DOCUMENT EXCLUSIV Marea Lojă Națională din România. Templul a intrat la apă

Marea Lojă Națională din România
Marele Maestru Radu Bălănescu, artizanul intrării la apă a Marelui Templu

Afaceri necurate în Marea Lojă Națională din România.  Marele Templu al Masoneriei, care se construiește pe domeniul public în apropiere de Romexpo, a intrat la apă. Printr-o serie de manevre, clădirea a ajuns de la 9.500 mp, la 7.300 mp. Iar costurile proiectului, în loc să se reducă, au crescut spectaculos.

Investigație realizată de Cătălin Antohe și Sorin Ghica

Este război total în Marea Lojă Națională din România (MLNR). Marele Templu al Masoneriei Române, care se edifică pe un teren dat de la stat din domeniul public, a scăzut și s-a scumpit de la an la an într-o manieră care ar face-o invidioasă și „pe Alice din Țara Minunilor.

Scandal cât templul în Marea Lojă Națională din România

Suprafața construită a Marelui Templul a scăzut cu peste 2000 mp, a dispărut parterul iar etajele au fost ciuntite cu 0,5 metri fiecare, dar costurile – în loc să scadă, au crescut. Cel care a dat în vileag neregulile, consilierul juridic al MLNR, Tonel Ionescu, a fost dat afară de șefii Masoneriei.

Ziarul Cetățeanul a obținut în exclusivitate raportul devastator întocmit de jurist, care arată cum a intrat la apă Marele Templu.

Citiți raportul la finalul articolului.

Ziarul Cetățeanul a solicitat insistent Marelui maestru Radu Bălănescu și Marelui purtător de cuvânt Dan Cărbunaru (fost comisar șef al birolui de comunicare din Ministerul de Interne) să-și prezinte punctul de vedere referitor la neregulile care au condus la această situație, dar oficialii Lojei au preferat să tacă.

Proiect: suprafață de 9.500 m2, buget de 8.5 milioane de euro

Proiectul pentru ridicarea templului a fost aprobat de Conventul MLNR (forul conducător) din iunie 2015, după ce Guvernul Ponta a atribuit un teren generos din domeniul public, în zona Romexpo. Membrii Conventului au fost informați că „viitoarea clădire o să aibă în jur de 9.500 m2 desfășurați pe subsol, demisol, parter, trei etaje, cât și un etaj 4 retras”, iar bugetul este de circa 8.5 milioane de euro.

Marea Lojă Națională din România
Lucrările ar trebuie să se finalizeze anul viitor

Proiectul final, care prevedea 14 Temple în afară de Templul Mare, o capacitate de 630 de locuri, 600 de locuri în saloanele de agape, pe o suprafață totală construită de 9.325 m2, a fost aprobat de Convent în unanimitate.

Potrivit cererii de emitere a autorizației de construcție, valoarea totală a fost stabilită la circa 7,3 milioane euro.

Niciun organ de conducere a MLNR nu a văzut însă proiectul tehnic iar studiul de fezebilitate, obligatoriu prin lege, nu a fost realizat nici până azi.

CITEȘTE ȘI: Minunile Bucureștiului! Singurii români cu adresa de buletin în parc

Marea Lojă Națională din România. Oferta câștigătoare

La concursul pentru selectarea constructorului pentru structura de rezistenţǎ și anveloparea clădirii, din iunie 2017, MLNR a primit două oferte: de la Rotary Construct – în valoare de 24 milioane lei și de la asocierea Bau Stark SRL, Terra Gaz Construct SRL și Danube Total Group SRL – în valoare de 23,8 milioane de lei. La aceste sume se adăuga și TVA.

Comisia de Selecție a ofertelor a decis sǎ continue negocierile doar cu cel de al doilea ofertant, obținând prețul final de 22,5 milioane de lei + TVA (aproximativ 5.880.000 de euro). În acest preț nu intrau și instalațiile, branșamentele, finisajele etc.

