Din 2020, elevii vor primi, lunar, miere la borcan

Miere la borcan
Din 2020, elevii vor primi, lunar, miere la borcan

De la 1 ianuarie, elevii vor primi câte un borcan cu miere în fiecare lună. Oficialii din Ministerul Agriculturii promit că va fi miere autohtonă.

 
„Începând cu 1 ianuarie 2020, programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere va fi funcţional. Ideea este că am avut înţelegerea de a pregăti foarte bine programul acesta. Ne dorim să fie mierea locală în program, nu să ne trezim cu produse extrase din porumb, din melasă, din sfeclă sau din nu ştiu ce. Este important să avem calitate, pentru că nu vrem ca, după aceea, să auzim că „ciuma roşie” a furat din mierea copiilor sau că <<ciuma galbenă>> a făcut nu ştiu ce. Nu asta este intenţia noastră, pentru că uitaţi-vă, un copil din mediul rural poate să sară un gard şi să-şi ia un măr din pom, dar la borcanul de miere se uită ca la o icoană, pentru că nu are de unde să-l ia.

Mierea este cel mai bun lucru care se poate întâmpla copiilor din mediul rural, pentru că nu au surse de energie, nu au surse de sănătate pe care să şi le ia din alimentaţie aşa cum există în mediul urban”, a declarat Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la deschiderea ediţiei de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, organizată pe platforma apicolă Băneasa.

Botănoiu a precizat că producţia naţională de miere va fi încurajată, odată cu livrarea a 3.000 de tone către populaţia din România.

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) organizează, în perioada 20 – 22 septembrie, pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa, cea de-a 21-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.