Munteanu Radu Alexandru, directorul bețiv din Primăria sectorului 3, uns șef de primarul Robert Negoiță pe probleme de management informațional, a fost condamnat penal pentru alcoolemie la volan! Judecătorii au menționat însă, în fals, în sentință, că l-au condamnat pentru o infracțiune mai puțin gravă, la prima vedere!
Robert Negoiță nu l-a demis pe director, tot așa cum nici nu l-a suspendat, cum îl obliga legea, la momentul în care Munteanu a fost trimis în judecată pentru beție la volan!
Directorul bețiv al lui Negoiță și-a recunoscut fapta
Cariera lui Munteanu Radu Alexandru a evoluat rapid, el ajungând, la doar 30 de ani, director la Direcția Administrativă și Management Informațional, cu un venit net de peste 8000 lei.
Pe 8 decembrie 2017 însă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 l-a trimis în judecată pe Munteanu Radu Alexandru pentru infracțiunea de a fi condus un autovehicul pe drumurile public, pe când se afla sub influența alcoolului.
Alexandru Munteanu a recunoscut în fața judecătorilor că a condus autoturismul în stare de ebrietate, având în sânge, la momentul depistării în trafic, o îmbibație alcoolică de peste 0,8 grame/litru alcool pur în sânge.
Eroare? Judecătorii l-au condamnat pentru altceva
Pe 22 mai 2018, Judecătoria sectorului 2 l-a condamnat pe directorul bețiv la zece luni de închisoare cu suspendare. Judecătorul a comis însă și o gravă eroare, care a avut drept rezultat mușamalizarea cazului.
După ce a descris cum a condus Munteanu, în puterea nopții și în stare de ebrietate autoturismul Seat nr. MH-89-WRM, judecătorul a consemnat că îl condamnă pe Munteanu pentru „punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat”!?! Vezi alăturat sentința.
Contactat telefonic înainte de sentință, Munteanu Radu Alexandru a susținut că facem o confuzie, sugerându-ne ca nu el ar fi persoana care ar putea fi condamnată după ce a condus băut la volan. Aceasta deși în instanță el și-a recunoscut fapta de a se fi urcat beat criță la volanul autoturismului personal!
Citește și: Audio. Alcoolul îi face iar probleme lui Robert Negoiță! Bețivi la volan, directori în Primăria Sectorul 3
Alte cazuri de bețivi la volan în Primăria sectorului 3
Munteanu nu este primul director din Primăria condusă de Robert Negoiță care riscă o condamnare pentru că s-a urcat băut la volan. Pe 12 februarie 2018, directorul adjunct al Poliției Locale sectorul 3, a condus sub influența băuturilor alcoolice un autoturism al instituției, cu care s-a răsturnat și a avariat alte trei autoturisme. Directorul adjunct al Poliției Locale sectorul 3, MEDREA ALEXANDRU, a fost supendat până la finalizarea cercetărilor, acesta conducând cu o alcoolemie de 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În luna martie, un alt director, de la firma de pază subordonată Consiliului local din Sectorul 3, a fost nevoit să demisioneze după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că a șofat sub influența băuturilor alcoolice.
Citește vineri, 3 august cum îl protejează primarul Negoiță pe directorul bețiv din Primărie, chiar și încălcând Legea funcționarilor publici
Cetățeanul TV