miercuri, ianuarie 29, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalDezbaterea Trump-Harris: „Toată lumea ştie că este o marxistă”

Dezbaterea Trump-Harris: „Toată lumea ştie că este o marxistă”

-

Donald Trump a acuzat-o din nou pe rivala sa democrată Kamala Harris, în cursul primei lor dezbateri televizate de marţi pentru alegerile prezidenţiale americane, că este „marxistă”.

Fără să-i pronunţe numele, Trump a afirmat: „Este o marxistă. Toată lumea ştie că este o marxistă”.

Afirrmația a fost făcută la prima dezbatere faţă în faţă dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, democrata Kamala Harris şi republicanul Donald Trump, care a avut loc la National Constitution Centre din Philadelphia, fără public, fiind organizată şi transmisă în direct de postul de televiziune ABC. Dezbaterea a fost moderată de David Muir, prezentatorul emisiunii „World News Tonight”, şi de Linsey Davis, prezentatoarea ABC News Live „Prime”.

Citește și Dovada supremă că Putin nu-l vrea pe Trump, ci pe Kamala… Și pe Ursula…

Donald Trump a avertizat că dacă va câştiga adversara sa, Statele Unite se vor transforma într-o „Venezuela sub steroizi”.

Kamala Harris şi-a apărat agenda economică, prezentându-se ca fiind din „clasa de mijloc”. Ea a afirmat că este „singura persoană de pe platou cu un plan care are ca scop ridicarea nivelului de trai al clasei de mijloc şi muncitorilor americani”.

Kamala Harris le-a spus americanilor că Donald Trump „nu are niciun program pentru voi”.

În replică, fostul preşedinte a acuzat-o că ea a copiat „programul lui Biden şi se rezumă în patru fraze. Patru fraze care sunt doar +vom încerca să reducem taxele+”.

„Israelul nu va mai exista”

După ce Kamala Harris a afirmat că Israelul are dreptul de a se apăra împotriva terorismului, deplângând în acelaşi timp moartea civililor palestinieni în Fâşia Gaza şi îndemnând la rezolvarea conflictului, eliberarea ostaticilor şi o soluţie cu două state, Donald Trump a răspuns că, dacă ar fi rămas la putere, conflictele din Ucraina şi Israel nu ar fi avut loc niciodată.

La rândul său, fostul preşedinte a acuzat-o pe Kamala Harris că „urăşte Israelul. Dacă ea ajunge preşedinte, cred că Israelul nu va mai exista peste doi ani”. „Israelul va dispărea”, a punctat Trump.

„Am citit că era neagră”

Kamala Harris l-a acuzat pe rivalul ei Donald Trump că vrea „să dezbine” ţara în ce priveşte problemele rasiale, marţi seară, la Philadelphia, în cursul primei dezbateri între cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale americane.

„Cred că este o tragedie să ai pe cineva care vrea să fie preşedinte şi care a încercat constant, de-a lungul întregii sale cariere, să folosească problemele rasiale pentru a-i dezbina pe americani”, a spus ea.

Fostul preşedinte a răspuns la o întrebare despre comentariile sale anterioare în care o acuza pe Kamala Harris că a devenit neagră din motive electorale, spunând: „Am citit că era neagră”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Sute de posturi desfiinţate la Camera Deputaţilor: Se taie în carne vie

0
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a făcut o analiză și au fost identificate 240 de posturi care urmează a fi desființate. CITEŞTE ŞI: O angajată SRI a furat aproape 1.000.000 de lei din fondul pentru ofiţeri operativi pentru a-i trimite...