Astfel, peste 14.000 de locuri sunt pregătite pentru turiștii care doresc sa beneficieze de vacante cu tarife reduse.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.