EXCLUSIV Irinel Popescu – șapte contracte plătite simultan! ANI face verificări, Universitatea de Medicină „Carol Davila” va porni o anchetă

Irinel Popescu
Irinel Popescu ar putea fi suspendat, timp de un an, din funcția de profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, pentru dezinteres față de activitatea de cadru didactic

Mirajul proiectelor europene, dar și „lăcomia” pentru cumulul de funcții și calități academice l-au determinat pe chirurgul Irinel Popescu să semneze contracte pentru care este plătit ca și cum ar munci, în medie, peste 20 de ore/zi. Zi de zi, practic, Irinel Popescu este profesor universitar la UMF „Carol Davila”, chirurg și șef de secție la Institutul Clinic Fundeni, prorector și director de cercetare la Universitatea „Titu Maiorescu” (privată), chirurg și coordonator al secției de chirurgie la Spitalul privat „Oncofort” și manager, coordonator sau director de proiect la trei proiecte europene, unul pentru Academnia Medicală (unde este și președinte) și două pentru Institutul clinic Fundeni.

Irinel Popescu
Contractele semnate de Irinel Popescu nu-i mai lasă nici măcar timp de dormit

Agenția Națională de Integritate a început să verifice incompatibilitățile și conflictele de interese care ar fi apărut între toate calitățile de mai sus. Cu această ocazie s-ar putea constata și că Irinel Popescu ar fi încasat ilegal indemnizațiile de la proiectele europene, deoarece a depășit limita legală de număr de ore plătite (maxim 13 ore/zi, potrivit legislației europene. La rândul său UMF „Carol Davila” ne-a comuniocat că ar putea demara o anchetă pentru posibila încălcare, de către Irinel Popescu, a prevederilor Legii educației naționale (1/2011).     

Mai mulți medicii și membri ai comunității universitare ne-au semnalat o serie de aspecte, pretins ilegale ale activității desfășurate de profesorul și chirurgul Irinel Popescu.  Sursele noastre îl acuză pe acesta de incompatibilitate și conflict de interese dar și că ar încasa venituri din fonduri europene, fără respectarea prevederilor legale. Verificările efectuate de reporterii noștri au confirmat multe dintre aspectele semnalate ca ilegale, astfel că Cetățeanul.net le-a sesizat Agenției Naționale de Integritate. Totodată, i-am adresat lui Irinel Popescu mai multe întrebări punctuale. Inițial, acesta ne-a promis că vom avea răspunsurile în seara zilei de luni. Ulterior, ne-a transmis că …

Lucrează, simultan, la două universități, fără aprobare

Surse din mediul universitar ne-au reclamat, sub rezerva anonimatului, că Irinel Popescu ar încălca flagrant prevederile legale, fiind în stare de incompatibilitate și/sau conflict de interese.  Sursele ne-au spus că Irinel Popescu, şef de secţie la Institutul Clinic Fundeni, este profesor universitar la stat, la UMF „Carol Davila”, dar totodată că ar fi și, ilegal, director de institut de cercetare și prorector la Universitatea „Titu Maiorescu”.

Ilegal, deoarece, Irinel Popescu nu ar avea  El nu putea desfăşura activitate şi în cadrul altei instituţii de învăţământ superior Or, potrivit legii educației naționale, „susţinerea de către personalul titular de activităţi de predare şi cercetare în alte instituţii de învăţământ superior sau de cercetare se poate face doar cu acordul scris al senatului universitar”.

Irinel Popescu
Irinel Popescu este prorector la o universitate privată, fără aprobarea Universității de stat, în cadrul căreia este profesor

Într-adevăr, Irinel Popescu este prorector și director în cadrul Universității private „Titu Maiorescu” funcții pe care le ocupă încălcând astfel prevederile legii menționate mai sus.

