De ce Adminstrația Prezidențială va fi o eternă redută a statului paralel

Iohannis acuză Guvernul Dăncilă de atentat

„De dreapta sunt când vreau să fiu la modă”, zice un vers de-ale poetului Ion Nicolescu, însă, astăzi, e la modă să fii dezamăgit de Klaus Iohannis. Dezamăgire care exprimată public e un soi de „mea culpa” pentru susținerea, uneori deșănțată, acordată Președintelui în urma cu câțiva ani.

La polul opus, cealaltă tabără a liderilor de opinie autohtoni se amuză aproape isteric de zvârcolirea furioasă a „iohanniștilor”. Uitând, aparent, că la rândul lor au fost la fel de dezamăgiți de Ponta sau de Dragnea, fix după perioada în care Traian Băsescu dezamăgise pe toată lumea. Și uite așa, istoria se repetă la intervale de câțiva ani, având deja certitudinea că va urma o altă nouă dezamăgire, peste ceva vreme. Suntem prociclici și refuzăm să acceptăm evidența.

Istoria se repetă

Schema e deja împământenită. Se entuziasmează până la fanatism poporul cu câte un nou „aducător de speranță”, livrat strategic pentru fiecare halcă din electorat, iar fraierii se încolonează disciplinat să îl voteze. O altă categorie de fraieri, inclusiv eu, îl susțin doct și argumentat în prime-time și în online. Iar după ce favoritul ajunge la butoane, în loc să se apuce de treabă și să construiască România pe care și-o dorește absolut toată lumea (fie că sunt peneliști, pesediști, useriști, udemeriști sau auriști) începe o adevărată bătălie pentru putere prin care se încearcă eliminarea celorlalți jucători politici, astfel încât să rămână singur la împărțirea bugetului. Nervoși și dezamăgiți, noi, fraierii, ne vărsăm năduful unii pe alții, pe principiul că voi l-ați făcut pe ăla președinte sau pe celălalt câștigător în alegeri. În timp ce șmecherii încasează, în volume mari, direct din bugetul de stat. Iar România lâncezește.

Sursa problemelor vine chiar de la documentul care ne definește așa-zisa democrație și un detaliu care ne-a fost vârât insidios în noua arhitectură a statului, imediat după ce am scăpat de dictatura comunistă: republica semi-prezidențială. O struțo-cămilă care nu mai există nicăieri în lumea civilizată și care ne-a asigurat 30 de ani de scandal politic perpetuu, între cele două palate: Cotroceni și Victoria. O invenție a eșalonului doi din PCR care, atunci când a preluat puterea, a vrut să păstreze verticala puterii fostului stat comunist, peste care a dat cu un damf de democrație, ca să nu se prindă fraierii entuziasmați de libertatea brusc dobândită. Și, cel mai important, să se asigure că puterea va rămâne la omul lor: Ion Iliescu, noul Președinte al României. Mai târziu, Adrian Năstase a înțeles perfect schema și, la modificarea Constituției din 2003, a întărit puterile Președintelui și a mărit mandatul la cinci ani, convins fiind că el va fi urmașul lui Ion Iliescu.

Președintele României, factotum-ul jocului politic mioritic

Administrația Prezidențială, indiferent de ocupantul său, va fi mereu o țintă de grad zero pentru structurile de intelligence din România. Sună aproape academic, nu? În schimb, la adăpostul fișei postului, orice general care are ca sarcină să se ocupe de Președintele României, mai devreme sau mai târziu, chiar se va ocupa de Președintele României. Pentru că nu ai cum să reziști când vezi câtă putere ai la îndemână. Chiar și cu un Parlament ostil și o guvernare adversă, Președintele României rămâne factotum-ul jocului politic mioritic. Deci, controlezi președintele, controlezi totul. Un singur om, o singură țintă, și aia de multe ori extrem de facilă. Și ai acces la butoanele României. Zece ani! Și ne mirăm de ce am avut stat paralel, rezerviști, nu știu câte frății ale securității și tot felul de alte formule în care numitorul comun era același: lucrători din serviciile de informații care își consolidează puterea prin acces-ul direct la vârful statului, printr-un comportament de tip sovietic al unor structuri care nu au cum să se reformeze, atâta timp cât au acces la atât de multă putere!

Sursa răului

Tocmai din acest motiv democrațiile consolidate europene apelează la formula republicii parlamentare. Pentru că se transferă puterea din mâna unui singur ales către câteva sute. Fapt ce face imposibil controlul total al jocului politic, din simplul motiv că nu poți controla câteva sute de parlamentari. Mai mult, asta e esența democrației: transferul deciziei de la un singur individ către mai mulți. Pentru că istoria ne-a dovedit că o sută de creiere iau întotdeauna o decizie mai bună decât unul singur. În plus, dacă premierul ales de Parlament o ia prin păpuriș, formula demiterii acestuia prin moțiune de cenzură este mult mai accesibilă decât cea a demiterii președintelui.

Deci, dacă nu mai vrem „stat paralel”, „democrație cu epoleți”, „stat de drepți”, „acoperiții din politică” și tot soiul de alte variante prin care băieții ăștia ne decid soarta și viitorul, hai să eliminăm sursa răului: administrația prezidențială. Locul în care se adună, de mai bine de 30 de ani, securiști, afaceriști, politicieni, moguli, magistrați și toți cei care s-au adăpat din banul public folosindu-se de firul lor scurt și exclusiv direct în fruntea statului român.

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

  1. Din cite stiu, si Franta este o Republica semi-prezidentiala, iar SUA sint o republica total prezidentiala. Dar aceste tari au mecanisme constitutionale si legislative care le permit sa functioneze relativ bine. problema in Romania este ca de la inceput, imediat dupa lovilutie (de fapt, cu citiva ani inainte) Securitatea comunista a pus mina pe toate pirghiile conducerii statului, avind oameni infiltrati in toate aspectele vietii civile. Se spunea ca pe vremea lui Ceausescu erau vreo 700.000 de securisti, iar acum se spune ca inca mai sint vreo 400.000. Ei bine, chiar daca dispare institutie prezidentiala, acesti securisti vor ramine in continuare infiltrati, la fel cum sint si acuma: in Parlament (adica in toate partidele, dar mai ales in cele „vechi”, in toate ministerele, in toata administratia tarii (o fi macar vreun primar, de orice, care sa nu fie securisto-sereist?!). Deci, ceea ce trebuie facut, si batuta toba in presa, este modificarea statutului de functionare a acestor institutii toxice, numite generic „Servicii”. Trebuie schimbati sefii acestor Servicii, conducerea lor superioara, trebuie micsorat masiv numarul de angajati si colaboratori, trebuie modificat radical modul de functionare, strategia si tactica lor, trebuie desfiintate pensiile speciale, trebuie sa devina, cu alte cuvinte, un fel de FBI american. Aceste „Servicii” sint cea mai toxica institutie (institutii) a Romaniei, care au dus-o la dezastrul in care se afla acuma.
    Daca aceste „Servicii” ar fi functionat normal, asa cum se asteapta sa functioneze intr-o adevarata democratie, atunci si administratia prezidential ar fi functionat, foarte probabil, mult mai decent. Aceste „Servicii” au facut din romania un stat bandit, pentru ca oamenii de la conducerea lor au mentalitate de banditi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here