„Delta” Văcăreşti reintră în cărţi pentru a deveni parc naţional. Sorin Oprescu se jură că va pune problema pe ordinea de zi de Consiliului General

VăcăreştiDe voie, de nevoie, mai împins de la spate, primarul general Sorin Oprescu dă semne că vrea să susţină proiectul „Deltei” Văcăreşti.  Lacul Văcăreşti, pe care Nicolae Ceauşecu nu a mai apucat să-l vadă plin de iahturi şi bărcuţe, are toate şansele de a deveni parc naţional, aşa cum autorităţile promit de ceva vreme. Oprescu s-a întâlnit joi cu reprezentanţii asociaţiilor non-guvernamentale care susţin fervent proiectul.

Totul a fost impulsionat de punctul de vedere solicitat Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor de Primăria Municipiului București pe 9 aprilie 2015,

„Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a transmis astăzi, 21 mai 2015 – în calitate de administrator al zonei – clarificările legate de suprafața viitorului Parc Natural Văcărești și susținerea studiului de fundamentare. În aceste condiții, m-am întâlnit astăzi (joi – n.red.) cu reprezentanții Asociației Parcul Natural Văcărești, respectiv Cristian Lascu, Dan Bărbulescu și Alex Găvan și responsabilii Direcției de Mediu din Primăria Municipiului București și împreună am decis că dispunem de documente revizuite care ne permit să reintroducem pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București proiectul de hotărâre privind avizarea suprafeței administrative ce va urma să facă parte din aria naturală protejată Parcul Natural Văcărești”, a scris pe Facebook primarul general.

Ambiţiile lui Nicolae Ceauşescu

Istoria Lacului Văcăreşti începe din perioada comunistă, când dictatorul Nicolae Ceauşescu a avut planuri mari cu această zonă.Văcăreşti

Lacul Văcărești a fost conceput la vremea respectivă ca parte a amenajării complexe a râului Dâmbovița. Ca și Lacul Morii, care însă a fost finalizat, Lacul Văcărești trebuia să facă parte din sistemul hidrologic de apărare a Bucureștiului împotriva inundațiilor. Lucrările au început în anul 1986, ocazie cu care a fost demolată și Mănăstirea Văcărești. Lucrările au fost însă oprite după 1989, astfel că, în prezent, a rămas unul din marile proiecte neterminate ale perioadei comuniste.

Lacul Văcărești a fost umplut o singură dată cu apă din Dâmbovița. Diferenţa de nivel era enormă, drept păentru care costurile pentru pomparea apei erau enorme. Soluția tehnică ar fi fost ca apa să fie adusă gravitațional din râul Argeș, de la 27 de km de București, tocmai din Lacul Mihăilești. Lacul cu pricina se află la 14 km în sud-vestul Bucureștiului pe șoseaua București-Alexandria, la intrarea în localitatea Mihăilești. La vremea respectivă, au fost construiţi 14 km de canal, însănimeni nu se mai încumetă să bage bani în restul de 13 km.

Prin Decretul nr. 143 din mai 1988 semnat de Nicolae Ceauseșcu se decidea începerea lucrărilor în zona „Amenajare Lac Vacărești”, iar la art. 16 al actului normativ se preciza că situația juridică a terenurilor va fi reglementată ulterior printr-un alt act normativ. Câtorva sute de familii li s-au demolat casele, li s-a luat terenul și s-a construit digul care înconjoară lacul. În decembrie 1989, deși casele fuseseră demolate, documentația de expropriere nu fusese încă aprobată.

Prin adresa nr. 471/21.02.1994, OCOT București confirma că în lucrarea de cadastru funciar sunt înregistrați ca posesori CAP Popești Leordeni cu 189,45 ha și proprietăți individuale 28,78 ha.

Experimentul ratat al lui Adrian Năstase

VăcăreştiImediat după alegerile din 2000, Tony Mikhael, cetățean australian de origine libaneză, a propus Guvernului PSD condus de Adrian Năstase construirea unui complex de agrement pe lacul Văcărești, complex care urma să reunească un hipodrom, un teren de golf, un centru de conferințe, un centru expozițional, un hotel, o zonă rezidențială și câteva cazinouri.