Universitatea de Medicină și Farmacie confirmă încălcarea legii

Faptul ne-a fost confirmat oficial de către conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. „Prof. dr. Irinel Popescu nu a cerut și nu a primit aprobarea Senatului U.M.F. “Carol Davila” pentru a desfășura activitate didactică, științifică, managerială sau pentru a ocupa functia de Prorector într-o altă universitate”, ne-a comunicat oficial rectorul Universității de stat, academicianul Ionel Sinescu.

Întrebat dacă a avut aprobarea legală a Senatului UMF „Carol Davila” pentru a desfășura activități și exercita funcții de conducere în cadrul unei alte Universități, Irinel Popescu ne-a comunicat că „Pentru a răspunde documentat întrebărilor Dvs., m-am adresat instituțiilor la care faceți referire în email-ul pe care mi l-ați adresat personal” și că ne va comunica punctul de vedere de îndată ce va primi răspunsul acestiora. Pare ciudat, nu-i așa?, ca Irinel Popescu să întrebe UMF „Carol Davila” dacă  domnia sa, personal, a cerut și a obținut aprobarea legală  să activeze și la altă universitate!? Vom consemna punctul de vedere al său după ce ne va fi comunicat.

Venituri din fonduri europene încasate ilegal?

Aceleași surse ne-au mai semnalat că Irinel popescu ar încasa, în prezent, ilegal, bani din proiectele europene la care figurează ca manager director sau coordonator de proiect, deoarece încalcă legislația care prevede că banii din proiectele europene pot fi decontați în limita a 13 ore lucrate pe zi. Or, susțin aceleași surse, profesorul Irinel Popescu ar avea contractate și plătite peste 20 de ore/zi, fapt care nu este posibil, susțin aceleași surse și pentru care este plătit, numai dacă ar renunța la somn sau dacă ziua ar avea 30 de ore.

Irinel Popescu nu mai are timp de somn

Irinel Popescu
Potrivit articolelor publicitare comandate de Gral Medical la Agerpres și în presa scrisă și audiovizuală, Irinel Popescu este chirurg și coordonatorul secției de chirurgie la Spitalul Oncofort, în situația în care este șșef de secție și la Spitalul Fundeni

Verificările făcute de Cetăţeanul.net arată că, într-adevăr, „muncile” lui Irinel Popescu, declarate și retribuite, nu sunt doar „supraomenești”, dar mai și depășesc limitele prevăzute de legislația europeană.

În primul rând, în calitate de şef de secţie la Institutul Clinic Fundeni și  profesor universitar la stat, la UMF „Carol Davila”, Irinel Popescu are o normă de minim 8 (opt) ore/zi. Apoi, el nu poate fi prorector și director de institut de cercetare la Universitatea „Titu Maiorescu” decât în baza unui contract individual de muncă. „Contractul nu poate fi, legal, de mai puțin de patru ore/zi. Nu poti fi și prorector și director și să lucrezi doar două ore zilnic”, ne-au spus sursele.

Și la întrebarea care este norma la „Titu Maiorescu”, Irinel Popescu ne-a răspuns că se va interesa la instituția în cauză. Nu putem să nu remarcăm, totuși, că Irinel Popescu trebuie să știe ce fel de contract a semnat, personal, cu Titu Maiorescu”! La rândul său, Universitatea „Titu Maiorescu” nu a răspuns adresei trimise de „Cetățeanul.net” încă din 12 noiembrie, în care am întrebat care este norma de muncă din contractul cu Irinel Popescu. Ni s-a comunicat doar, neoficial, că acesta lucrează în baza unui contract de muncă cu Universitatea.

