Legile Justiției, aprobate de Guvern. Acuzațiile aduse de mai mulți magistrați

Guvernul a aprobat Proiectul de Lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Proiectul de Lege privind organizarea judiciară și Proiectul de Lege privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Extrem de optimist, premierul Nicolae Ciucă e convins că, odată ce pachetul de legi va începe să producă efecte, România va reuși să iasă de sub mecanismul de control şi verificare şi de asemenea se va integra în Spațiul Schengen.

„Este un demers care s-a derulat pe parcursul ultimelor luni şi s-a concretizat într-o activitate cât se poate de consistentă. Știm cu toții dezbaterile din ultimii ani, care au generat atât opinii critice sau favorabile, cred că procesul în care s-a derulat elaborarea acestui pachet de legi reprezintă un exemplu de maturitate şi responsabilitate pentru toate instituțiile implicate”, a spus premierul, conform News.ro.

Cele trei proiecte de legi ale Justiției sunt „garantul” independenței procurorilor şi judecătorilor, a afirmat ministrul Cătălin Predoiu, în deschiderea ședinței Cabinetului Ciucă, notează Agerpres.

Hibele din Legile Justiției

Nu au lipsit însă nici criticile față de legile Justiției. Laura Ștefan, de la think-tank-ul Expert Forum, a atras miercuri atenția asupra mai multor modificări cu efect nociv din cele trei proiecte ale legilor justiției care intră miercuri în ședința de guvern.

Prima modificare radicală este dispariția prevederilor legate de numirea și revocarea polițiștilor în poliția judiciară prin ordin al Procurorului General. Polițiștii judiciari sunt cheie în dosarele instrumentate de procurori, iar până acum procurorul general avea cuvântul decisiv în privința acestora. Prin eliminarea acestor prevederi din lege se deschide calea spre controlul politic asupra polițiștilor judiciari.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.