După doi ani de „tras sfori” printre membrii Guvernului Năstase, în octombrie 2002, Tony Mikhael câștiga licitația pentru proiect, iar la 23 ianuarie 2003 încheia contractul de concesiune a terenului, pe 49 de ani, redevența, de numai 0,28 dolari/mp/an, urmând să se plătească începând cu al patrulea an de la data semnării contractului. Asta în ciuda faptului că, pentru terenurile din zona Văcărești, foștii proprietari intentaseră deja statului peste 100 de procese, multe dintre acestea ajungând și la Curtea Internațională de Justiție. În cele din urmă, proiectul nu s-a mai materializat, iar situația juridică a terenurilor a rămas ca-n gară.

În cei peste 20 de ani cât a fost neglijată, zona Lacului Văcărești a fost recucerită de natură. Zona este alimentată de izvoare subterane, care au permis creșterea unei vegetații diverse și a unor păsări (94 de specii), între care stârci, egrete, cormorani, pescăruși, lebede, lișițe, rațe sălbatice, muscarul negru, animale acvatice ca șerpi de apă, tritoni, dar și vulpi, iepuri, vidre și bizami, care supraviețuiesc într-un ecosistem stabil.

Promisiunile Rovanei Plumb pentru „Delta” Văcăreşti

În 2012, ministrul Mediului de la acea vreme, Rovana Plumb, a vizitat zona Lacului Văcărești, considerată a fi „Delta Capitalei”, împreună cu ambasadorul Argentinei în România, Claudio Perez Paladino, însoțită și de reprezentanți ai ONG de protecție a mediului.

Văcăreşti

Cu această ocazie, ambasadorul Argentinei în România a prezentat proiectul unei zone similare din Buenos Aires, Costanera Sur, care a fost declarată arie protejată.

Locuri asemănătoare se află și la Londra, Berlin sau Chicago. În Praga există 88 de arii protejate. Rovana Plumb a promis atunci că Lacul Văcărești va fi declarat arie urbană protejată, sau rezervație naturală.

Ca urmare, a fost inițiată o comisie de specialiști formată din academicieni, profesori universitari, experți în domeniu etc., care a început să lucreze la elaborarea unui studiu științific, în vederea demonstrării importanței acestei zone, pentru ca ea să poată primi statutul de arie protejată. Toată documentația necesară, împreună cu studiul de fundamentare științifică, a parcurs mare parte din etapele prevăzute în lege, deponentul lor fiind Asociația Salvați Dunărea și Delta. La 3 iunie 2013, documentația a primit avizul Comisiei de Monumente a Academiei Române, urmând ca aceasta să ajungă la Primăria Sectorului 4 și apoi la minister.

În martie 2014, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a inițiat o dezbatere publică asupra proiectului Lacul Văcărești și a declarării acestei zone ca parc natural. Pe 4 iunie 2014, a fost publicată Ordonanța de Urgență prin care s-a creat cadrul prin care această zonă se va declara Parcul Natural Văcărești.

Cetățeanul TV

5 COMENTARII

  1. Cine mai respecta legile in Romania??? Cine mai respecta proprietatea?? dupa 25 de ani de procese proprietarii sunt ignorati- sfidati samsarii imobiliari sub masca „ecologistului” sunt ajutati si transforma , comanda pe o o priprietate privata corule vor muschii lor!!! Rovana Plumb a turat si a mintit!~

