Ambasadele României la Helsinki, Praga, Stockholm, Paris, Varşovia, Mexico şi Oslo au cheltuit în perioada 2012 – 2014 peste 835.000 de euro pe chirii deşi existau spaţiile necesare în imobile aflate în proprietatea statului român, se arată într-un raport de audit al Curţii de Conturi.
Locuință de 200-300 de metri pătrați pentru fiecare angajat din străinătate
Auditorii curții de Conturi au constatat excese în cazul suprafețele închiriate în raport cu numărul persoanelor care le utilizează, deși au existat prevederi și recomandări prin care s-a stabilit un barem al suprafețelor închiriate în concordanță cu numărul persoanelor trimise la post și aparținătorilor acestora precum și în concordanță cu activitatea desfășurată în cadrul misiunii diplomatice conform mandatului și atribuțiilor.
Suprafața închiriată cu destinația de reședință excede cu mult necesarului recomandat în textul Circularelor din cadrul MAE. Iată câteva exemple:
- Reședința ambasadei de la Astana (Kazahstan) cu 401 mp pentru 2 persoane (4.704 euro/lună);
- Reședința ambasadei de la Bangkok (Thailanda) cu 316 mp pentru 1 persoană (2.368 euro/lună);
- Reședința ambasadei de la Nairobi (Etiopia) cu 300 mp pentru 1 persoană (1.786 euro/lună); 20
- Reședința ambasadei de la Praga (Cehia) cu 420 mp pentru 3 persoane (3.510 euro/lună);
- Reședința ambasadei de la Rabat (Maroc) cu 619 mp pentru 1 persoană (3.887 euro/lună);
- Reședința ambasadei de la Tunis cu 400 mp pentru 1 persoană (3.126 euro/lună);
- Reședința ambasadei de la Varșovia cu 560 mp pentru 2 persoane (4.000 euro/lună);
- Reședința Consulatului General de la Barcelona cu 300 mp pentru 1 persoană (3.000
euro/lună);
- Reședința Misiunii Permanente UE la Bruxelles cu 700 mp pentru 3 persoane (5.547
euro/lună).
Sediul misiunii diplomatice – mai mic decât locuințele pentru reședințe
În cazul altor țări inspectorii Curții de Conturi au descoperit că există țări în care suprafața închiriată cu cu destinația de reședință este egală cu aceea care avea destinație de sediu:
- Ambasada de la Bangkok, spațiul închiriat pentru sediu de misiune este de 285 mp (2.904 euro/lună) în timp ce spațiul închiriat pentru reședință este de 316 mp (cu 2.368 euro/lună);
- Ambasada de la Dakar (Senegal), spațiul închiriat pentru sediu de misiune de 430 mp (4370 euro/lună) în timp ce spațiul pentru reședință este de 400 mp (cu 4.100 euro/lună);
- Ambasada de la Erevan (Armenia) are un spațiu închiriat pentru sediu de misiune de 300 mp (3528 euro/lună) în timp ce spațiul pentru reședință este de 289 mp (cu 3.920 euro/lună);
- Ambasada de la Kuwait, spațiul închiriat pentru sediu de misiune de 358 mp (7.569 euro/lună) în timp ce pentru reședință spațiul închiriat este de 395 mp (cu 5.947 euro/lună);
- Ambasada de la Madrid, spațiul închiriat pentru sediu consular este de 500 mp (8.500 euro/lună) în timp ce spațiul închiriat pentru reședință este de 400 mp (cu 4.750 euro/lună);
- Ambasada de la Manila (Filipine), spațiul închiriat pentru sediu de misiune de 685 mp (2.227 euro/lună) în timp ce pentru reședință spațiul închiriat este de 395 mp (cu 3.450 euro/lună);
- Ambasada de la Seoul (Coreea de Sud), spațiul închiriat pentru sediu de misiune este de 279 mp în timp ce spațiul închiriat pentru reședință este de 314 mp (cu 7.000 euro/lună);
- Ambasada de la Tel Aviv (Israel), spațiul închiriat pentru sediu de misiune este de 250 mp (6.497 euro/lună), în timp ce spațiul închiriat pentru reședință este de 350 mp (cu 7.840 euro/lună);
- Ambasada de la Zagreb (Croația), spațiul închiriat pentru sediu de misiune este de 350 mp (9.800 euro/lună) în timp ce spațiul închiriat pentru reședință este de 300 mp (cu 3.000 euro/lună).
