Dezvăluiri inedite din zilele Revoluției. Declarațiile unor ofițeri din Direcția V a Securității

„Cetățeanul” vă prezintă câteva dezvăluiri inedite din zilele Revoluției, bazate pe declarațiile unor ofițeri din Direcția V (a 5-a) a Securității. Martorii arată, între altele, cum acționau teroriștii care au atacat, în zilele Revoluției, sediul Ministerului Apărării Naționale – MApN.

Anchetă realizată de Cătălin Antohe și Dan Străuț

Atacul asupra Ministerului Apărării Naționale (care în zilele Revoluției era amplasat în cartierul Drumul Taberei, zona complexului comercial Orizont) a fost purtat și de teroriști îmbrăcați în uniforme militare.

Cum acționau, în zilele Revoluției, teroriștii-diversioniști care atacau MApN

Mărturiile existente în acest sens arată clar că acțiunea respectivă a fost concertată și organizată pe cel puțin două niveluri: pe de-o parte lunetiștii, singurii care îi puteau împușca pe timp de noapte, direct în cap, pe soldații care păzeau MApN; de cealaltă parte, atacul-diversiune, care a creat impresia unui asalt masiv asupra ministerului – atac purtat de… militari. Mai mult, mărturiile aflate în posesia noastră fac referire la teroriști care ar fi fost împușcați mortal ori capturați. Absența urmărilor în aceste cazuri ar susține mai degrabă teza diversiunii decât pe cea a terorismului. Dar, când efectul este uciderea câtorva zeci ori sute de victime, care mai e linia de demarcație dintre terorism și diversiune.

Unele întrebări puse adesea după căderea lui Ceaușescu – „Unde sunt teroriștii?” și, mai ales, „Cine sunt teroriștii?” – s-au transformat încet, dar sigur, în mult mai comoda expresie pentru autoritățile vremii: „Cine-a tras în noi după 22”.

Afirmația inițială, lansată de Silviu Brucan în presa din ianuarie 1990, că teroriștii ar fi fost oamenii Securității (Iulian Vlad era, pe-atunci, arestat), a fost nuanțată și completată șapte luni mai târziu – teroriștii erau unitățile militare ale Securității conduse de Nicolae Andruța Ceaușescu, colonelul Gheorghe Ardeleanu și generalul Neagoe, la care se adăugau câteva zeci de teroriști „de import”, de etnie arabă.

Contra – declarația lui Ion Iliescu „Nu m-aș încumeta să fac afirmații cu atâta siguranță despre lucruri care mai necesită încă numeroase clarificări” – a devenit apoi linia definitorie în problematica terorismului din Decembrie 1989, mai ales dacă ținem cont că la acea dată Ion Iliescu era președinte ales al României.

Ulterior, același Ion Iliescu a încercat să ne consoleze în problematica teroriștilor, teza fiind că această problemă este sortită să rămână o enigmă, cum enigmă a rămas asasinarea președintelui american J.F. Kennedy. Este adevărat că haosul ce a urmat fugii dictatorilor a produs foarte multe, poate majoritatea victimelor. Dar a spune sau a lăsa de înțeles că toate victimele sunt urmarea acestui haos este însă deplasat. Teza inexistenței teroriștilor este contrazisă de documentele pe care le deținem.

Iar mărturiile nu aparțin revoluționarilor civili, oameni fără pregătire militară ori cu pregătire sumară, ci cadrelor Securității. Cazul atacului asupra sediului de atunci al MApN, pe care vi-l prezentăm în continuare, este elocvent în acest sens.

CITEȘTE ȘI:
Ion Iliescu, despre Revoluția din 1989: Schimbarea a fost în bine

Mai rămâne, totuși, de precizat că este cel puțin deplasată comparația făcută de Iliescu între enigma asasinării unui președinte american și cele mai mult de o mie de victime a căror „asasinare” nu trebuie să rămână o enigmă câtă vreme mai avem un minim de Justiție în România.

Redăm, în continuare, declarațiile date de câțiva martori oculari la evenimentele din zona MApN – Cartierul Drumul Taberei.

„Erau îmbrăcați în haine kaki. Unul dintre ei trăgea cu o armă scurtă, la foc automat”

„Subsemnata MIHĂILĂ SANDALĂ CRISTINA, născută la 25 decembrie 1960, fiica lui Alexandru și a Constanței MIHĂILĂ, de profesie profesor de limbi străine, încadrată pe post de traducător la ICPMC București, fără antecedente penale, necăsătorită, domiciliată în București, Aleea Poiana Mare, declar următoarele:

În noaptea de 22/23 decembrie 1989, când au început atacurile teroriste, având domiciliul foarte aproape de MApN, am putut vedea pe fereastră trei elemente teroriste. Erau îmbrăcate civil, unul dintre ei era într-o scurtă deschisă la culoare, și dețineau arme.