  2. . Toate acestea tergiversari Ministerului mediului impreuna cu PMB, ONG, IN FRUNTE CU AUTORITATILE STATULUI nu constituie decit, printre altele, un grav abuz in serviciu contra intereselor persoanelor!!!!
    -„Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”.Cine si cu ce drept va multiplica valoarea unui teren prin aprobarea unor locuinte multietajate implicit reducind aproape de zero valoarea terenurilor vecine care vor fi incluse automat la spatii verzi ?
    Cine si cu ce drept are voie sa distruga destinele unor cetateni ,care dupa ce ca au asteptat sau asteapta de 24 ani sa intre in sfarsit in posesia terenurilor ce le apartin de drept, sa se vada acum obligati ca pe terenul lor sa poata pune numai o banca de pe care sa admire eventual locuintele multietajate ale „baietilor destepti ghiftuiti” al caror apetit se pare ca nu are nici o limita ? Acum vor ACVARIU PE TERENURILE CARE SAU VANDUT CU DREPTURI LITIGIOASE, terenuri din Vacaresti cumparate pe nimic de la amaratii de proprietari care traiau intr-o saracie lucie si care si-au pierdut speranta ca le va mai fi respectat dreptul de proprietate sau le vor fi restituite lor amaratilor proprietatile mostenite de la parinti, bunici improprietariti de insuti Regele Ferdinand pentru actele de erosim din Primul Razboi Mondial – Rusine va bateti joc si nu respectati Dreptul de proprietate.MINISTERUL MEDIULUI SA RESPECTE LEGEA SI SA TRIMITA TERENUL LA COMISIA RETROCEDARII PENTRU A FI RESTITUIT TERENUL CATRE ADEVARATII PROPRITARI DE DREPT.!!!M.MEDIULUI sa un mai MINTA CA A RESTITUIT. NU ESTE ADEVARAT PENTRU CA AU RAPOARTE DEJA APROBATE LA DOSARE COMPLETE ….. TERENURILE PE ASTEA ATUNCI DE CE NU LE RESTITUIE . Amagire si bataie de joc fata de proprietarii de drept ai terenurilor din Vacaresti – minciuna parc Vacaresti (PMB) , Complex sportiv, complex de Vile (Royal Romania Corporation SA) , Circuit de formula 1, HIPODROM (Cristian Topescu) , Acvariu (PMB- Bogdan Hreapcă – Acvariu urias construit în București ) , toate sunt gasalnite cautate si gasite de autoritati pentru nationalizarea terenurilor din Vacaresti . Proprietarii de drept ai acestor terenuri sunt victimele celui mai mare abuz in materie de retrocedari de la nivelul capitalei
    In plus norma si spiritul tuturor legilor proprietatii emise dupa 1989 este tocmai acela de a se retroceda imobilele confiscate abuziv in cei 45 de ani de comunism.
    Terenurile sunt concesionate si luate abuziv fara titlu de catre Statul Roman , Grav este ca TOATE AUTORITATILE STATULUI CARE AU FOST SI SUNT LA PUTERE inclusiv cei de azi PSD, au ignorat, in tot acest timp, dreptul de proprietate al familiilor din zona Vacaresti. Exista si Decizia nr. 99/2 martie 2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care stabileste ca terenurile din incinta Lacului Vacaresti nu au intrat in proprietatea statului, deci Guvernul Nastase nu putea emite Hotararea guvernamentala de concesionare.!!!
    In realitate, autoritatile refuza in mod nejusificat sa solutioneze notificarile proprietarilor prin care se solicitata restituirea a terenurilor care le-au fost preluate fara titlu valabil. NU AU FACUT ALTCEVA DECAT SA NE TORTUREZE CU MINCIUNI – Ca se platesc despagubiri NU AU BANI ! ASA CEL MAI SIMPLU SI EFTIN PENTRU STAT NU ESTE DECAT O SEMNATURA DE PUNERE IN POSESIE CATRE ADEVARATII PROPRIETARI DE TERENURI DIN LAC VACARESTI. CAT COSTA HARTIA CERNEALA SI SEMNATURA FATA DE DESPAGUBIRI Totul este o MINCIUNA fata de cetateanul Roman.
    Totul este numai pentru ei, pentru buzunarele umflate cu bani de la Uniunea Europeana sau interese pentru inca un tun imobiliar !!
    Totul este numai pentru ei, pentru buzunarele umflate cu bani de la Uniunea Europeana sau interese pentru inca un tun imobiliar !!!! Cati bani ii trebuie unui proprietar sa renunte la proprietatea sa???? Tu poti sa renunti la proprietatea ta?

