Marile grupuri politice din Parlamentul European, cu excepția taberei eurosceptice, și-au manifestat miercuri sprijinul față de planul prezentat de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, de repartizare a refugiaților prin cote obligatorii între statele UE. Însă, pe principiul maieul e mai aproape decât cămaşa, majoritatea eurodeputaţilor români i-au ignorat pe „şefii” lor de la Bruxelles şi Strasbourg, preferând să-i asculte pe Klaus Iohannis şi Victor Ponta. Au fost însă şi eurodeputaţi români care au votat în favoarea planului Juncker. Europeanul.org i-a chestionat pe eurodeputaţii români în legătură cu opinia lor faţă de planul Juncker.
După ce, săptămâna trecută, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande ceruseră din nou instituirea unui mecanism de repartizare a refugiaţilor prin cote, Jean-Claude Juncker a spus în fața plenului PE că statele UE trebuie să primească în mod „obligatoriu” încă 120.000 de imigranţi aflați în prezent în Grecia, Ungaria și Italia. Aceștia se adaugă celor 40.000 de refugiați pe care statele UE conveniseră la Consiliul European din iunie să-i împartă „voluntar”, ca o concesie făcută în schimbul neacceptării ideii cotelor obligatorii.
După intervenția lui Juncker, președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a declarat că împărtășește deplin opiniile exprimate de șeful Executivului comunitar cu privire la urgența impusă de criza refugiaților. „În Europa suntem mândri că am inventat drepturile omului. Pentru toți cetățenii, indiferent de religia lor”, a spus liderul PPE, făcând astfel aluzie la cei care au afirmat că preferă să găzduiască mai degrabă refugiați creștini, nu musulmani, cum este cazul Guvernului de la Bratislava.
Liderul social-democraților europeni (S&D), Gianni Pittella, s-a raliat şi el abordării lui Jean-Claude Juncker, dar i-a amintit acestuia că, atunci când a fost numit președinte al CE, a promis că UE va avea un „triplu A social”. „Dacă nu acționăm, criza va fi ireversibilă”, a atenționat Pittella.
La rândul său, liderul liberalilor europeni (ALDE), Guy Verhofstadt, a apreciat că formula propusă de Juncker este „drumul cel bun”, invocând argumentul „solidarității” europene, la fel ca Juncker și toți susținătorii impunerii cotelor obligatorii de imigranţi. „Mesajul meu este că UE nu este în criză. Ceea ce provoacă criza este lipsa Europei. Regulamentul de la Dublin este o negare a Europei”, este de părere Verhofstadt.
Opoziţia lui Laurenţiu Rebega
Pe de altă parte, grupul naţionalist Europa Națiunilor și a Libertății (ENF) se opune repartizării unor cote obligatorii de refugiaţi, au anunţat miercuri la Strasbourg Marine Le Pen şi Laurenţiu Rebega.
Marine Le Pen, copreședinte al ENF, a subliniat că în această fază trebuie făcută distincție între refugiați și migrația economică ce încearcă să profite de evenimentele din Siria și să forțeze granițele statelor Uniunii Europene. „Soluția vehiculată în aceste zile, aceea a impunerii unei decizii a împărțirii și repartizării refugiaților la nivelul UE în cote pentru fiecare stat este una greșită și profund antidemocratică. Cred că a sosit momentul în care guvernelor naționale ar trebui să li se dea posibilitatea să decidă individual asupra angajamentelor pe care şi le pot asuma în funcţie de condițiile sociale și economice. Impunerea de la Bruxelles a unui plan sec prin care refugiații să fie împărțiți în cote calculate matematic, în funcție de anumiți indicatori nu va face altceva decît să sporească neîncrederea propriei populații în proiectul european și să creeze noi probleme unora dintre guvernele naționale. Privesc problema așa pentru că mai întâi sunt român, apoi european și abia la urmă cetățean universal”, a spus, la rândul lui, Laurenţiu Rebega, vicepreşedinte al ENF.
Siegfried Mureşan acceptă cotele din planul Juncker
Cu Rebega ne-am lămurit – de fapt nu e nicio surpriză, având în vedere grupul din care face parte. Să vedem însă cum au votat ceilalţi europarlamentari români.
În tabăra PPE, începem cu purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Siegfried Mureşan, care a declarat pentru Europeanul.org că a votat în favoarea cotelor obligatorii. „Votul de astăzi (miercuri – n.red.) s-a referit la cei 40.000 de imigranți acumulați la începutul anului în Grecia, Italia și Ungaria. Având în vedere numărul și mai mare de imigranți veniți în între timp aceste țări, e evident că e nevoie de un mecanism de relocare al lor. Susțin de asemenea Mecanismul Permanent de Relocare lansat astăzi de președintele Comisiei Europene – prin acest mecanism știm exact câți imigranți va primi fiecare stat în viitor, dacă o nouă criză de acest gen va izbucni. România trebuie să fie parte a soluției europene. E de la șine înțeles că autoritățile române trebuie să vegheze ca riscurile asupra populației din România să fie minime. Este de datoria autorităților”, a spus Mureşan.
Cristian Preda: e o cifră rezonabilă pentru România
Tot în favoarea cotelor obligatorii propuse de planul Juncker se pronunţase şi eurodeputatul PPE Cristian Preda, fost coleg de partid (PMP) cu Siegfried Mureşan.
