Cum să scapi de executare silită. Recuperatorii de la ProsperCapital, învinși din nou în instanță

stare de urgență, executare silită, Biroul ce Credit , Casa de Ajutor Reciproc, executare silită, contestații la executare în 2019 executari silite

Executare silită 2019. Metodele prin care firmele de recuperări încearcă să-i execute silit pe românii cu datorii la bănci nu sunt tocmai „ortodoxe” iar de cele mai multe ori comit abuzuri grosolane pe bandă rulantă în acest proces de executare silită. Este cazul cunoscutului recuperator ProsperoCapital, reprezentat de Kruk Romania, care a pierdut un nou proces în instanță.

Un avocat specializat vă poate anula executarea silită începută ilegal. Contestația la executare rămâne în continuare singurul apanaj prin care puteți să scăpați de plata unui debit posibil ilegal, spune avocatul Adrian Cuculis.

Din păcate firmele de recuperări merg la intimidare și profită din plin de naivitatea debitorilor care nu cunosc legea și nu știu cum să reacționeze în astfel de situații-limită.

ProsperoCapital face parte din Grupul Investcapital Malta, o firmă de recuperare ce își are sediul in Malta, asta pentru a putea să evite plata unor taxe și în acest fel să fie protejată și de legislația din țările unde execută silit debitorii, arată specialistul.

De asemenea ProsperoCapital nu are dreptul să execute silit în România, deoarece în țara de origine nu are licență.

„Lipsa licenței din țara de origine – Malta îl face pe acest recuperator să fie în ilegalitate, deși cunoaștem ca ANPC a legalizat acest recuperator prin OUG 52/2016, însă opinam că în mod ilicit”, atrage atenția Adrian Cuculis.

Cum să scapi de executare silită. Ultima decizie a instanței

Recent, Judecătoria Sectorului 2 a anulat o executare silită abuzivă a recuperatorului de creanțe din Malta.

„Dispune întoarcerea executării silite, sens în care obligă intimata să restituie contestatoarei toate sumele retrase din patrimoniul acesteia în cadrul executării derulate în dosarul sus menţionat. Obligă intimata la plata către contestatoare sumei de 1400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Dispune restituirea către contestatoare, la data şi condiţionat de rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a sumei de 366 de lei, achitate de contestatoare cu titlu de taxă judiciară de timbru”, a dispus instanța.

Ce pot invoca datornicii ca se scape de executare silită

executare silită

Avocatul Adrian Cuculis explică modalitățile prin care un debitor poate să anuleze o executare silită începută ilegal de către ProsperoCapital. Acesta detaliază motivele care pot fi invocate în instanță.

  1. Un prim motiv care trebuie avut în vedere este cesiunea creanței.

„Da! Daca debitul este cesionat de la un creditor la altul, este necesar să fiți înștiințați de acest lucru. Atenție! Alături de cesiunea creanței, dacă aceasta trece la un recuperator de creanță, nu mai poate fi pusă în executare”, spune Cuculis.

  1. Dacă a început executarea silită, contestați acest aspect prin invocarea lipsei titlului executoriu prin cesiune.

„Astfel, dacă în contractul de credit inițial a fost inserată o clauză prin care debitorul renunță la dreptul de a fi notificat, aceasta este abuzivă! În ipoteza în care aveți asemenea clauze, le puteteți contesta începand cu 2019 printr-o contestație la titlu îndreptată împotriva clauzelor abuzive”, arată specialistul.

  1. Puteți formula o contestație la executare împotriva debitului cesionat dacă acesta este indexat cu dobânzi.

„Dacă sunteți executat silit de ProsperoCapital atunci trebuie să stiți că aceștia NU ai voie să adauge dobânzi. Orice suma crescută din debitul cesionat este ilegală și conduce către anularea executării silite ce poate fi cerută în cadrul contestației la executare. Daca recuperatorul de creanțe începe executarea silită, sancționarea actelor ilegale se obține numai prin intermediul contestației la executare. Cei care au cumpărat creanța de la bancă nu pot adăuga dobânzi și cheltueili administrative”, mai precizează avocatul Adrian Cuculis.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Cum sa nu poată adaugă dobânzi recuperatorii de creanțe ? Am accesat 50000 lei de la BCR, am plătit cca 10000 lei apoi intrând în incapacitatea de a mai plati din cauza dublării dobânzii după primul an , am fost executat silit pt suma de 126000 lei. Am apelat la firma dvs și am pierdut procesul. Bilanțul acestei acțiuni mi.a adus suplimentar o datorie de aprox 15000 lei cheltuieli de judecata,
    plus onorariul dvs. Despre ce vorbim ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.