Jaful de la Laromet! Cum a fost devalizată una dintre marile baze sportive ale Capitalei

Jaful de la Laromet
Baza Laromet a fost lăsată în paragină, iar mai apoi demolată

Jaful de la Laromet. Prin complicitatea statului cele mai multe dintre bazele sportive din perioada comunistă au fost fie abandonate, fie demolate, pentru a face loc unor proiecte imobiliare. Baza sportivă Laromet, cândva una dintre cele mai mari din București, a căzut și ea pradă intereselor imobiliare obscure.
Laromet a fost una dintre cele mai mari platforme industriale ale Capitalei, aflată în Sectorul 1, în cartierul Bucureștii Noi. A fost cel mai mare producător național de semifabricate din cupru și unul dintre cei mai mari din Europa.

Întreprinderea Laromet a fost înființată în 1937 de 10 persoane care au hotărât să constituie o societate sub numele de Laminoarele Românești de Metale – Laromet, având că scop prelucrarea materialelor neferoase. Fabrica a fost construită pe un teren de 15 hectare aflat în extremitatea suburbanei Bucureștii-Noi.

În incinta fabricii, patronatul a ridicat numeroase facilități în beneficiul angajaților, totul culminând cu înființarea Asociației Sportive Laromet, care în iulie 1939 a fost înscrisă la Tribunalul Ilfov, iar apoi afiliată la Federația Română de Foot-Ball-Asociație. „Cu cei mai buni jucători de foot-ball, asociația s’a prezentat în toamna anului 1939 la jocurile oficiale organizate de Federația Română de Foot-Ball Asociație în cadrul districtului București, unde gruparea Laromet s’a comportat în cea mai desăvârșită atitudine sportivă și disciplină câștigând campionatul la categoria a III-a și fiind promovată la categoria a II-a”.
După război, la fel că multe alte întreprinderi, Laromet este naționalizată. În anii comunismului fabrica se dezvoltă și își păstrează statutul de jucător de seamă în domeniul prelucrării materialelor neferoase.

Jaful de la Laromet. Începutul sfârșitului

După decembrie ’89, de bine de rău, Laromet s-a descurcat. Nu mai avea miile de angajați de pe vremea lui Ceaușescu, nu mai avea atâtea comenzi, dar supraviețuia. Și a dus-o așa până în 1998 când statul român a hotărât privatizarea fabricii.

Tranzacția s-a consumat la sfârșitul anului, atunci când lumea e mai mult cu gândul la caltaboși și cozonaci decât la afacerile statului. Prețul a fost unul ridicol: 450.000 de dolari pentru 51% din active! 450.000 de dolari a încasat statul pentru Laromet în 1998, platforma industrială care avea în posesie 15 hectare de teren într-o zonă unde metrul pătrat a depășit și 1.000 de euro în perioada 2006-2010. Cumpărătorul a fost o firmă elvețiană, Trip Materials Inc, care însă nici nu figura în evidențele statului elvețian. Ulterior, această firmă-fantomă reușește să mai înhațe încă 30 de procente din activele Laromet, deci, un total de 81%. În 2007, Trip Materials vinde mina de aur pe care o obținuse cu complicitatea reprezentanților statului român. Afacerea a fost catalogată drept cea mai grasă tranzacție imobiliară realizată în România până în anul respectiv. Trip Materials a vândut 15 hectare, adică patrimoniul Larometului, pentru 500 euro/mp, băgând în buzunar frumoasa suma de 77,5 milioane euro! Cumpărătorul a fost Africa Israel Investments – AFI. Odată cu hectarele cu pricina, Trip Materials a vândut și baza sportivă Laromet pe care o luase la pachet cu fabrica.

A fost cândva baza sportivă Laromet

Baza sportivă Laromet, așa cum și-o amintesc oamenii din cartier, a avut la un moment dat o dublă destinație – fotbal și atletism. Prin anii ’70, conducerea fabricii a ciuntit pista de atletism a stadionului, construind un bloc de patru etaje pentru angajați, așa că fotbalul a rămas stăpânul bazei. Un teren secundar și unul principal cu două tribune în care încăpeau vreo 2.000 de oameni, vestiare, un gazon impecabil pe terenul principal alcătuiau zestrea bazei.