Sute de mii de euro risipite pe chirii
S-au identificat situații în care, în perioada auditată, în imobilele proprietate publică a statului român, existau spații de locuit disponibile/neutilizate în aceeași perioadă calendaristică în care s-a apelat la închirierea de spații cu destinație pentru reședință sau locuințe de serviciu. Astfel s-a ajuns ca, spun inspectorii Curții de Conturi, pentru un eșantion de numai 7 reprezentanțe diplomatice s-au cheltuit în perioada 2012-2014, 835.620 euro pentru închirierea de pe piața locală a unor imobile cu destinația de locuință, în condițiile în care exista spațiu cu aceeași destinație disponibil și neutilizat în imobilele proprietate publică și privată a statului român:
- Ambasada din Helsinki – unde un imobil în suprafață de 149 mp, proprietatea publică a statului român, a fost neutilizat în timp ce pentru închirierea unui spațiu de locuit în suprafață de 181 mp în cei trei ani au fost plătiți 168.348 euro;
- Ambasada din Praga – unde imobilul aparținând domeniul public al statului a fost neutilizat (suprafață de 648 mp, neutilizată în anul 2012, 675 mp, suprafață neutilizată în anul 2013 și respectiv 745 mp neutilizați în anul 2014), în timp ce pentru închirierea unui imobil de 420 mp cu destinația de locuință a fost plătită suma de 127.440 euro;
- Ambasada din Stockholm – unde imobilul aparținând domeniului public al statului (în suprafață de 194 mp a fost neutilizat, în timp ce pentru închirierea unui spațiu de locuit în suprafață de 83 mp au fost plătiți 61.920 euro;
- Ambasada din Paris – unde în anul 2012 s-a procedat la închirierea unui spațiu de locuit în suprafață de 193 mp, pentru suma anuală de 72.300 de euro în timp ce în imobilele aparținând domeniului public al statului existau spații de locuit neutilizate în suprafață de 334 mp și respectiv 116 mp;
- Ambasada din Varșovia – unde în anul 2012, s-a menținut un spațiu închiriat în suprafață de 560 mp cu destinație de locuit și cu o chirie lunară de 4.000 euro în condițiile în care în imobilele aparținând domeniului public exista neutilizată o suprafață de 402 mp cu destinație de locuit;
- Ambasada din Mexico – un imobil aparținând statului român cu o suprafață de 604 mp din care spațiu de locuit neutilizat: 306 mp în anul 2012 și 90 mp în anii 2013 și 2014 procedându-se la închirierea unui apartament cu destinație de locuit, pentru care au fost achitați 151.488 euro în cei trei ani de referință;
- Ambasada din Oslo – cu spațiu de locuit neutilizat din imobilul proprietate publică (128 mp în anii 2012 și 2013 și 76 mp în anul 2014) și cu un contract de închiriere pentru un spațiu de 112 mp care a generat în cei trei ani plăți în sumă de 206.124 euro.
Spații neutilizate
Spațiile disponibile în sediul reprezentanțelor diplomatice ale României în străinătate nu sunt valorificate în vederea generării de venituri (din vânzare/chirii) ci mai mult, ca urmare a necesității de întreținere a lor, generează cheltuieli pe seama fondurilor publice, spun oficialii Curții.
În vederea valorificării unor spații excedentare din imobilele proprietate publică a statului român din străinătate, prin H.G nr. 926/1999 s-a dispus ca spațiile disponibile la misiunile diplomatice de la Moscova (Federația Rusă), Haga (Olanda) și Beijing (China) să poată fi închiriate de către Ministerul Afacerilor Externe unor persoane fizice sau juridice, urmând ca sumele încasate să rămână în cotă de 50% la dispoziția Ministerului Afacerilor Externe, în regim de venituri extrabugetare, în scopul utilizării pentru lucrări de reparații și întreținere al respectivelor imobile. S-a constatat faptul că, deși există act normativ încă din anul 1999, nici până în prezent nu s-a procedat la valorificarea spațiilor în cauză, acestea generând cheltuieli ineficiente și fiind supuse riscului de degradare
Spațiile disponibile în sediul reprezentanțelor diplomatice ale României în străinătate nu sunt valorificate în vederea generării de venituri (din vânzare/chirii) ci mai mult, ca urmare a necesității de întreținere a lor, generează cheltuieli pe seama fondurilor publice. În ceea ce privește închirierea imobilelor din domeniul privat al statului, s-a constatat faptul că în perioada 2012-2014 au fost închiriate un număr de numai 4 imobile din cele 10 rămase, unele dintre acestea din urmă aflându-se în stare de degradare avansată.
Cetățeanul TV