De atunci, construcția s-a scumpit continuu, prin tot felul de tertipuri. Mai întâi, managerul proiectului a spus că păstrarea proiectului de 9.325 m2 va avea costuri mult mai mari decât cel garantat prin oferta câștigătoare  și a crescut miza de la 5,8 la 10 milioane de euro. Varianta „de compromis” a fost realizarea „la cheie” a obiectivului pentru 6,5 milioane euro, dar cu condiția reducerii suprafeței construite.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Nelu Tătaru a dat-o pe mâna Parchetului pe Adriana Nica, șefa de la Spitalul Universitar

„Mici modificări…”

Așa a intrat templul la apă! Mai întâi de toate a dispărut parterul – din S+DS+P+3E+E4r clădirea a devenit S+DS+3E+E4r. Apoi a scăzut înălțimea  Templului Mare: de la două nivele (P+1) și 10 m înălțime la un singur nivel și 6-7m înălțime. Reducerea înălțimii clădirii a fost și ea „rezolvată” – după dispariția parterului, au intrat la apă și etajele, micșorate cu câte 0,5 m fiecare. Prin aceste scamatorii s-a reuși scăderea suprafeței construite la  7.300 m2 față de 9.325 m2. Suprafețe mai mici, câștiguri mai mari!

Marea Lojă Națională din România
Din proiectul templului a dispărut un subsol

Marele maestru Radu Bălănescu a prezentat micșorarea templului ca pe o victorie a Masoneriei: Fără a modifica proiectul ca dimensiune (sic!), printr-o renunțare doar la un subsol (n.r. în relaitate, la parter), prin mici ajustări de proiect s-a ajuns la suma de 6,5 milioane de euro, inclusiv TVA, ceea ce înseamnă că Marea Lojă a reușit să se încadreze în votul Conventului.

De menționat că noul proiect și devizul general au fost doar anunțate, nu și votate de Convent, cum era legal (OG 26/2000 privind asociațiile și fundațiile).

Rapoartele managerului de proiect: tardive, incomplete și evazive

Înainte de a se semna contractul de construire (noiembrie 2017), consultantul Knaupt Consult a atras atenția că rapoartele primite de la managerul de proiect sunt tardive, incomplete și evazive. „În principal, reproșăm acestora o atitudine superficială în argumentarea sumelor comunicate ca obținute în urma negocierilor. Nu e foarte clar (așa cum ar trebui) cât va costa aproximativ obiectivul la gata și nici pe faza intermediară”, avertiza consultantul.

Comitetul Director nu a ținut cont de acest semnal de alarmă și a aprobat contractul de construire câteva zile mai târziu.

Marea Lojă Națională din România
Raportul consilierului juridic Tonel Ionescu care arată cum a intrat la apă Marele Templu

În ianuarie 2018, Knaupt Consult a recomandat ca managerul de proiect „să insiste pentru realizarea în această fază, pe ultima variantă a temei de proiectare, a unui Studiu de Prefezabilitate sau direct a unui Studiu de Fezabilitate (…) în absența căruia cheltuielile cu realizarea obiectivului prezintă un risc crescut și periculos de a scăpa de sub control”.

MLNR a refuzat, motiv pentru care Knaupt Consult a decis să rupă contractul de asistență cu asociația.

De atunci costurile au scăpat de sub control și au declanșat un imens scandal care riscă acum să rupă Masoneria în două!

CITEȘTE ȘI: DOCUMENT EXCLUSIV. UE trimite deșeurile în România prin culoarele verzi

Juristul care a denunțat neregulile, dat afară din Marea Lojă Națională din România

Consilierul juridic al MLNR, Tonel Ionescu a reclamat numeroase ilegalități și nereguli și a cerut realizarea unui audit în vederea stabilirii dacă prin conduita lor persoanele împuternicite sǎ administreze Asociația au săvârșit fapte de natură penală.

În dosarul deschis împotriva Asociației, el a solicitat „introducerea Parchetului în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. 2 OG 26/2000”.

Pentru îndrăzneala sa, Tonel Ionescu a fost „ars între coloane”– ritual echivalent cu excluderea din organizație și trecerea în adormire, aplicat tuturor membrilor care încalcă angajamentele tainice și care se îndreaptă împotriva fraților.

Marea Lojă Națională din România
Ziarul Cetățeanul a solicitat MLNR încă din 30 martie să răspundă la întrebări punctuale referitoare la modul în care Marele Templu a intrat la apă

Simbolurile masoneriei se regăsesc în afacerea „Marele Templu”

Afacerea Marele Templu orchestrată de Marea Lojă Națională din România a stârnit imaginația masonilor mai hâtri care au găsit și în acest scandal simboluri fundamentale ale masoneriei – Aerul, apa, focul și pământul.

Mai întâi, elementul primordial PĂMÂNTUL (templul a început să fie înghițit de pământ, prin dispariția unui nivel); volumetria clădirii a intrat la APĂ, protejând AERUL. Iar FOCUL a avut rolul lui purificator pentru că Tonel Ionescu, consilierul juridic care a semnalat neregulile, a fost ars între coloane.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.