Fermele Murfatlar s-au întors la stat după privatizarea din 2000. Imperiul de jumătate de miliard de euro, sub sechestru

Murfatlar
Dosarul Murfatlar. Ferma viticola din se intinde pe 3.100 de hectare de vie

Dosarul Murfatlar. Fosta fermă de cercetare viticolă din județul Constanța, privatizată acum 17 ani, a devenit “comoara” unui grup de firme, implicat în industria alcoolului și al alimentației, evaluat de procurori la 500 de milioane de lei. Toate proprietățile din jurul mărcii de vin s-au întors în acest an, cel puțin temporar, în posesia statului, după ce au fost trecute sub sechestru de procurorii de la Anticorupție.

Grupul de firme din jurul mărcii Murfatlar, anchetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) și evaluat de procurori la 500 de milioane de lei, valora doar 30 de milioane de lei acum 17 ani. Însă în 2000, Murfatlar înseamnă doar două mii de hectare de viță de vie în orășelul constănțean care dă numele vinului. La finele anului trecut, DNA a deschis Dosarul Murfatlar, ancheta care îi vizează pe administratorii companiei, prejudiciul fiind de 600 de milioane de lei.

Privatizarea Murfatlar

În noiembrie 2000, Asociația Agricolă Isagri din comuna Poșta Câlnău, județul Buzău, cumpăra în cadrul procesului de privatizare Vie-Vin Murfatlar, cu 2.150 de hectare de vie, de la Ministerul Agriculturii condus atunci de ministrul Ioan Avram Mureșan. Suma oferită de Isagri a fost de 30 de milioane de lei. Asociația agricolă era condusă de președintele consiliului de administrație, George Ivănescu. Acum, Murfalar deține în jur de 3.100 de hectare de vie în Murfatlar, diferența fiind cumpărată de la localnici.

În anul următor, se înființează Murfatlar Romania SA care primește de la Vie-Vin Murfatlar, redenumita apoi in Vitivinicola Basarabi, viile luate de la Ministerul Agriculturii. La acel moment, datoriile fostei Vie-Vie Murfatlar erau de doar 26 milioane de lei, iar Murfatlar România avea doar doi angajați.

Până în 2009 începe să se creeze un păienjeniș de firme, grupul fiind condus de patru persoane: George Ivănescu, Cătălin Bucura și frații Ion Șerban și Emanuel Corneliu Dobronăuțeanu.

Puterea mărcilor din Dosarul Murfatlar

Puterea acestui grup de afaceriști puțin cunoscuți publicului reiese din enumerarea pe scurt a mărcilor deținute de societățile pe care le controlează sau le dețin: Murfatlar (vin), Babanul (vin de masă), Cetera (vin), Hanul Ars (spirtoasă albă), Unirea (spirtoasă), Sankt-Petersburg (vodka), Patriot (spirtoasă albă), Minard (spirtoasă colorat), Bitter Mamaia, Zaraza Vinars, Bartender’s (gin), Biborțeni (apă minerală), Valea Brazilor (apă minerală), Frizzi (suc), Răcorel (suc), Frutta (suc), Bibo (suc), Limo (suc), Salonta (mezeluri)  și Matache Măcelaru (vândut între timp, în 2011, la Cris-Tim).

Din 2009, societățile importante din grup cer să intre în insolvență. Această acțiune a îngreunat sarcina statului de a recupera datoriile la bugetele publice. Restanțele au ajuns până la peste 600 de milioane de lei care ar reprezenta paguba produsă statului, conform datelor procurorilor DNA din Dosarul Murfatlar. Valoarea grupului de firme este de doar 500 de milioane de lei, conform sechestrului pus de DNA. Astfel, acum, grupul se află cel puțin temporar în ograda ANAF.

Grupul Murfatlar a reușit să păcălească autoritățile și cu ajutorul unor funcționari ai statului. „Activitatea infracţională s-a desfăşurat în condiţiile în care anumi ţi funcţionari publici din cadrul autorităţilor fiscale şi vamale competente fie nu au îndeplinit actele la care erau obligaţi prin atribuţiile de serviciu, fie au îndeplinit asemenea acte în mod defectuos”, transmite DNA.

schema anaf

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.