  3. PANA ce situatia juridica a terenului la data infiintarii nu va fi completata cu :
    a)-proprietarii de terenuri care au titlu de proprietate dar care nu au inca cadastrul facut.
    Mentionez faptul ca cel putin 9 proprietari ce au titluri de proprietate, platesc impozite dar nu
    au cadastru facut nu apar in situatia juridica.
    b)-tabelul cu cererile formulate la Primaria sectorului 4 in temeiul legilor funciare
    c)-tabelul cu notificarile formulate in temeiul Legii nr. 10/2001
    Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice , trebuie sa respecte legislatia de mediu aflata
    in vigoare, s
    Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, nu poate trimite Guvernului
    Romaniei in vederea aprobarii Proiectul de hotarare privind instituirea regimului de arie naturala
    protejata in zona Vacaresti, in concret “Parcul Natural Vacaresti, pana ce
    situatia juridica a terenului la data infiintarii nu va fi completata cu :
    a)-proprietarii de terenuri care au titlu de proprietate dar care nu au inca cadastrul facut
    b)-tabelul cu cererile formulate la Primaria sectorului 4 in temeiul legilor funciare
    c)-tabelul cu notificarile formulate in teneiul Legii nr. 10.2001

  4. Intangibilitatea dreptului de proprietate este consacrata si de Conventia europeana a
    drepturilor omului, ratificata de tara noastra prin Legea nr. 30/1994 care, in art. 1 din Primul Protocol aditional semnat la Paris la 20 martie 1952, prevede:
    „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.
    Dispozitiile art. 44 alin. 1 teza a II-a din Constitutia României prevad ca atât continutul cât si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar art. 136 alin. (5) din Constitutie consacra caracterul inviolabil al proprietatii private în conditiile legii organice.

    In anul 1962 terenurile din aceasta zona au fost preluate de Gospodaria agricola colectiva Dudesti – Cioplea, devenita Cooperativa agricola de productie Popesti – Leordeni, prin deposedarea abuziva a proprietarilor de terenurile lor

