Se DEMOLEAZĂ balcoanele construite ilegal

balcoanele construite ilegal

Balcoanele construite ilegal, care pun în pericol viața bucureștenilor, se demolează. După ce Inspectoratul de Stat în Construcții, dar și alte autorități, nu au luat nicio măsură, preferând să se ascundă în spatele unor prevederi legale ambigue, un primar a luat taurul de coarne.

Primarul Daniel Florea a început să desființeze balcoanele construite ilegal. Din 18 blocuri din sectorul 5, unde s-au găsit balcoanele construite ilegal, cu sutele!, doar două persoane aveau autorizație de construire.

Balcoanele construite ilegal, „tolerate” de Inspectoratul de Stat în Construcții

balcoanele construite ilegal
Primarul Daniel Florea a trecut la fapte cu balcoanele construite ilegal

Într-o postare pe pagina oficială de facebook, primarul Sectorului 5, Daniel Florea a anunțat că a demarat acțiunea de demolare pentru balcoanelle construite ilegal în zona Iacob Andrei. „Încă de la începutul mandatului, am adoptat măsuri referitor la acest aspect, sesizând ISC și ISU, instituții ale Statului de la care am solicitat sprijin. Este binecunoscută situația din acest cartier, multe dintre aceste construcții ilegale punând în pericol siguranța locatarilor. (…) Doamne Ferește, dacă s-ar produce o situație de urgență, urmările ar putea fi din cele mai grave”, a scris primarul.
Este pentru prima dată cand o autoritate locală își asumă oficial si public, să intervină în reglementarea (inclusiv prin modificarea unor acte normative lacunare) a acestei situații.

Citește și Balcoanele groazei. Construcțiile ilegale care ne pun viața în pericol

Cum construim LEGAL un balcon

Ca orice construcție, un balcon trebuie să respecte anumite exigențe cerute de legislație pentru a nu reprezenta un pericol: rezistenţă mecanică şi stabilitate; securitate la incendiu; igienă, sănătate şi mediu înconjurător; siguranţă şi accesibilitate în exploatare.

Astfel, cei care vor să-și construiască un balcon trebuie să urmeze pașii legali.

Construirea este permisă numai sub perimetrul balcoanelor existente la etajele superioare, în baza autorizaţiei de construire eliberată de serviciile abilitate din cadrul primăriilor locale.

Primul pas pentru obţinerea autorizaţiei de construire este eliberarea certificatului de urbanism, care se obţine de la primăria pe raza căreia se află apartamentul. După obţinerea acestui document, este necesară obţinerea avizelor de la furnizorii de utilităţi şi întocmirea expertizei tehnice.

O altă obligație importantă este obţinerea acordului asociaţiei de proprietari sau acordul notarial al tuturor proprietarilor de pe scară, în cazul în care blocul nu are asociaţie de proprietari. De asemenea, este necesar acordul Inspectoratului în Construcţii pentru intervenţii la orice construcţie existentă.

Ulterior, pentru obţinerea autorizaţiei de construire este necesară întocmirea documentaţiei tehnice și a proiectului viitoarei construcţii realizate de un proiectant autorizat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.