Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională modificarea Codului Penal, votată de Parlament

modificarea Codului Penal

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat miercuri Curtea Constituţională asupra legii pentru modificarea Codului Penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Aceasta este prima cale de atac a preşedintelui asupra modificărilor aduse Codului Penal. n sesizarea către CCR, preşedintele arată că ambele legi au fost adoptate de Parlament cu încălcarea Constituţiei şi conţin mai multe prevederi neconstituţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţase din 4 iulie că va ataca la CCR modificarea Codului Penal, spunând că este ”revoltătoare” şi că ceea ce fac PSD-ALDE este o dictatură a majorităţii profund dăunătoare democraţiei.

Legea de modificare a Codului penal a fost atacată la Curtea Constituţională şi de către ICCJ şi PNL şi USR, iar CCR se va pronunţa în acest caz pe 25 septembrie. Proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat în sesiunea extraordinară a Parlamentului de către plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 167 de voturi ”pentru”, 97 de voturi „împotrivă” şi 19 abţineri, în condiţiile în care erau necesare minimum 165 de voturi favorabile, iar printre cele mai importante modificări la Codul penal se numără redefinirea abuzului în serviciu şi abrogarea neglijenţei în serviciu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.