În atenţia ANAF! RATB nu eliberează bon fiscal. Sistemul informatic instalat de UTI dă rateuri

bon fiscalCampania lansată cu surle şi trâmbiţe de Guvernul Ponta pentru ca toate unităţile comerciale să elibereze bon fiscal părea a se adresa cu precădere micilor comercianţi, „nărăviţi” la evaziune. Iată însă că nici unele regii de stat nu eliberează bon fiscal, aşa cum prevede Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care a intrat în vigoare în această primăvară. Este cazul regiei bucureştene de transport, RATB, la care sistemul informatic instalat de UTI dă rateuri. În loc de bon fiscal, reporterul Cetăţeanul.net a primit (şi asta după numeroase insistenţe) o chitanţă care nici măcar nu este ştampilată.

Din cauza unei deficienţe a sistemului informatic al UTI instalat la RATB – asupra căreia voi detalia mai târziu – am fost nevoit luni dimineaţă, atunci când am plecat spre redacţie, să-mi încarc manual, cu cash, cardul BRD Transport pe care-l deţin.

Am încercat să fac acest lucru la chioşcul de reîncărcare carduri al RATB din staţia Constantin Brâncuşi (liniile 70, 79 şi 253 – lângă Piaţa Miniş). Din start călătorul corect care mă consider a fi a fost dezamăgit – casiera îmi spune că nu îmi poate reîncărca acest card. Mai mult, îmi mărturiseşte că a mai avut o problemă similară tot cu un card BRD Transport, săptămâna trecută.

Mă asigură că nu este vina mea, dar nici nu-mi oferă alternativă („Încercaţi la alt centru” nu reprezenta o alternativă, deoarece mă grăbeam şi n-aveam de gând să fac la picior turul cartierului Titan). Şi acum mă autodenunţ: m-am urcat în troleibuz şi am mers fără să plătesc cinci staţii, până la intersecţia cu Şoseaua Mihai Bravu, de unde urma să iau în continuare tramvaiul 1.

Am încercat şi aici să-mi reîncarc cardul cu suma de 10 lei, aşa cum avusesem de gând şi la precedentul chioşc al RATB. Îi dau casierei cardul şi cei zece lei, aştept vreo două minute, după care aceasta îmi spune că mi s-a încărcat suma, dar că nu îmi poate emite bon fiscal, pentru că „s-a închis sistemul”. Insist să primesc bon fiscal şi îi arăt afişul de la ANAF lipit pe geamul chioşcului ei în care se stipula clar această obligativitate.bon fiscal

Casiera Pantea Elena refuză însă să-mi restituie cei 10 lei, aşa cum mă îndemna ANAF – deja băgase bancnota în sertar. În cele din urmă, tot ce am putut obţine a fost o chitanţă neştampilată, aşa cum se poate vedea în facsimil.

Aceasta cu toate că pe afişul ANAF se stipulează foarte clar: „Este interzisă înmânarea către client a altui document, care atestă plata contravalorii bunurilor sau serviciilor prestate, decât bonul fiscal”.

Bâlbâielile BRD în relaţia cu RATB. Sau invers

bon fiscalŞi acum voi reveni la ce povesteam mai devreme. Mi-am făcut card BRD Transport tocmai pentru a nu mai interacţiona cu casierele de la chişcurile RATB. În nicio capitală europeană civilizată nu sunt atâtea chioşcuri, ele fiind înlocuite de automate de eliberare a titlurilor de călătorie.

În 2011, BRD a lansat pe piaţă cardurile BRD Transport, cu opţiunea „debit direct”. Mai pe româneşte, semnezi la bancă o hârtie prin care eşti de acord să ţi se reţină lunar din cont suma de 50 de lei cu care să ţi se reîncarce abonamentul pe toate liniile. Teoretic, scapi de grijă (oare o mai fi valabil abonamentul?) şi de alergătură pe la chioşcurile RATB.

Însă practica ne omoară. Luna aceasta, ca şi luna trecută, de altfel, RATB m-a înştiinţat că a început procedura de reîncărcare automată şi că trebuie să am disponibilă în cont suma de 50 de lei. Era disponibilă, numai că banii nu au fost luaţi din cont iar valabilitatea abonamentului a expirat.

Am întrebat la BRD şi tot ce am putut să aflu a fost că au fost probleme la sistemul informatic care face legătura cu RATB (a se citi sistemul informatic instalat de UTI). Am fost asigurat că în cursul acestei săptămâni se rezolvă problema, însă între timp trebuia să circul legal, aşa că de aceea am decis să-mi reîncarc manual cardul cu suma de 10 lei, pe opţiunea de portofel electronic.

