Guvernul a adoptat ordonanța privind migrația primarilor. Președintele și Ambasada SUA o contestă

 ordonanța privind migrația primarilorGuvernul a adoptat ordonanța privind migrația primarilor și a stabilit că acest lucru se va putea face în 45 de zile, și nu în 10, așa cum era anunțat inițial.

Premierul Victor Ponta a declarat la începutul şedinţei Guvernului că îşi asumă Oordonanța de Guvern privind migraţia primarilor, pentru că ”trebuie făcută dreptate”. El a precizat că și termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.

”Trebuie să deblocăm activitatea autorităţilor locale şi mai trebuie să facem şi un pic de dreptate, că nu cine strigă mai tare are dreptate. Toţi aleşii locali din România în 2012 au fost aleşi USL, cu Crin Antonescu şi cu Victor Ponta lângă ei, şi azi s-au trezit pedelişti, cu Blaga şi Iohannis”, a spus Victor Ponta.

Iniţial proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleşii locali să-şi poată alege partidul.

Dacă ordonanţa va intra în vigoare la 1 septembrie, odată cu depunerea la Parlament, aleşii locali vor putea opta pentru un partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.

O ordonanță contestată

Cu o zi înaintea adomptării Ordonanței, preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel la Guvern şi la „responsabilitate” să nu emită actul normativ referitor la „transferul primarilor” şi a cerut Avocatului Poporului, pe care l-a acuzat de „sabotarea democraţiei” să o atace la Curtea Constituțională.

„Fac un apel la Guvern, la responsabilitate, să nu se emită Ordonanţa cu privire la transferul primarilor”, a spus preşedintele Băsescu.

Şeful statului a spus că face un apel şi la Avocatul Poporului, care prin inactivitate sabotează democraţia.

„Mai încerc un apel. (..) Dacă mâine (joi – n.r.) vom avea un Guvern care în lipsa lui Ponta va fi atât de inconştient încât să emită Ordonanţa care permite o perioadă de mercato pentru primari, îl rog cu anticipaţie să o atace imediat la Curtea Constituțională”, a mai spus Băsescu.

Referitor la această Ordonanţă de urgenţă legată de transferul de primari, şeful statului a susţinut că „Victor Ponta are nevoie ca aerul de acest act normativ, pentru că, altfel, nu poate ajunge preşedinte”.

Traian Băsescu nu este singurul care a criticat în termeni duri ordonanța privind migrația primarilor. Altă nemulțumire vine și din partea Ambasadei Statelor Unite.

Ambasada SUA s-a declarat îngrijorată în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă care va permite aleşilor locali să îşi poată alege partidul din care fac parte fără a-şi pierde mandatul.

”Am auzit argumente pro şi contra ordonanţei propuse cu privire la aleşii locali. Suntem îngrijoraţi în legătură cu momentul ales. Ne-am exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanţe de urgenţă şi credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis şi transparent care permite organizarea unei dezbateri la care să poată participa liber toate partidele politice, societatea civilă şi toate părţile interesate”, se arată într-o declaraţie a Ambasadei SUA.

ACL, protest în stradă și sesizare la Comisia Europeană

Parlamentarii ACL au transmis o scrisoare Comisiei de la Veneția legat de ordonanța de urgență privind primarii, solicitând conducerii acesteia să exprime o poziție publică în acest caz.

„Membrii PNL și PDL ai Comisiilor juridice din Camera Deputaților și Senat au sesizat, joi, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) cu privire la acțiunile întreprinse de către Partidul Social Democrat în scopul fraudării alegerilor prezidențiale din acest an. Parlamentarii Alianței Creștin-Liberale au cerut sprijinul Comisiei în demersurile întreprinse pentru protejarea sistemului democratic din România și au solicitat conducerii Comisiei să adopte și să-și exprime o poziție publică privind situația din România”, informează ACL într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, în scrisoare parlamentarii PNL și PDL informează despre ordonanța de urgență privind „migrația primarilor”.

Alianța Creștin Liberală (ACL) a organizat, în Piața Victoriei din Capitală, o acțiune de protest față de intenția guvernului Ponta de a adopta ordonanța de urgență care îi vizează pe aleșii locali.

La mitingul ACL au participat câteva sute de persoane, printre cei prezenți numărându-se președinții PNL și PDL, Klaus Iohannis și Vasile Blaga, alți membri din conducerea celor două partide și parlamentari ai celor două formațiuni.

Candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, a declarat că vrea să atragă atenția că, prin ordonanța de urgență inițiată, Guvernul Ponta „încearcă să legalizeze traseismul politic”.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.