Marţea din Săptămâna Mare, în Bucureștii începutului de veac XIX, se lucra puţin, miercurea mai deloc, joi oamenii se spovedeau, iar la cele 12 evanghelii fetele mergeau cu un şiret de ibrişim, la care făceau un nod, după fiecare evanghelie, ca leac pentru toate bolile, aflăm din cartea „Podul Mogoșoaei – Povestea unei străzi”, publicată de Gheorghe Crutzescu în 1943.
Potrivit DEX, ibrișimul este un fir de aţă albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfăşurat pe un sul subţire de carton şi întrebuinţat la cusut, la brodat sau la împletit.
Dar să-i dăm cuvântul lui Gheorghe Crutzescu:
„În Vinerea Mare, se duc toţi să aprindă candelă la cimitir şi să ia aghiazmă la una din bisericile cu hramul Izvorul Tămăduirii, la Fântâna lui Mavrogheni, în Izvor sau în Dudeşti.
Sâmbăta se grijesc, şi noaptea stau până târziu şi ascultă sfânta slujbă, apoi se întorc acasă, cu lumânarea aprinsă, fac cu flacăra ei cruci în faţa icoanelor şi la toate colţurile casei şi, apoi, o sting în faţa Maicii Precistei, ca s’o aprinză iar la primejdie de foc sau de trăznet.
Pe urmă se aşează oamenii la ouă roşii şi ciorbă de puiu cu fidea, urîndu-şi „Hristos a înviat”(…)”.
Cetățeanul TV