Cifra de 6.351 de imigranţi pe care ar trebui să-i găzduiască România nu este o povară, a spus Preda la RFI. „Cred că e o cifră rezonabilă, în condiţiile în care vedem în ea partea noastră de responsabilitate în ceea ce se întâmplă în Uniune. E nevoie de ajutorul nostru, e nevoie de contribuţia noastră ca europeni la protejarea unor oameni care fug din situaţii imposibile. Nimeni dintre cei 21-22 de milioane de români n-ar ezita o clipă să plece dintr-o ţară ca Siria, de pildă. Trebuie să găsim mijloacele pentru a asigura bune condiţii pentru a primi refugiaţii. Sunt câteva mii de persoane la o populaţie de 20 şi ceva de milioane. Asta nu-i deloc o povară”, a spus Cristian Preda.
El a continuat, arătând că trebuie să acceptăm ideea unor cote obligatorii: „Ceea ce s-a propus în ultimele zile de la Guvern şi am văzut în mod regretabil pentru mine şi de la Preşedinţie şi anume că am putea accepta cote, dar voluntare este o contradicţie în termeni. În Europa sunt astăzi câteva sute de mii de refugiaţi. Avem capacitatea de a găsi soluţii, fie şi prin folosirea fondurilor confiscate de la cei care au furat din bugetul public şi pentru a pune la cale câteva adăposturi suplimentare, câteva locuri în care refugiaţii să beneficieze de un drept pe care România l-a recunoscut internaţional, semnând o serie de convenţii”.
Remarcile acide ale lui Iuliu Winkler
O atitudine rezervată faţă de planul Juncker a avut şi eurodeputatul PPE Iuliu Winkler, care nu s-a putut însă abţine să nu facă unele remarci legate de lipsa de solidaritate a Uniunii Europene faţă de România şi Bulgaria, în ceea ce priveşte spaţiul Schengen.
„Salut determinarea președintelui Juncker care a afirmat că sistemul Schengen nu va fi abolit în timpul mandatului acestei Comisii. Aș fi salutat-o cu și mai mare bucurie dacă ar fi fost urmată de asigurări ferme date României și Bulgariei”, a afirmat eurodeputatul în declarația sa scrisă înaintată plenului PE reunit la Strasbourg.
Iuliu Winkler a arătat că solidaritatea solicitată azi României și Bulgariei în criza refugiaților evocă în cele două state membre tocmai lipsa de solidaritate cu care au fost tratate în privința aderării la spațiul Schengen. „Sunt de acord în totalitate cu afirmația președintelui Juncker că <este prea puțină Europă în UE și este prea puțină uniune în UE>. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de o nouă Europă, în care atunci când invocăm solidaritatea să ne bazăm pe solidaritatea împărtășită anterior. Cred că solidaritatea cerută statelor din estul Europei de a-și asuma cote obligatorii de relocare a refugiaților evocă în România și Bulgaria tocmai lipsa de solidaritate cu care am fost tratați în procesul de aderare la spațiul Schengen din motive politice care nu țineau de îndeplinirea condiționalităților din acord”, a subliniat deputatul european.
Maria Grapini: România nu trebuie să accepte cotele!
În tabăra socialiştilor (S&D), eurodeputatul Maria Grapini este mult mai categorică, spunând răspicat că România nu trebuie să accepte cotele propuse prin planul Juncker.
„Trebuie să tratăm umanitar această gravă criză a refugiaților fără a slăbi securitatea țării și a cetățenilor români. Evident că atunci când arde o casă intervii să stingi focul, fără să te întrebi dacă acolo locuiește un geniu sau un hoț! Dar după stingerea focului faci curățenie! În primul rând trebuie să se rezolve cauza migrației, să se pună capăt conflictelor. Fiecare om dorește să stea la el acasă, în patria lui, cu cultura, tradițiile și religia lui.Sunt copii,bolnavi,oameni care nu au bani, care nu se pot deplasa. Acei oameni trebuie abandonați? Alții sunt șantajați, înșelați de către unii care profită de situație”, a spus Grapini la solicitarea Europeanul.org.
Însă ea a continuat, arătând că refugiaţii care au ajuns în Europa trebuie să fie ajutați, dar trebuie stabilite reguli de azil foarte precise. „Nu cred că România trebuie să accepte cota impusă. Ne asumăm cât putem face! De altfel România nu s-a bucurat de încredere pentru a face parte din spațiul Schengen și poate ar fi periculos să găzduim prea mulți refugiați. Am propus să fie implicate organizații internaționale-ONU pentru a elimină cauza migrației și UE să aloce fonduri pentru a ajuta acei oameni la ei acasă”, a concluzionat ea.
Cetățeanul TV
Boi ca S.Muresan , C.Preda si multi altii ca ei , au bagat tara in fundul pamantului , NU VEDETI BA JIGODII CHIOARE CE SUNTETI CA ESTE VORBA DE O EXPANSIUNE MUSULMANA ORGANIZATA , CINE DRACU VA CREDETI , JIGODII ORDINARE , SHARIA NE TREBUIE IN ROMANIA???, NU AVEM DEJA SHARIA IN COVASNA SI HARGHITA , NU AVEM URMASII LUI HORTY , COSHUTH LAIOSH , PUPATORII`N CUR AI LUI PETOFI SHANDOR SI O GROAZA DE MULTI ALTII CA EI CARE VOR SA DISTRUGA ROMANIA , VOR ungaria mare ?????? , CRETINI nenorociti ce sunteti .