S-a terminat întâlnirea Iohannis-Dăncilă. Premierul vrea graţierea care l-ar salva şi pe Dragnea

Dăncilă vrea graţierea. Întâlnirea premierului Viorica Dăncilă cu preşedintele Klaus Iohannis s-a încheiat miercuri după aproximativ 40 de minute, niciunul dintre cei doi oficiali nefăcând declaraţii deocamdată.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a aflat miercuri la Cotroceni pentru discuţii preşedintele Klaus Iohannis, la iniţiativa acestuia, pe fondul informaţiilor privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului privind amnistierea şi graţierea unor fapte penale. Şeful statului şi premierul s-au întâlnit ultima dată în 15 mai, discuţiile vizând memorandumul Executivului privind relocarea ambasadei României în Israel şi în contextul în care Iohannis i-a cerut de mai multe ori premierului să demisioneze pentru “a face loc unor oameni responsabili şi competenţi”.

Întâlnirea preşedintelui cu premierul a avut loc la solicitarea şefului statului, în contextul informaţiilor privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului privind amnistierea şi graţierea unor fapte penale.

Dăncilă vrea graţierea

Bogdan Chireac a anunțat miercuri la Antena 3 că premierul Viorica Dăncilă îi va spune președintelui Klaus Iohannis că vrea un moment zero, un act legislativ pentru amnistie și grațiere. Site-ul lui Chireac, DCNews.ro, scrie despre același scenariu. Reamintim că Bogdan Chireac și DCNews.ro sunt extrem de apropiați de liderul PSD, Liviu Dragnea, care declarase luni seară că pe agenda ședinței de guvern de marți nu este o OUG pentru amnistie și grațiere.

”Înțeleg că, dacă s-ar ajunge la un consens, Ordonanța de Urgență (pentru amnistie și grațiere – n.red.) nu ar fi dată în două minute, ci proiectul s-ar afla pe site tocmai pentru a fi supus dezbaterii publice”, a spus Bogdan Chirieac. El a folosit pretextul ”momentului zero” pentru iertarea corupților fix în anul Centenarului, pretext enunțat în premieră luni seară de Bogdan Vâlcov tot la Antena 3.

Alt subiect

O altă posibilă temă de discuţie este şi recomandarea oficialilor Comisiei Europene referitoare la reglementarea relaţilor dintre instituţiile statului, în condiţiile în care Dăncilă declara săptămâna trecută, într-un interviu, că liderii europeni s-au arătat nemulţumiţi faţă de situaţia din România, pentru că nu există înţelegere şi consens la nivelul ţării. Şeful Executivului a spus că preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a cerut să colaboreze mai bine cu factorii politici din ţara noastră şi să evite luptele politice, pentru că ele nu trebuie să existe dacă România îşi doreşte o preşedinţie de succes a Consiliului UE.

În declaraţiile de presă susţinute la începutul şedinţei de marţi a Guvernului, premierul Viorica Dăncilă nu a făcut nicio referire la vreun act normativ privind amnistierea sau graţierea unor fapte de corupţie, aşa cum sugerau informaţii vehiculate în ultimele zile şi negate vehement de către liderii coaliţiei de guvernare.
La finalul şedinţei Cabinetului Dăncilă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a spus că Executivul nu a avut în discuţie un astfel de act normativ privind legislaţia penală.

De asemenea, el a precizat că joi va avea loc o nouă şedinţă de Guvern. “Nu a fost vorba în şedinţa de Guvern despre un act normativ privind amnistia sau graţierea. O să fie şi joi şedinţă de Guvern. Tematica şi ordinea de zi o putem comunica doar în ziua şedinţei de Guvern, în funcţie de avizele pe care le primesc actele care vin spre aprobare”, a afirmat Barbu.

Întrebat de ce au loc două şedinţe de Guvern în aceeaşi săptămână, purtătorul de cuvânt a explicat că era urgentă adoptarea unei Ordonanţe privind deşeurile, astfel că s-a convocat o şedinţă în ziua de marţi.

Informaţiile privind intenţia Guvernului de a adopta o Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea au apărut însă de la sfârşitul săptămânii trecute, dar au fost negate de către liderii coaliţiei de guvernare.

Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, luni seară, la TVR; că aceste informaţii au fost “aruncate în presă”, iar “foarte mulţi muşcă subiectul”.

LĂSAȚI UN MESAJ