    In primavara anului 1988, asa cum se arata si in “Scanteia nr.14230/20.mai.1988”, la indicatia fostului dictator Nicolae Ceausecu in zona Vacaresti a inceput demolarea. Intregul teren de 260 ha care fost preluat de Stat, in mod abuziv . Buldozerele au ”eliberat” terenul, demoland Manastirea Vacaresti, Locuintele oamenilor, iar acestia au fost “stramutati” in mod abuziv, in vederea realizarii proiectatului „Lac Vacaresti” . La 10 zile de la vizita dictatorului in zona apare Decretul Consilului de Stat nr.143/30 mai,1988 privind Obiectivul de investitii “Acumulare Lac Vacaresti” care NU A FOST NICIODATA PUBLICAT in Buletinul Oficial si in aceasta situatie cum prevedeau dispozitiile art.69 din Constitutia din 1965, in viguare in anul 1988 . – Explicatia este simpla: la data si continutul decretului evidentiau ca OCUPAREA TERENURILOR SI DEMOLAREA LOCUINTELOR AU AVUT LOC FARA VREO FORMA LEGALA!! Nepublicarea Decretului nr. 143/1988 atrage consecinta prevazuta de art. 2 alin.2 lit. f din Legea nr. 10/2001 potrivit caruia imobilele preluate de stat in baza unei legi sau a altor acte normative NEPUBLICATE , la data preluarii, in Monitorul Oficial sau in Buletinul Oficial sunt considerate imobile preluate in mod abuziv.
    Asadar, singur motivul nepublicarii Decretului nr. 143/1988 duce la calificarea de drept a imobilelor pretins preluate prin efectul acestui decret, ca imobile preluate in mod abuziv. Nicaieri in Decretul nr. 143/1988 nu se prevede trecerea in proprietatea statului a terenurilor si cu atat mai putin exproprierea” lor .- Formula “se expropriaza si se trece in proprietatea statului” nu se regaseste in acest decret, dupa cum nu se regaseste nici numele celor expropriati. Dupa ridicarea digului, lacul a fost umplut cu apa, cu consecinta inundarii terenurilor invecinate din Vitan Barzesti si a subsolurilor blocurilor din Calea Vacaresti sector 4 si s-a s-a constatat ca obiectivul era irealizabil dupa executarea lucrarilor privind cuva lacului,
    Lucrările au început în anul 1988, dar au fost sistate chiar înainte de Revoluţia din 1989. Stuf si papura. Scaieti si ciulini.Caini si sobolani.Serpi si ciori. Tantari si capuse.Oameni fara adapost. Foame si saracie azi la un sfert de veac de la revolutia din 1989, la un sfert de veac de democratie – incalcarea dreptului de proprietate
    Dupa Revolutia din 1989 cand, potrivit Constitutiei, Romania a devedint stat de drept, era de asteptat sa fie restituite imobilele preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Prin in aparitia Legii nr.18/1991(legea fondului funciar), Legea nr.169/1997 (privind modificarea si completarea Legii fondului funciar nr.18/1991) Legea nr.1/2000, O.U.G. nr.102/2001, prin Legea nr.247/17.07.2005 (privind reforma in domenile proprietatii) si prin aparitia Legii nr.165/2013 Privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România Statul are posibilitatea si obligativitatea reconstituirii dreptului de proprietate, de regula pe vechiul amplasament, iar cand nu este posibil, pe un alt amplasament, astfel cum reiese din modificarile aduse legilor enuntate mai sus.
    Lucrarea de investitie pentru care a fost preluat terenul de catre stat, respectiv Lacul Vacaresti, NU a fost finalizata, renuntandu-se la aceasta lucrare, astfel in speta sunt aplicabile dispozitiile Legii nr.247/2005 care impun restituirea catre adevaratii proprietari

    La 12 ani de la abandonarea investitiei s-a hotarat schimbarea destinatiei terenului. Prin Hotararea Guvernului nr.1223/2001 Guvernul Romaniei confera Companiei Nationale “APELE ROMANE” SA, calitatea de administrator special , (Dar, calitatea de administrator a fost pierduta implicit prin aparitia Hotararii de Guvern 855/2002 trecand terenul din domeniul public in domeniul privat al statului.
    Ulterior atat de “fundamental” a fost solutia propusa si adoptata incat, numai dupa 5 luni Hotararea de Guvern nr.1223/2001 a fost abrogata prin Hotararea de Guvern nr.481/2002.
    Numai ca dupa alte 3 luni se aproba prin Hotararea de Guvern nr.855/2002 publicata in Monitorul Oficial partea I nr.621/22.08.2002 , s-a dispus concesionarea , fara ca statul sa fie proprietarul acestui teren , cu toate ca existau Notificari pentru restituirea terenurilor din zona lac Vacaresti ,
    Concesionarea terenurilor a fost in vederea realizarii unui complex cultural-sportiv. In acest caz Statul isi exercita atributele proprietatii prin Ministerul Mediului, care ulterior a incheiat in calitate de CONCENDENT, un contract de concesionare . Pe 23 ianuarie 2003 a fost incheiat Contractul nr.1/2003, semnat de ministru Petru Lificiu si incheiat pe 49 de ani pe o redeventa de 0,28 centi/$/mp . Terenul a fost concesionat unei societati comerciale SC ROYAL ROMANIAN CORPORATION SA – patron cetateanul Tony Mikhael . Concesionarea terenurilor avea ca obiect realizarea unui complex cultural-sportiv. Asa cum se arata in Certificatul de Urbanism Nr.1258/65326/09.08.2006 . Acesta urma sa cuprinda realizarea unui complex multifunctional (in special sport si agrement, un hipodrom pentru curse de cai, un teren de golf, vile, complexe comerciale, etc…
    .
    Hotararea de Guvern 855/2002 Contractul de concesionare a fost illegal incheiat , deoarece Deoarece TERENURILE NU AU INTRAT IN PROPRIETATEA STATULUI IN TEMEIUL UNUI TITLU VALABIL, ASTFEL CUM PREVAD DISPOZITIILE ART.61, ALIN.1, DIN LEGEA NR.213/1998 SI CA ATARE GUVERNUL NU PUTEA DISPUNE PRIN HOTARAREA DE GUVERN 855/2002 ASUPRA CONCESIONARII ACESTUIA