Erau puține terenuri în țară cu un gazon atât de bun, astfel încât în anii ’80 aici jucau și se antrenau naționala de tineret a României și echipa Luceafărul, o pepinieră a fotbalului autohton, prin care au trecut mai toți jucătorii care au făcut performanță la vârf începând cu finele anilor ‘80. Chiar și naționala de seniori a României se antrena la un moment dat pe Laromet. Toată floarea cea vestită a fotbalului românesc a călcat pe gazonul din Bucureștii Noi – Stelea, Hagi, Prunea, Lupu, Lupescu etc. Echipa fabricii, Laromet, n-a urcat niciodată mai sus de Divizia C, însă lumea venea la meciuri ca la Mecca. Terenul secundar al bazei a fost întotdeauna deschis pentru locuitorii cartierului care vroiau să facă sport. Până în 1997 când a fost inaugurată baza ProRapid, aici se antrena Rapidul. Și mai avea ceva Larometul.  Popicaria! Cea mai modernă și mai bine pusă la punct popicărie din România. Un club mic care a dat nenumărați campioni europeni intercluburi.

Jaful de la Laromet

Jaful de la Laromet
Baza Laromet a fost lăsată mai întâi fără tribune

În prezent baza sportivă Laromet este schilodită. La propriu! Gazonul n-a mai fost schimbat de peste 20 de ani și e udat doar de ploaie. Practic, cumpărătorii platformei Laromet au distrus baza bucată cu bucată în ciuda Legii 69/2000 care spune negru pe alb: „Autoritătile administrației publice și societătile comerciale care au dobândit sau dețin baze și/sau instalații sportive sunt obligate să păstreze destinația acestora și să le mentină în stare de funcționare. Schimbarea destinației sau desființarea unor baze sportive apartinând domeniului public ori privat al statului sau al unitătilor administrativ-teritoriale se va putea face numai prin hotărâre a Guvernului și cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desființate. Dispozițiile (…) se aplică și societătilor comerciale care dețin active patrimoniale destinate activității sportive ce au aparținut statului “.
Cu alte cuvinte, dacă ești vreun mare investitor și ți-ai cumpărat o întreprindere ca s-o demolezi și să-ți faci mall, dar întreprinderea respectivă are în componență și o bază sportivă, poți să pui la pământ fabrica dar nu ai voie să te atingi de baza sportivă pe care trebuie s-o îngrijești și s-o ții deschisă pentru public. Ceea ce nu doar în cazul Laromet nu se întâmplă, pentru că în România avem legi pe care oricine le poate călca în picioare.

Așadar, Trip Materials a lăsat baza Laromet în paragină, iar Africa Israel Investments și-a propus s-o facă să dispară de pe fața pământului. Gradenele metalice ale tribunei principale montate acum 25 de ani au fost smulse pur și simplu și vândute la fier vechi. Același patronat a tăiat până și conductele care alimentau vestiarele cu apă, a distrus sistemul de irigație al terenului, a trimis la fier vechi până și gardul imprejmuitor al stadionului. Pur și simplu baza Laromet a fost pusă la pământ centimetru cu centimetru. La fel și popicaria care avea cele mai moderne piste din țară. Mai întâi, a fost transformată în cârciumă după care, în toamna lui 2008, a fost închisă și parțial demolată. În momentul de față nu mai există nici ruinele ei, au fost rase de pe fața pământului.

Violarea bazei nu a atras însă atenția autorităților. Deși obligate prin lege să supravegheze „menținerea destinației bazelor sportive”, MTS și Direcția pentru Tineret și Sport a Municipiului București nu au avut nici o reacție.

DTSMB – Direcția pentru Sport și Tineret București – și-a trimis angajații la fața locului ca să atragă atenția că agresarea bazei reprezintă o ilegalitate, dar nu s-a întâmplat nimic. Potrivit zicalei „ursul trece câinii latră”, agresorii bazei și-au văzut de treabă mai departe. Niciunul dintre miniștrii perindati pe la conducerea MTS nu a întreprins nimic pentru stoparea abuzului. Toți au admis că știu care e problema, dar de făcut nu au făcut nimic. În general, răspunsul care vine de la MTS sună cam așa: „Am atenționat compania respectivă că se comite un abuz și se încalcă o lege dar mai mult de atât nu putem face. Noi nu suntem procurori”!!
După ce a fost ciopârțită în timp, tribuna a doua a stadionului, care avea 6-7 șiruri de gradene, a fost rasă de pe fața pământului în vara lui 2015. În locul său a apărut un drum asfaltat. Contează că Legea 69/2000 spune negru pe alb că „…societătile comerciale care au dobândit sau dețin baze și/sau instalații sportive sunt obligate să păstreze destinația acestora și să le mențină în stare de funcționare”? La scurtă vreme după demolarea tribunei a dispărut și popicăria, sau ceea ce mai rămăsese din ea. Tiptil, fără să atragă atenția prea mult, cei de la AFI au pus-o la pământ cât ai zice pește iar în dreptul ei au ridicat un gard falnic de tablă ca să nu arunce ochii orice nepoftit către locul nelegiuirii.

