Darius Vâlcov nu are card, își ia salariul în plic. Ce spune fostul primar despre legea bugetului

Darius Vâlcov contestă controlul judiciar impus de DIICOT

Consilierul premierului pe economie Darius Vâlcov nu are card bancar și primește salariul în plic, potrivit propriilor declarații făcute duminică seara, într-o emisiune TV.

„Nu”, a răspuns Darius Vâlcov, întrebat într-o emisiune la Antena 3, dacă are card sau cont la vreo bancă. „Da, în plic. Vine plicul. Da (în mână – n.red.). Se mai poate”, a mai spus Vâlcov, despre cum își primește salariul.

În schimb, pentru a face rezervări online, atunci când pleacă în vacanță, apelează la prietena lui, a afirmat Vâlcov la Antena 3. „Cunosc atât de mulți oameni care au bani în cont și-au rămas fără ei, pentru că i-au mâncat comisioanele. Aveau 500 de euro și după zece anii nimic, că sunt mari comisioanele”, a susținut Vâlcov, fost primar în Slatina. Premierul Mihai Tudose nu avea nici el card și își primea salariul în același mod, a confirmat consilierul premierului.

Darius Vâlcov nu are card. Bugetul va intra marți în Guvern

Darius Vâlcov a mai declarat că proiectul de lege a bugetului pentru 2019 este gata, urmând a fi prezentat de către Guvern marţi, 29 ianuarie, iar pe 5 sau 6 februarie va putea începe dezbaterea acestuia în Parlament.

„Este gata, va fi anunţat marţi (…) Pe 5 sau 6 februarie va putea începe şi dezbaterea pe marginea acestuia, atunci când Parlamentul se întoarce”, a afirmat Vâlcov. Totodată, el a menţionat că în cursul zilei de luni va avea loc probabil o ultimă discuţie a proiectului de buget în cadrul coaliţiei de guvernare şi cu UDMR.

De asemenea, Vâlcov a precizat că premierul Viorica Dăncilă a participat la majoritatea întâlnirilor de la Guvern privind proiectul de buget, iar din fotografia prezentată de liderul PSD, Liviu Dragnea, pe Facebook ea a lipsit pentru că acea întâlnire a fost pentru a fi prezentate liderilor coaliţiei datele proiectului de buget. „Doamna prim-ministru a participat la majoritatea întâlnirilor, ştia despre ce este vorba, a fost o prezentare pentru liderii coaliţiei”, a precizat Darius Vâlcov.

Potrivit acestuia, proiectul de buget pentru 2019 va cuprinde „surprize foarte plăcute”, el referindu-se, în context, la o creştere de aproape jumătate a bugetului Educaţiei faţă de anul 2018, precum şi de creşteri consistente ale bugetelor Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Pe de altă parte, consilierul premierului a ţinut să sublinieze că Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 de instituire a „taxei pe lăcomie” nu va fi abrogată şi nici nu va fi modificată la momentul adoptării de către Parlament. Darius Vâlcov a mai afirmat că Banca Naţională (BNR) este responsabilă, conform legii, de fluctuaţia monedei naţionale şi are datoria de a interveni pentru a ţine cursul sub control. El şi-a mai exprimat convingerea că devalorizarea din ultimele săptămâni a leului este o problemă de scurtă durată şi că se „va regla” în cursul acestui an. Până una alta, Darius Vâlcov nu are card.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.