Primarul Daniel Florea, contract de 4,2 milioane de euro pentru o SRL „favorită”

Daniel Florea contract

O firmă înființată în urmă cu trei ani, care anul trecut nu a avut niciun angajat și este deținută de Nicoleta Elena Diaconescu, specializată în servicii de asistență la domiciliu, a primit de la primăria Sectorul 5, condusă de Daniel Florea, un contract de 19 milioane de lei pentru renovarea clădirilor din acest sector al Capitalei. Este vroba de SRL-ul Star Pro Center Intl unde acționar majoritar este Elena Nicoleta Diaconescu.

Aceasta se prezintă ca o asistentă sau director de societate care oferă servicii de îngrijire medicală la domiciliu persoanelor netransportabile sau grav bolnave. Ea este și administrator la compania care primește contracte pe bandă rulantă de la Daniel Florea.

La numărul de telefon al societății care va încasa peste patru milioane de euro nu răspunde nimeni, iar patroana-administrator nu a dorit să ne răspundă la nicio întrebare pe telefonul personal. Nici Primăria Sectorului 5 nu ne-a trimis vreun răspuns până la acest moment la întrebările legate de implicarea lui Daniel Florea în licitațiile în care Star Pro Center Intl este declarată câștigătoare sau dacă primarul are legătură cu această firmă sau cu acționarul său, Nicoleta Diaconescu.

Din 2017, firmele acesteia adună contracte de zeci de milioane de lei de la Primăria Sectorului 5, dar și de la unitățile din subordinea acesteia.

Câștigătorul cu un angajat

În urmă cu o lună, Primăria Sectorului 5 a anunțat că acordat, în urma unei licitații, un contract de aproape 19,6 milioane de lei (4,2 milioane de euro) către firma Star Pro Center Intl. În schimbul banilor, firma trebuie să finalizeze la anul izolarea termică a 20 de blocuri de pe strada Mihail Sebastian din Sectorul 5.

strada sebastian 21

Firma câștigătoare este înființată pe 14 decembrie 2015 și a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de aproape 40 de milioane de lei și un profit de 15 milioane de lei. Aceste rezultate au fost obținute, însă, cu un singur angajat. Cel mai important contract obținut anul trecut de Star Pro Center Intl a fost tot un contract în Sectorul 5, cu o societate aflată în subordinea primăriei condusă de Daniel Florea, Economat.

„Reabilitarea termică a 20 de blocuri (peste 19 milioane de lei) din Sectorul 5 a fost atribuită unei firme fantomă. Această firmă, Star Pro Center Intl, nu are nici măcar un site funcțional, iar anul trecut apărea cu un singur angajat – ceea ce nu o împiedicase să primească diverse lucrări de reparații sau întreținere de spații verzi din bani publici”, a declarat Cristina Coroblea, consilier local Sector 5 din partea USR.

lista blocuri sebastian

Condiția din caietul de sarcini: încrederea că Daniel Florea va da banii

Curios, Star Pro Center Intl a fost singura companie care a depus ofertă pentru această lictație, așa cum reiese din datele de pe sistemul public de licitații. Asta deși era un contract foarte bun. Este vorba de 24 de milioane de lei pentru refacerea celor 20 de blocuri în decurs de șase luni și jumătate de la semnarea contractului și realizarea proiectelor de renovare a blocurilor. Altfel spus, până la finalul anului viitor, refacarea blocurile de pe strada Mihail Sebastian ar trebui să fie finalizată de firma cu un singur angajat.

conditia de incredere

Așa cum reiese din datele sistemului public de licitații, a fost o condiție care a speriat companiile de construcții serioase. În caietul de sarcini se preciza că plata lucrărilor se va face de Primăria Sector 5 astfel: 30% după recepția finală a lucrărilor și 70% când Daniel Florea va considera că sunt bani la municipalitate. Altfel spus, firmele trebuiau să se bazeze pe buna credință a primarului Daniel Florea.

În cele din urma, doar o firmă obscură cu un singur angajat a mers pe mâna primarului și a depus o ofertă care, în final, a fost declarată câștigătoare de aparatul administrativ subordonat edilului Daniel Florea.

Acționarii de la Star Pro Center Intl

Firma a fost înființată în 2015 de căre Maria Magdalena Zamfir și, la început, avea denumirea Creative Blue Star (născută în 1995).

În octombrie 2016, în companie intră și Filofteia Diaconescu și Eugen Diaconescu din București. Acționariatul arăta astfel: Maria Magdalena Zamfir 66%, Filofteia Diaconescu – 17% și Eugen Diaconescu – 17%. Peste două luni, soții Diaconescu rămân singurii acționari.

în luna ianuare, fiica acestora, Nicoleta Elena Diaconescu, majorează capitalul social și intră în posesia a 88% dintre acțiuni, restul rămânând la părinții săi.

Abonată la contracte cu Primăria Sectorului 5

Star Pro Center Intl a devenit, în ultimii doi ani, o firmă abonată la contracte primite de la primăria lui Daniel Florea și de la instituțiile din subordinea acesteia.  Printre cele mai importante amintim de lucrările de refacere a Școlii 124 și de modernizarea Pieței Rahova.

„Incendiul de la Școala 124 (Sectorul 5) este o nenorocire pentru unii, dar pare să fie o oportunitate pentru alții. Contractul pentru reconstrucția școlii, în valoare de aproape 12 milioane de lei, a fost atribuit Star Pro Center Intl. Tot această firmă a primit, în iunie, un contract de peste 11 milioane de lei, din partea Economat, pentru consolidare și alte lucrări de intervenție la Piața Rahova!”, s-a arătat revoltată Cristina Coroblea.

Aceasta a mai completat: Am descoperit că i se atribuiseră, anul trecut, achiziții directe de aproape două milioane de lei din banii Sectorului 5, prin Economat și Amenajare Edilitară și Salubrizare, pentru diverse lucrări (amenajare spații verzi, renovare Economat Cotroceni etc.) deși, repet, nu avea decât un angajat!”.

Specializată în asistență medicală

Așa cum reiese din datele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Nicoleta Elena Diaconescu este specialiată în oferirea de servicii la domiciliu bolnavilor, servicii oferite prin AM Tech Distribution SRL. Ea se mai prezenta și ca director la firma Omega Medical care oferă servicii la domiciliu, însă această companie nu apare înregistrată la Registrul Comerțului.

Diaconescu a mai fost acționar și asociat la firmele Dia Con Art, Her’s Rom, Mobile Medical Trust, Cryss Team Tur, Elenya Beauty Design, News Stand și TD Instal. Curioasă este și gama largă de domenii de activitate: artă, salon de înfrumusețare, turism, servicii medicale, lucrări de construcții.

Interesant, una dintre aceste firme, societatea News Stand, este specializată tot în construcții și cifra de afaceri de anul trecut e formată din cinci contracte de lucrări primite în Sectorul 5.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.