UPDATE Sistemul cardului de sănătate a fost repus în funcţiune, după trei zile de haos total

Românii care au miercuri treabă la medic s-ar putea să bată drumul degeaba, la fel cum s-a întâmplat aproape toată săptămâna, de pe 10 octombrie încoace. Sistemul informatic al cardului național de asigurări de sănătate (SIUI) a căzut din nou și este indisponibil de aproape 48 de ore. Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu spune cât de repede se va face reparația.

UPDATE  Sistemul cardului de sănătate a fost repus în funcţiune

Sistemul cardului de asigurări de sănătate a fost readus în stare de funcționare joi, la ora 11,00, iar în continuare sunt luate măsuri tehnice de consolidare a acestuia, a anunţat CNAS. Conform sursei citate, pentru a evita ca incidentele de funcționare a uneia din componentele Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) să perturbe activitatea furnizorilor de servicii medicale aflați în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate, Ministerul Sănătății și CNAS lucrează în regim de urgență la elaborarea proiectului unei Hotărâri de Guvern care să permită relaxarea regimului de raportare și validare a serviciilor efectuate în intervalul de timp de la apariția incidentului și până la soluționarea acestuia. „Dacă în data de 12 octombrie, pe parcursul întregii zile, s-au prescris 19.000 de rețete online și s-au eliberat medicamentele pentru 16.000 dintre acestea, în ziua de 13 octombrie, până la ora 12,00, s-au prescris 145.000 de rețete online și s-au eliberat medicamentele pentru 129.000 dintre acestea. Totodată, dacă numărul serviciilor medicale raportate și validate online în întreaga țară fost de 300.000 pe tot parcursul zilei de 12 octombrie, în data de 13 octombrie, până la ora 12,00, s-au raportat și validat online 797.000 de servicii medicale”, se arată în comunicatul de presă ala CNAS. Sistemul informatic al cardului de sănătate a fost inoperabil începând de luni.

Căderea SIUI a devenit, la fel ca batjocura la adresa bolnavilor, o obișnuință. Anul acesta, doar în primele șase luni, sistemul a avut avarii majore de mai mult de zece ori. Blocajul recent demonstrează, încă o dată, că  sistemul care a costat aproape 200 de milioane de euro este nefuncţional.

Medicii acuză: „Zilnic, avem probleme cu cardul de sănătate”

sănătate
Mariana Pârcălabu acuză repetatele probleme ale SIUI

Cel mai probabil, sistemul a picat din cauza unor probleme tehnice de comunicație între unele componente ale sistemului. „Situația este la fel ca ieri, întreaga platfomă electronică  este prăbușită, nu merge nici Sistemul Informatic Unic Integrat, nu merge nici prescripția electornică. Este bătaie de joc la adresa pacienților și a medicilor. Un sistem informatic ne ajută extrem de tare, dar cu condiția să funcționeze. Nu este posibil, ca la doi ani de când avem cardul să avem probleme din ce în ce mai mari. Să cadă diferite componente ale sistemului se întâmplă aproape zilnic. A devenit o conduită zilnică, nu mai poți funcționa, practic”, a spus Mariana Pârcălabu, președintele Patronatului medicilor de familie.

În situația în care nu merge cardul de sănătate serviciile medicilor nu pot fi validate și nu se poate intra în fișa pacientului. Teoretic, medicii ar putea lucra offline, dar nu au acces la date iar, dacă nu sunt semnate cu cardul, nu vor fi validate.

Batjocură plătită cu 200 milioane de euro

Informatizarea sistemului de sănătate care prespune Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), rețeta electronică, cardul electronic de sănătate și dosarul electronic de sănătate a costat până acum mai mult de 184 milioane de euro. Medicii de familie au atras atenția de zeci de ori, dacă nu mai mult, că acesta nu funcționează la parametri normali, sistemul de validarea a cardurilor blocându-se în repetate rânduri, ceea ce creează un adevărat haos în cabinetele medicale, în spitale și în farmacii.

Memorandumul pentru implementarea acestui sistem a fost semnat în 2010, iar în 2012 a fost introdus sistemul rețetei electronice, în timp ce cardul electornic și dosarul electornic de sănătate trebuiau să fie funcționale în 2013, de atunci înregistrându-se mai multe amânări, în contextul mai multor scandaluri declanșate de fraude.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.