Chiar dacă activitatea ca profesor la stat, prorector la privat și de chirurg și șef de secție la Spitalul Fundeni trebuie să-i ocupe mai mult de 12 ore/zi, profesorul Irinel Popescu este și coordonatorul secției de chirurgie din cadrul spitalului privat Oncofort (Gral Medical), de unde primește aproape 300.000 de lei/an (peste 5500 euro/lună). Afirmațiile se regăsesc și pe pagina oficială de Internet a la spitalul Oncofort: „Echipa  medicala este condusa de renumitul Prof.Dr. Irinel Popescu ce opereaza în privat numai la Spitalul OncoFort”. Potrivit aceleiași surse, Irinel Popescu oferă acolo consultații, cel puțin șase ore/săptămână, adică cel puțin o oră, în medie/zi – fără a mai adăuga timpul alocat de Irinel Popescu pentru operații (mai mult de o sută, potrivit Gral medical), și vizitele și consultațiile post-operatorii.

21 de ore lucrate pe zi?

Or, un simplu calcul aritmetic ne arată că Irinel Popescu depășește, potrivit descrierii făcute mai sus, 13 ore lucrate/zi ca profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (de stat), prorector și director la Universitatea particulară „Titu Maiorescu”, șef de secție și chirurg la Institutul clinic Fundeni, bașca chirurg și coordonator de secția la Spitalul privat Oncofort. În situația de mai sus, în care norma sa de bază depășește 13 ore/zi lucrătoare, Irinel Popescu nu mai are voie să primească bani europeni.Limita zilnică maximă care poate fi decontată per expert trebuie să se încadreze în limita maximă de 13ore/zi, 65 ore/săptămână reprezentând ore lucrate în proiecte finanțate din Fondul Social European, stabilite prin contractele încheiate. 65 ore/săptămână se referă la timpul lucrat în proiect cât și la norma de bază, deci este vorba atât de activitatea din proiecte cât și restul activităților lucrative desfășurate. Tot ce depășește această limită nu se va deconta”, ne-au precizat experți din cadrul autorităților pentru programe europene.

Or, deși depășește această limită, Irinel Popescu este și director, manager sau coordonator la cel puțin  alte trei proiecte europene, astfel:

  • proiectul „Dezvoltarea competențelor în transplant”, realizat în cadrul Academiei Medicale din România (Irinel Popescu este președintele Academiei),  în cadrul căruia figurează ca manager de proiect;
  • „Centrul de Excelență în Medicina Translațională” (CEMT), realizat în cadrul Institutului Clinic Fundeni – Irinel Popescu este director de proiect;
  • „Hepmark”, realizat în cadrul Institutului Clinic Fundeni (partener Universitatea „Titu Maiorescu” în cadrul căruia Irinel Popescu este coordonator de proiect.

În cadrul primului proiect, potrivit informațiilor noastre, Irinel Popescu „prestează” alte patru (4) ore/zi , pentru un venit suplimentar de circa 5000 de lei/lună. La rândul său, Institutul  Clinic Fundeni ne-a confirmat, printr-o adresă oficială, că Irinel Popescu „prestează muncă” pentru celelalte  două proiecte, dar a omis să ne precizeze câte ore trebuie să „presteze” Irinel Popescu zilnic, conform contractului. experții în probleme de fonduri europene, consultați de Cetățeanul.net ne-au spus că, în astfel de cazuri, un director sau coordonator de proiect trebuie să semneze contracte pentru cel puțin două ore/zi fiecare.

Și la întrebările despre contractele semnate personal chiar de el, Irinel Popescu ne-a răspuns că a trimis, la rândul său întrebările, către instituțiile cu care a semnat contractul!? Una peste alta însă dacă adăugăm cele minim opt (8) ore, care trebuie dedicate zilnic muncii la proiecte europene, la cele minim 13 pentru munca de profesor la UMF Carol Davila, chirurg și șef de secție la Spitalul Fundeni, prorector și director la Universitatea „Titu Maiorescu” și chirurg și coordonator al secției de chirurgie de la spitalul privat Oncofort, rezultă că Irinel Popescu este plătit, în condițiile de mai sus, ca și cum ar munci 21 de ore/zi lucrătoare. Ține de domeniul bunului simț că acest lucru este imposibil!