Jaful de la Laromet. Viol cu acte-n regulă

Jaful de la Laromet
Baza sportivă a fost demolată bucată cu bucată

Credeți cumva că violul la care baza Laromet a fost supusă de către AFI a fost dus la bun sfârșit fără știrea autorităților? Ei bine, aflați că autoritățile cunosc situația. Când demolezi, fie și o debara, ai nevoie de autorizație. Oamenii de la AFI știau de la bun început că sunt în culpă așa că au căutat să se acopere de acte și de aprobări. Mai întâi, au trimis un emisar la MTS ca să afle care e statutul bazei. Răspunsul biroului de presă a fost clar: „Baza Laromet nu se află în subordinea MTS dar figurează în Registrul Bazelor Sportive și nu aveți voie să-i agresați nici măcar un fir de iarbă”. Baza Laromet figurează în Registrul Sportiv la poziția a 16-a și are „Certificatul de Identitate Sportivă nr. B/F/00016/2001, cu durată nedeterminată”. Iar băieții de la AFI s-au conformat. N-au agresat nici un fir de iarbă ci au pus jos ceea ce Legea 69 denumește „instalații sportive”, adică tribunele și popicăria. Cea mai consistentă mână de ajutor în acest masacru a venit din partea Agenției pentru Protecția Mediului, care la 23 martie 2007 emitea acordul de mediu nr. 2 pentru „desființarea a 109 construcții” din perimetrul platformei industriale Laromet. Printre hale, laboratoare, birouri, ateliere și căi ferate, la punctele 93 și 96 figurează „tribună stadion” și „popicărie” ! Practic, acest aviz a deschis calea celorlalte aprobări obținute de măcelarii bazei sportive Laromet. Deși e cât se poate de evident că „popicărie” și „tribună stadion fotbal” n-au de-a face cu construcțiile de tip industrial propuse pentru demolare, ci se încadrează la ceea ce Legea 69 denumește „instalații sportive”, ele au fost rase de pe față pământului. Legea spune așa: „În sensul prezenței legi, baza materială sportivă cuprinde totalitatea terenurilor și spațiilor, precum și amenajările, instalațiile și construcțiile care sunt destinate organizării și desfășurării activitătii de educație fizică și sport”.

În prezent, după dispariția tribunelor și a popicariei, din baza sportivă Laromet au mai rămas cele două suprafețe de gazon, adus mai mult la nivel de islaz, pe care bat mingea din când în când câteva grupe de copii ale unor cluburi private tolerate de patronat. În 2013, chestionată pe tema eliberării avizului de demolare, Agenția pentru Protecția Mediului oferă un răspuns aiuritor  și afirmă că nu are „competențe/atribuții în implementarea legii educației fizice și sportului 69/2000”, de parcă i-ar fi cerut cineva să implementeze undeva legea în cauză!!

Agenția precizează că „în documentația-anexă autorizației de desființare nu se face referire la existența unei baze sportive sau la desființarea acesteia” și afirmă că „autorizația a avut că obiect desființarea unor construcții industriale aflate în proprietatea Laromet SA, identificarea construcțiilor realizându-se pe baza unui inventar cadastral”.  Totodată, documentul emis de Agenția pentru Protecția Mediului mai spune că „Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București precizează că, construcțiile denumite popicărie și tribună fotbal se regăsesc în următoarele documentații cadastrale (..)” dar, în același timp “OCPI precizează că în documentațiile cadastrale mai sus menționate nu se face referire la nici o bază sportivă”. Carevasăzică, la un moment dat, cineva din conducerea Laromet a hotărât să ridice două imobile pe care le-a botezat popicărie și tribună fotbal într-un moment de nebunie, căci acolo n-a existat niciodată vreo bază sportivă! Cu toate astea, Baza Sportivă Laromet apare exact sub această titulatură pe planurile existente în arhiva Primăriei Capitalei încă de la la finele anilor ’50, începutul anilor ’60!

Jaful de la Laromet. Nota de plată

În mod normal, potrivit Legii 69, agresorii bazei ar trebui trași la răspundere. Legea este cât se poate de explicită aici: „Înstrăinarea bazelor sportive sau a instalațiilor destinate practicării sportului, aflate în proprietatea societătii comerciale sportive pe acțiuni, se face în condițiile legii, fără schimbarea destinației sportive. (..) Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală, după caz (..)
Administrarea necorespunzătoare a bazelor și a instalațiilor sportive de către deținătorii acestora sau de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosință asupra lor, este sanctionabilă cu amendă, potrivit legii, dacă fapta nu constituie infracțiune. Nerespectarea dispozițiilor (..) de către autoritătile administrației publice și societătile comerciale care au dobândit sau dețîn baze și/sau instalații sportive, prin schimbarea destinațiilor acestora, se sanctionează prin reîntoarcerea de drept a bazelor și/sau instalațiilor sportive în domeniul public sau privat al statului sau al unitătilor administrativ-teritoriale”.