În spatele blocului meu se află o ghenă de gunoi luminată de un felinar. Sub acest felinar se aflau acești trei indivizi când i-am văzut. Doi din ei trăgeau focuri spre minister, iar cel cu haina deschisă trăgea focuri razant cu laterala blocului din dreptul lui.

Menționez că pe parcursul facultății am fost și eu instruită și am avut ocazia să văd și să mânuiesc deseori arma. De aceea mi-a atras atenția arma pe care o manevra individul pe care l-am menționat. Era o armă scurtă, mult mai scurtă decât cea cu care umblasem eu în facultate, iar focurile erau trase la foc automat.

În acest timp, ceilalți doi se deplasau pe rând pe direcția ministerului, după care se repliau printre blocurile noastre. Această situație s-a menținut câteva minute, după care nu i-am mai văzut, dar am distins zgomotul armelor lor în zona complexului comercial Orizont.

A doua noapte, 23/24 decembrie, am văzut pe geam, în colțul blocului meu, alți doi indivizi care erau îmbrăcați în uniforme kaki și aveau căști metalice pe cap. Aceste lucruri au fost aduse la cunoștința ofițerului de serviciu al MApN telefonic, de către fratele meu, SOARE OVIDIU.

A treia noapte, 24/25 decembrie, am primit un telefon de la vărul meu, SOARE MARIUS, care mă anunța că este sănătos și voia să știe cum suportam noi evenimentele de la Orizont. În timp ce vorbeam la telefon, se auzeau focuri de armă și eu tocmai începusem să-i povestesc ce văzusem în primele două nopți. El fiind tot ofițer de Securitate, mi-a spus că atunci când voi mai vedea ceva demn de semnalat să-i dau telefon ca el să poată anunța trupele USLA, care activau în apropiere. Imediat după aceea am zărit un terorist civil, care se deplasa dinspre complexul HO SHI MIN spre blocul meu. Am dat telefon și am anunțat prezența vărului meu, dând poziția exactă a individului și modul în care trăgea focuri.

La aproximativ un sfert de oră, vărul meu mi-a telefonat și mi-a spus că acel individ fusese capturat de trupele USLA.
Aceasta este declarația pe care o susțin și o semnez / 12 februarie 1990”

„Trei indivizi, în uniforme de armată. Unul trăgea spre MApN, iar ceilalți doi – în sus, cu trasoare”

Cpt. Soare Ovidiu, din fosta Direcție a V-a, serviciul 4+5, cu domiciliul în București strada Mendeleev, declară următoarele:

„Sediul MApN, 22/23.12.1989
În noaptea de 22/23 decembrie 1989, aflându-se în sediul MApN, în jurul orelor 22.00, a început un atac armat, în forță, asupra MApN, din Complexul Orizont și dinspre blocurile din stânga și dreapta acestuia. După modul cum au acționat și după cum arătau victimele dintre militarii care au apărat peste noapte obiectivul (împușcați în cap sau în zona capului), au concluzionat cu toții că s-a tras cu arme cu lunetă cu dispozitiv de infraroșii. Se afla împreună cu lt. Maj. Grigoraș de la S.M.B., cpt. Arusoaie de la Unitatea specială „T” și alte cadre.

Atacul asupra sediului MApN s-a desfășurat cu fanatism, unul dintre atacatoru a sărit gardul înarmat doar cu un cuțit, a fost împușcat, iar dimineața l-a văzut de la circa 5-6 metri și afirmă că avea înfățișare de arab (ten măsliniu, părul și mustața negre și crețe). Se spunea că nu avea asupra sa documente de identitate.

În noaptea de 23/24 decembrie 1989, aflându-se la locuința mamei sale, a văzut pe geam cum acționau trei teroriști, atacând sediul MApN.

Erau în uniforme de armată, cu caschete, și acționau astfel:
– fugea câte unul spre chioșcul LOTOPRONOSPORT de vizavi de sediul MApN, apoi fugeau înapoi între blocuri
– apoi, în grup, unul trăgea spre MApN, iar ceilalți doi trăgeau în sus, cu trasoare.

Despre acest lucru a telefonat și a informat la MApN.
NOTĂ Relatările ofițerului se coroborează cu declarațiile surorii sale, Mihăilă Sandală Cristina.

Declarația maiorului Vasile Bălașa: „Elena Ceaușescu a spus să se tragă la Timișoara”

În ziua de 17 decembrie 1989, au fost două ședințe cu conducerea. După ultima ședință au fost chemați la cabinetul nr. 1 VLAD IULIAN și POSTELNICU TUDOR.

Ulterior, cei doi tirani au plecat în oraș, arătându-se destinși. Au coborât la Piața Unirii, după care au plecat la Piața Muncii, Mihai Bravu, Ștefan cel Mare, Dorobanți, iar apoi la reședință.

