Judecătorii au sancționat încă un abuz al Adrianei Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB). Tribunalul București a anulat decizia prin care Adriana Nica l-a înlăturat ilegal pe profesorul universitar Gheorghe Iana din funcția de șef Laborator Clinic de Radiologie şi Imagistică Medicală.
Tribunalul București, Secţia Conflicte de muncă, a decis că Adriana Nica l-a concediat ilegal pe profesorul universitar Gheorghe Iana, șeful catedrei de radiologie din Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
Judecătorii: „Decizie discreționară” la Spitalul Universitar
Pe 11 mai 2018, managerul SUUB, Adriana Nica, șef de lucrări în cadrul Universității de Medicină și Farmacie, a decis eliberarea profesorului Gheorghe Iana din funcția de Şef Laborator Clinic de Radiologie şi Imagistică Medicală.
Motivul invocat, precum că profesorul Iana ar fi săvârșit grave abateri de la Regulamentele spitalului care ar fi dus la disfuncționalități majore, a fost demontat de judecători.
Aceștia au constatat că managerul SUUB, Adriana Nica, a emis o decizie discreționară. Judecătorii au stabilit că aceasta nu a indicat concret abaterile așa-zis comise de Iana, cum nu a indicat nici disfuncţionalităţile în derularea procesului de contractare a serviciilor de radiologie pentru Ambulatoriul Integrat al SUUB. „Tribunalul apreciază că dreptul angajatorului de a controla activitatea salariaţilor nu poate fi exercitat discreţionar, ci trebuie exercitat cu bună-credinţă şi în limitele interne”, au sancționat judecătorii maniera de management a Adrianei Nica.
Ca urmare, Instanța a anulat decizia abuzivă a managerului Adriana Nica și a obligat spitalul să achite toate drepturile salariale cuvenite profesorului Iana, plus cheltuielile de judecată.
Managerul Nica, flagrant de neglijență
Mai mult, din dezbaterile de instanță au reieșit grave neglijențe comise chiar de echipa managerială condusă de Adriana Nica. Astfel, profesorul Iana a arătat că a depus nenumărate solicitări către conducerea unității sanitare (încă din 2017) pentru încheierea unor contracte de asistenţă în service pentru aparate din Secţia de Imagistică şi Radiologie, dar contractele nu au fost realizate.
Apoi, din cauza lipsei unei persoane responsabile şi, implicit, a contractelor de service şi a reviziei tehnice, la Compartimentul de angiografie a avut loc un incendiu care a afectat și camera angiografului, organizată în regim de sală de operații (în care se fac intervenții chirurgicale – angioplastii).
„Dacă incendiul avea loc în afara orelor de program, consecințele ar fi putut fi tragice”, ne-au spus surse din SUUB. Or, incendiul putea fi prevenit dacă managerul Adriana Nica nu ar fi neglijat toate documentele prin care era atenționată în mod repetat că unitatea de acumulatori a angiografului este deteriorată.
Cetățeanul TV