vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalEXCLUSIV Dosarul Băneasa. Sentința lui Tudoran, contrazisă de hotărârile Înaltei Curți

EXCLUSIV Dosarul Băneasa. Sentința lui Tudoran, contrazisă de hotărârile Înaltei Curți

-

Dosarul Băneasa, în care judecătorii au decis confiscarea terenurilor proprietate a Universității de Știinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) este singurul caz în care Justiția a nesocotit dreptul de proprietate al universităților din România obținut prin lege (Legea Educatiei 84/1995). În toate cazurile verificate de reporterii Cetățeanul, instanțele de judecată au decis, fără echivoc, că Universitățile sunt proprietare de drept, prin efectul legii, al bunurilor din Patrimoniu.

Investigație realizată de Cătălin Antohe și Sorin Ghica

Judecătorii, inclusiv cei ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, au recunoscut proprietatea Universităților, chiar dacă reclamanții erau instituții ale statului și dețineau titluri de proprietate pe bunuri. Cetățeanul a descoperit un dosar în care chiar procurorul general al României a cerut Înaltei Curți, pe cale extraordinară, să respecte și să constate dreptul de proprietate deținut prin aceeași Lege 84/1995, de o universitate din România. Judecătorii Curții Supreme au admis recursul procurorului general!

Dosarul Băneasa este singurul de care avem cunoștință în care un judecător a călcat în picioare prevederile legii educației.

Dosarul Băneasa. Legea educației nu este lege și pentru judecătorul Tudoran

În 2018, judecătorul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a dispus anularea tuturor actelor de proprietate ale Universității de Știinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV), în baza judecății eronate că terenul din Băneasa este proprietate publică. Anterior, același judecător îi condamnase în vara lui 2016 pe rectorul USAMV Alecu Ioan Niculae și pe omul de afaceri Puiu  Popoviciu, la ani grei de închisoare, pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această infracțiune, pe motiv că ar fi înstrăinat terenuri  despre care „judele” a susținut că nu sunt proprietatea universității, ci domeniu public.

Judecătorul, care a redactat motivarea hotărârii de „confiscare” a terenurilor universității, pe când era internat la Psihiatrie, după ce se pensionase, a nesocotit grav Legea Învățământului 84 din 1995, dar și alte dispoziții legale, tocmai pentru a naționaliza, a doua oară după 1948, terenurile pe care USAMV deținea titlu legal de proprietate. 

În alte dosare, unde nu a judecat Tudoran, magistrați au aplicat litera și spiritul legii, dând peste mâini celor care vroiau să înhațe proprietățile universităților. 

CJ Brașov a vrut să înhațe rectoratul Universității Transilvania

În 1999, Universitatea Transilvania a fost târâtă în proces de Consiliul Județean Brașov, care a vrut să pună mâna chiar pe imobilul ce adăpostea sediul rectoratului, Casa de Cultură Studenţească şi Casa Universitarilor.

Prin acţiunea înregistrată la 14 august 1999, Judeţul Braşov, prin Consiliul Județean, a chemat în judecată Universitatea Transilvania, cerând evacuarea clădirii rectoratului. Șefii județului au motivat la Judecătoria Brașov că imobilul este proprietatea autorităților județene, care l-ar fi dobândit prin cumpărare în 1910.

CITEȘTE ȘI: Ion-Tudoran este acuzat de trafic de influenta, fals in declaratii si efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia

Ulterior, au fost introduşi în cauză, tot ca pârâţi, Casa de Cultură Studenţească Braşov, Casa Universitarilor şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu motivarea că şi aceştia folosesc imobilul fără titlu. În replică, Universitatea Transilvania Braşov a prezentat judecătorilor Legea Învățământului 84/1995, prin care a primit dreptul de proprietate asupra clădirii, parte din baza sa materială. Și în acest dosar judecătorii s-au contrazis, de la o instanță la alta, asupra proprietarilor, fiind necesară intervenția, în cele din urmă, a procurorului general al României, prin promovarea unui recurs în anulare.

Curtea Supremă a confirmat supremația Legii 84/1995

Pe 18 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală i-au dat dreptate procurorului general și Universității Transilvania.

Dosarul Băneasa
Curtea Supremă a confirmat dreptul de proprietate al universităților asupra bunurilor din patrimoniu

Recursul în anulare este întemeiat. Probele administrate în cauză, analizate potrivit prevederilor înscrise în art. 166 din Legea învăţământului nr. 84/1995 republicată, cu modificările şi completările aduse prin OUG nr. 206/2000 aprobată prin Legea nr. 713 din 3 decembrie 2001, confirmă calitatea de proprietară a pârâtei Universitatea Transilvania asupra imobilului aflat în litigiu. (…) Potrivit textului de lege, „baza materială a instituţiilor de învăţământ superior de stat este de drept proprietatea acestora. Ministerul Educaţiei şi Cercetării este împuternicit să emită certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru instituţiile de învăţământ superior, pe baza documentaţiei înaintate de către acestea„, au concluzionat judecătorii Curții Supreme.

În 2018, la 14 ani după sentința de mai sus, judecătorul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a nesocotit nu doar legea, ci și practica Înaltei Curți și a decis, pe baza unei înseilări dubioase, naționalizarea terenurilor proprietate privată din Băneasa.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...