Cei doi dictatori au intrat în panică

De la ofițerul de serviciu de la poartă, mr. BĂLAȘA VASILE a luat legătură cu HÂRJEU  – secretar personal, care îl căutase prin stație. Acesta i-a spus, la telefon, că trebuie să-i facă lui Ceaușescu legătura cu Timișoara.

I-a făcut legătura cu RADU BĂLAN, de la Timișoara, iar ulterior cu POSTELNICU TUDOR, MILEA VASILE și VLAD IULIAN. În continuare i-a cerut din nou legătura cu Timișoara și ofițerul a văzut că cei doi intraseră în panică.

Au chemat la reședință pe COMAN ION și pe BOBU EMIL. Aceștia au venit repede, după care a cerut din nou legătura telefonică cu Timișoara. Centralista i-a spus ofițerului care solicitase legătura că nu o mai poate obține (cu sediul Județenei de partid).

A vorbit din nou cu POSTELNICU TUDOR, MILEA VASILE și VLAD IULIAN. În continuare s-a restabilit legătura cu Timișoara.

La plecarea lui COMAN ION, aghiotantul a înțeles că avea sarcina să se ducă la Timișoara.

Pe la ora 15.30-16.00, au plecat la sediul fostului CC al PCR, unde a fost o ședință de C.P.E. și apoi o teleconferință. A doua zi dimineață s-a plecat în Iran. Pe 20 decembrie 1989, la ora 15.00, s-a revenit din Iran.

„Nu e bine să faceți mitingul”

În ziua de 21 decembrie 1989, la oră ora 8.00 a venit la sediul fostului CC al PCR. Au fost două ședințe la „săliță”, iar apoi a venit BARBU PETRESCU și a început pregătirea mitingului.

Ofițerul l-a auzit pe CURTICEANU SILVIU că îi spunea lui Ceaușescu că nu e bine să facă acel miting.

În timpul mitingului s-a auzit un zgomot. Ofițerul a încercat să afle ce s-a întâmplat, dar nu a reușit. În finalul mitingului, Ceaușescu a intrat în cabinet, în apropierea acestuia aflându-se CURTICEANU SILVIU, MANESCU MANEA, BOBU EMIL și gl. NEAGOE MARIN.

Au fost chemați apoi POSTELNICU TUDOR, VLAD IULIAN și MILEA VASILE. A apărut și col. LAZARESCU FLOREA, care avea legătură prin stație cu toți oamenii din dispozitiv.

CC-ul a „fiert” toată noaptea 21/22

În sediu s-a format un comandament militar condus de MILEA VASILE și unul al Ministerului de Interne, cu POSTELNICU și VLAD.

Prin stație se transmitea că vin alte grupuri de manifestanți spre centru. S-a auzit zgomot de motoare și a văzut TAB-uri care intrau în piață. Ulterior, a auzit vuiet de salve cu arme de foc.

Gl. NEAGOE MARIN i-a ordonat să cheme de acasă pe ceilalți din serviciu. Au venit în jurul orei 21,00 și s-au constituit în grupă de rezervă la intrarea „A”. Persoanele existente nu au mai plecat din sediu.

Dimineață, ofițerul a fost înlocuit de lt.-col. TĂLPEANU, iar el a plecat la reședință cu o mașină, de unde a luat-o pe coafeza MIHALACHE CORNELIA și a revenit la sediul fostului CC al PCR.

În timp ce ținea locul lui TĂLPEANU, care era la masă, acesta a fost chemat la cabinet. L-a chemat pe TĂLPEANU și i-a spus că se va ocupa el (mr. BĂLAȘA VASILE) de adăpost, în sensul de a vedea unde este și pe unde se poate ieși. Între timp, se dăduse ordin ca toată lumea să vină sus la cabinet.

A urcat la etajul 1, unde l-a văzut pe NEAGOE MARIN și apoi pe col. LAZARESCU FLOREA. L-a întrebat pe LĂZĂRESCU care sunt posibilitățile de ieșire din adăpost. Acesta i-a răspuns că una din ieșiri este în spatele garajului, iar alta în părculețul din apropierea Consiliului de Stat, aceasta din urmă având un sistem hidraulic de ridicare a unui capac, care dura circa două ore.

După ce a aflat că a murit generalul MILEA VASILE, a plecat din sediu împreună cu IVAN GELU și mr. APOSTOL ANTON.

„Trageți la picioare!”

În ziua de 17 decembrie 1989, fiind la reședință, nu l-a auzit pe Ceaușescu Nicolae vorbind de riposta armată împotriva populației, însă pe Elena Ceaușescu a auzit-o spunând în prezența lui COMAN ION și BOBU EMIL ca, dacă se atacă sediul Comitetului Județean de Partid de la Timișoara, să se tragă focuri de avertisment și pe urmă la picioare. Nu a specificat ce fel de trupe să intervină, de securitate sau armata.

În timpul vizitei în Iran, Ceaușescu Nicolae a vorbit de mai multe ori la telefon cu Ceaușescu Elena, precum și cu alte persoane.