    Statul are posibilitatea si obligativitatea reconstituirii dreptului de proprietate, dupa 24 de ani Statul de drept, potrivit Constitutiei dupa aparitia legilor reparatorii ca sa fie restituite imobilele preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Numai ca, fenomenul de tergiversare, amanare sau de obstructionare a retrocedarii terenurilor preluate in mod abuziv este si astazi in 2013 pus in aplicare si datorita acestora RETROCEDAREA TERENURILOR ESTE OBSTRUCTIONATA DE CATRE Statul Roman – MINISTERUL MEDIULUI (administratorul terenului lac vacaresti) – CATRE PROPRIETARII DE DREPT –
    Desi instantele de judecata au recunostut dreptul de proprietate , prin sentinte definitive si irevocabile, sunt Titluri de proprietate , Procese Verbale de punere in posesie, pentru restituirea terenurilor, proprietarii plastesc impozitul pe teren la zi, sunt intabulati in Cartea funciara, au numar cadastral, numar postal – cu toate astea proprietarii nu pot sa-si exercite prerogrativele dreptului de proprietate! Mai nou , statul roman prin administratorul terenului, Ministerul Mediului, concepe alte incalcari ale dreptului de proprietate, Este evident ca astfel de planuri si demersuri ( arie protejata, parc natural, groapa de gunoi, focar de infectie) nu fac decat sa perpetueze incalcarea dreptului de proprietate prin permanetizarea ocuparii terenului
    Statul Roman sa cumpere terenul la valoarea de circulatie pe care terenul respectiv ar fi avut-o daca lucrarea existenta asupra sa nu ar fi efectuata! Prin Constitutia Romaniei,Statul Roman stabileste ca: – proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege ; – nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica , cu dreapta si prealabila despagubire.Dreptul de proprietate este principalul drept real şi de fapt ocupă locul central în cartea a doua „Drepturile reale”. Dreptul de proprietate de proprietate mai este considerat ca fiind cel mai complet drept real, fiindcă întruneşte în mâinile proprietarului toate atributele acestui drept şi anume dreptul de posesiune, dreptul de folosinţă şi dreptul de dispoziţie.
    Dreptul de proprietate este acel drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în putere proprie şi în interes propriu a atributelor de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor sale
    Atribut al dreptului de proprietate, consta in posibilitatea titularului acestuia de a intrebuinta in interesul sau bunul care ii apartine si de a dobandi produsele si veniturile obtinute din utilizarea lui. Ce a facut regimul comunist in frunte cu Ceausescu se numeste Nationalizare. Ce a facut regimul democrat in frunte cu toate guvernele de la revolutie pana la azi se numeste – nerespectarea dretului de proprietate

  5. Cati bani ii trebuie unui proprietar sa renunte la proprietatea sa???? Tu poti sa renunti la proprietatea ta?????????!!!
    La ministerul mediului zac de 7 ani si asteapta dosarele cu proprietarii de drept http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/05/2012-05-25_Legea_10_situatiedosare_apr2011.pdf
    Protocolul aditional semnat la Paris la 20 martie 1952, prevede:
    “Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.
    Dispozitiile art. 44 alin. 1 teza a II-a din Constitutia României prevad ca atât continutul cât si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar art. 136 alin. (5) din Constitutie consacra caracterul inviolabil al proprietatii private în conditiile legii organice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.