Dincolo de orice dubiu, deținătorii bazei sportive Laromet au încălcat legea. Problema este însă una majoră. Legea 69/2000 spune ce pățești dacă o încalci dar nu precizează cine este comisia /comitia/ organismul care te penalizează! De aceea, primăriile, agențiile, ministerele, comiţiile și toate organismele care au tangență cu Legea 69 pasează pisica de la unul la altul atunci când e vorba despre o bază sportivă agresată. Nimeni, nicio instituție, nicio persoană n-a fost în stare să ia taurul de coarne și să ajusteze această lege. De-a lungul timpului au fost abordați mai mulți senatori și deputați de la diverse partide pentru discuții pe marginea acestor abuzuri. Toți, dar absolut toți, s-au dat la fund aflând despre ce este vorba, inclusiv consilierii USR, autointitulati vajnici apărători ai Bucureștiului.

Avocatul Poporului ridică din umeri, iar DSTMB acuză MTS

Jaful de la Laromet
Avocatul Poporului a făcut noncombat

Chestionată în toamna 2016 pe tema bazei Laromet, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București zice așa: „Nu putem interveni pentru că nu există o procedură clară care să ne permită să luăm măsuri. E necesară o hotărâre de Guvern concepută la inițiativa MTS. Adică MTS propune inițierea unei astfel de hotărâri, iar Guvernul o emite. DSTMB a sesizat în repetate rânduri MTS cu privire la acest aspect însă solicitările noastre au rămas fără răspuns”, se arată într-un răpuns oficial al DSTMB semnat de directorul executiv Cristian Sandulache. Sesizată la rândul sau, instituția Avocatului Poporului organizează un simulacru de interpelare și se mulțumește cu un răspuns de toată jena primit de la MTS, după care pune batista pe țambal și informează că ministerul și-a făcut datoria.

Fotbal printre blocuri și gunoaie

Jaful de la Laromet
Din baza sportivă Laromet au mai rămas două suprafețe de gazon

În prezent, pe ruinele bazei Laromet fac antrenamente câteva grupe de copii. AFI nu a închis definitiv baza, pentru că se știe în culpă prin încălcarea Legii 69/2000. Cum Dumnezeu nu bate cu părul, AFI nu va putea ridica blocuri pe amplasamentul terenurilor de fotbal ale Larometului. Asta pentru că acolo au fost zeci de ani niște bazine de decantare, drept pentru care solul nu suportă greutate mare. N-ar fi o surpriză ca la un moment dat conducerea AFI să anunțe cetățenii din zonă că din dragoste pentru ei a hotărât să refacă baza sportivă. Ipocrizia e mereu la ea acasă. Până atunci însă, câțiva copii temerari din cartier fac antrenamente printre gunoaie, își fac nevoile prin boscheți și se spală cu apă cărată de acasă de mama și tata pentru că AFI în complicitate cu MTS și cu administrația locală și-a bătut joc de ei și de dorința lor de a face sport.

În 2008, fosta glorie a atletismului românesc, Iolanda Balaș, spunea așa: „Copiii din ziua de astăzi nu mai sunt în stare să alerge nici după tramvai, darămite să mai facă sport de performanță”. Corect! Unde să mai alerge dacă noi turnam betoane peste tot?!

 

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

  1. Jos palaria pt articol! Baza sportiva Laromet , A FI sau a nu fi? de curand am infiintat o echipa de fotbal ACS Viitorul Bucurestii Noi si Chiar doresc sa jucam aici dar trebuie omologat pentru asta trebuie refacut gardul imprejmuitor etc si nu avem siguranta ca vom fi lasati sa jucam de la vara,parca vedem ca vom fi nevoiti sa jucam Pe Biruinta (damaroaia) si nu putem juca in cartierul nostru drag Bucurestii Noi. Dar ce baza demolata de Metrorex din spatele terminalului?

  2. M-a intristat articolul. Ma asteptam cumva ca asta se va intampla si acolo, dar e trist cand o vad. Am jucat de copil la Laromet. Pe langa echipele enumerate, in anii ’80, juca acolo si tineretul Rapidului. Apropo, Laromet mai avea, pe langa baza fotbal si popice, si o baza pe lac, cred ca aceea s-a dus prima. Si daca tot suntem „in zona”, la 2 pasi era baza Tehnometal, teren impecabil, tribune, si o cladire imensa, cu tot ce trebuie. Cativa ani mai tarziu pe acolo se plimba Copos cu unii de la UEFA, spunand „noi an construit tot ce vedeti aici’. La fel si Lucescu se lauda cat au muncit sa faca baza aceea. Tot ce facusera.. o fatada la intrare, zugraveala si dotari hotel sportiv, cat sa-i spuna Pro Rapid… Dar na, macar n-au distrus-o…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.