Luna trecută mi-am reîncărcat cu cash abonamentul lunar şi, la câteva zile, mi s-a retras şi de pe card suma de 50 de lei. Ce-i drept, pe aceştia mi i-am primit înapoi în cont, însă numai după ce am fost nevoit să mai pierd ceva vreme sunând la BRD Vocalis. Tocmai repetarea acestei situaţii am vrut acum s-o evit.

Una peste alta, se pune întrebarea: de ce n-am primit bon fiscal la chioşcul RATB? Poate ne răspunde ANAF.

Cetățeanul TV

3 COMENTARII

  1. Buna ziua !!
    In primul rand constat ca articolul dv. are caracter tendentios, fiind casiera Ratb ,imi exprim dreptul sa va atrag atentia ca asa cum faceti referire la casieri ca trebuie inlocuiti cu automate asa si dv. asa- zisi ziaristi ar trebui sa fiti inlocuiti cu robotei de editare a articolelor, etc.Sunteti prea multi ziaristi ( cred ca peste un milion la 20 de milioane de locuitori)si macar daca ati fi profesionisti, dar dv. cautati senzationalul pana si in ghena !
    Pentru ca nu doriti sa interactionati cu noi, oamenii, casieri, dulgheri, tamplari, etc. aveti posibilitatea sa incarcati cardul online,pe https://online.ratb.ro/ fara a mai face drumuri la banca .Pentru ca sunt erori de sistem in timpul emiterii bonurilor, in mod obligatoriu se emite chitanta pentru suma incarcata pe card, suma pe care ati fi putut sa o verificati ulterior, tot la aceeasi casiera . Suma odata incarcata pe card nu poate fi restituita calatorului,aici trebuie sa va raspunda Regia Autonoma de Transport Bucuresti.
    Sunt insa curioasa cum ati fi reactionat la un din ghiseele Metrorex, unde nici macar obisnuitul bon nu-l primiti !!
    Sa aveti o zi senina !

    • Sarut mana. Daca ati fi citit cu atentie materialul ati fi aflat ca folosesc reincarcarea automata a cardului de transport, facilitate care de doua luni de zile functioneaza defectuos, din cauza RATB, mai exact a sistemului implementat de UTI. Cat despre automate in loc de casiere, imi mentin punctul de vedere – asa e la Paris, Londra, Viena etc (apropo, nu se pune virgula inainte de etc).
      Oricum, rezolvarea problemelor semnalate de mine in articol nu tine de dvs.
      PS Nu au fost niciodata un milion de ziaristi in Romania, cu atat mai putin acum, cand presa este in cea mai grava situatie din ultimii 20 de ani. Dumneavoastra va luati salariul la timp si aveti totul pe cartea de munca.
      Sa aveti o zi buna

  2. Buna ziua! Credeti-ma, am citit articolul cap-coada, am inteles exact ce ati scris. Dincolo de tema articolului( UTI-Ratb, unde-i ANAF-ul?), ma lasati sa inteleg ca dv. munciti la negru, deci nu aveti carte de munca ! Mi-ati dat de inteles ca aveti ceva personal cu casierii, vanzatorii, in general cu cei care au contact cu publicul.In ceea ce priveste modernizarea cu automate de carduri, cred ca locuiti pe alte meleaguri si nu in Romania, unde aceste lucruri sunt de durata lunga si foarte lunga. Va rog sa va aratati disponibilitatea de a fi casier macar o zi, o tura de 8 ore. Veti observa ca ziua incepe (pentru schimbul1) de la ora 4-4:30 dimineata, mai apoi deplasandu-va la locul de munca veti afla ca in cazul in care ati avea nevoie de un grup sanitar nu-l veti gasi….. nici nu cautati, ca Ratb-ul nu ofera asa ceva pentru casieri…! Pe parcursul zilei va veti confrunta cu diferite stari ale publicului calator, unii cu zambetul pe buze (tot respectul pentru acestia), insa pe altii va trebui sa-i calmati, acestia se arata foarte recalcitranti la ghiseu datorita asteptarii mult prea lungi a unui mijloc de transport ! Trebuie sa mai stiti ca in sezonul cald temperatura in acele tonete , trece usor de 35 de grade iar apa de care ar trebui sa beneficiem se distribuie abia in luna decembrie. Mai multe detalii nu va dau, imi este teama ca veti dori sa va angajati in locul meu si cum am mare nevoie de acest loc de munca sa-mi cresc copii, renunt sa va mai relatez detaliile si beneficiile locului meu de munca! Imi ce scuze daca la citirea comentariului meu v-a deranjat virgula, de asta unii fac facultatea de jurnalism si altii nu ! Cat despre presa din Romania….. are locul pe care-l merita…. Manipularile, compromisurile si caracterul ambiguu al patronilor de presa, articolele denaturate in mod intentionat etc. (putini sunt cei care mai fac presa de calitate, intr-o zi sper sa va aflati printre acestia) au dus la ceea ce vedem astazi in presa ! Sa aveti o zi minunata!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here