ANI a început verificările, UMF va demara o anchetă. Irinel Popescu răspunde prin intermediul lui Aristide Roibu

Irinel Popescu
Senatul UMF Carol Davila, condus de Adrian Streinu-Cercel (foto) ar putea demara o anchetă asupra activității lui Irinel Popescu

Cetățeanul.net a întrebat, oficial, Agenția Națională de Integritate, dacă profesorul Irinel Popescu se află în stare de incompatibilitate și/sau conflict de interese din cauza celor descrise mai sus. Inspectorii ANI au înregistrat oficial solicitarea și au demarat verificările. Inspectorii ANI vor verifica și dacă Irinel popescu se află în conflict de interese, în calitatea declarată de coordonato secție de chirurgie la un spital privat față de aceea de șef de secție la Spitalul (Institutul clinic) Fundeni.

La rândul său, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” ne-a comunicat oficial că poate demara o anchetă cu privire la activitățile pe care Irinel Popescu le desfășoară la universitatea privată „Titu Maiorescu”, fără aprobarea Senatului UMF, după ce va fi sesizat de Departamentul de Chirurgie (condus de prof. dr. Mircea Beuran): „În acest sens suntem în așteptarea sesizării oficiale a acestei situații, de către Senatul și Rectoratul U.M.F. “Carol Davila”, sesizare din partea Departamentului de Chirurgie, care evaluează activitatea tuturor membrilor acestuia, cadre didactice sau de cercetare științifică”.

După cum am menționat mai sus, Irinel Popescu ne-a comunicat că ne va da răspunsuri complete la întrebările noastre după ce va primi răspunsuri de la instituțiile cu care chiar domnia sa a încheiat contractele. Mai curios este faptul că Irinel Popescu ne-a comunicat răspunsul său inclusiv prin casa de avocatură condusă de aristide roibu, fostul trezorieir al PSD. Deși acest mod de comunicare (prin intermediul avocaților) pentru comunicarea unui punct de vedere, pare neobișnuit pentru un demers strict jurnalistic, precizăm că vom face public punctul de vedere al reputatului chirurg și profesor, de îndată ce acesta ne va fi comunicat.

 

4 COMENTARII

  1. Eu ce va spun la stat de ani de zile se suprapun normele pt multi. Boc este si primar si profesor si politician si a fost si priministru toate in acelasi timp. Toate in acelasi timp furt la greu.

    Toti profi din Bucuresti care au fost si sunt ministri sunt si profesori si multe alte functii in consilii toate platite pe aceasi norma. De ani de zile unii aduna mega salarii. Nu e clar cate norme poti sa ai pe aceleasi numar de ore platit de la stat.

    Sa faca publice acesti smecheri toate normele platite in acelasi timp O sa va speriati. Cum credeti ca ajungea ministrul de la agricultura la salar lunar de la stat de 10.000 de euro.

  2. intotdeauna am considerat ca acest om va muri innecat de bani. dincolo de succesul sau medical nu cred ca ii da nimeni dreptul sa hotarasca cine traieste si cine nu, acesta dispunanad sa hotarasca, nu in oriDINEe ci asa cum doreste el, cui i se face un transplant si asta in functie de miliardele care i se dau. am avut caz de transplant in care doar ca nu mi.am dat viata ,BANI SE IAU CU NEMILUITA. CE FACE ACEST OM SI GIALATII DE LANGA EL CU ATATIA BANI?? DE CE SUNT ATAT DE LACOMI SI AU UITAT CA SUNT OAMENI?????CINE LE DA ACEST DREPT??????NUMAI UN MEDIC ANESTEZIST ACUM 5 ANI A PRIMIT 50DE MILIOANE LEI SI NICI MACAR NU A VENIT LA ANESTEZIE. NU MI/A INNAPOIAT NICI UN LEU..

LĂSAȚI UN MESAJ

*