Cum ne comportăm față de coronavirus. Cele 10 reguli de aur ale protecției antivirale

coronavirus

Epidemia de coronavirus continuă să facă ravagii, în ciuda eforturilor autorităților de a limita fenomenul. Pentru a ne putea feri de coronavirus trebuie să știm, în primul rând, cum se răspândește viroza.

În timp ce China pare să se îndrepte către o acalmie a răspândirii coronavirusului, apar focare în afara Chinei, cele mai grave situații înregistrându-se în Coreea de Sud, Iran și Italia.

Limitarea răspândirii coronavirusului este posibilă dacă știm cum acționează virusul și, de aici, dacă respectăm cu strictețe anumite reguli.

  • Coronavirus nu se transmite prin aer, se transmite prin contactul la nivelul suprafețelor, prin picăturile de tuse ajunse pe față, gură, nas, ochi. Dacă cineva tușește și sar picături pe butoanele unui lift, de exemplu, sau pe un scaun ori pe o masă, cine va atinge acea suprafață cu mâna și apoi își va atinge fața, gura sau ochii, se va infecta.
  • Simptomele coronavirus sunt febră, tuse (de obicei seacă) și dificultate în respirație care apare după circa o săptămână de la infectare. Este o boală care durează destul de mult, peste o săptămână. Nu prea se întâlnesc rinoreea, strănutul sau durerea în gât.
  • Perioada de incubație este între 2-14 zile, dar în ultimele zile s-a vehiculat că ar fi chiar 24-27 zile. În această perioadă, fără simptome, cel infectat este contagios și răspândește virusul.

Căldura limitează răspândirea coronavirus

coronavirus
  • Coronavirus rezistă în jur de o săptămână la temperaturi sub 20 de grade Celsius, apoi la peste 25-30 de grade începe să moară. Prin urmare, venirea căldurii la limita răspândirea virozei.
  • Coronavirus e distrus de săpun și de dezinfectanți comuni, precum alcoolul medicinal sau clorul. Deci, igiena mâinilor e foarte importantă. Nu mâncați fără să vă spălați pe mâini. Mâncarea ambalată este cea mai sigură. Atenție la pâinea neambalată! Luați șervețele umede dezinfectante dacă nu aveți cum să vă spălați pe mâini. Curățați mai des suprafețele cu alcool sau alți dezinfectanți. Atenție în mijloacele de transport în comun, în magazine, restaurante, la muncă! Ștergeți și telefonul, deoarece, se numără printre cele mai murdare lucruri, dar și cel mai des folosit.
  • Folosirea măștii ajută dacă ești deja bolnav, ca să nu transmiți viroza mai departe. Pentru cei sănătoși, această măsură este cu două tăișuri. Specialiștii nu zic că ar proteja, ba mai mult ar putea să încurce, deoarece atunci când pui mâna să o scoți sau o lași pe masă, apoi o pui din nou pe față te poți infecta mai ușor. 
  • Atenție la cei veniți din Italia! Încercați să nu vă întâlniți două săptămâni cu acreste persoane, care ar fi bine să stea în carantină în această perioadă.
  • Oricine începe sa aibă febră, tuse și respirație grea sau a intrat în contact cu cineva venit din China, Italia, Coreea de Sud, Japonia sau alte țări asiatice în ultima lună, nu trebuie să iesă din casă. Autoritățile trebuie anunțate imediat!

Cine sunt cei mai vulnerabili la coronavirus

  • Cei mai afectați sunt cei în vârstă și cei cu boli asociate – 80%.
  • Cei mai mulți se vindecă total – aproximativ 97%. Doar cazurile grave se internează, adică cei care au nevoie de suport în respirație si la care starea este afectată.
  • Momentan, NU există un tratament pentru acest virus. Se încearcă unele tratamente care se administrează în cazul HIV și imunoglobuline la cei cu fază severă, dar nu este nimic sigur. Se administrează doar simptomatice pâna în prezent.

CITEȘTE ȘI: Noul coronavirus. Cum se manifestă și cum poate fi prevenită infecția

Cele 10 sfaturi ale Ministerului Sănătății, pentru a ne feri de coronavirus

coronavirus

Ministerul Sănătății a publicat, pe site-ul instituției, o listă cu 10 sfaturi principale care trebuie urmate de cetățenii români, pentru a se feri de infecția cu noul coronavirus (Covid-19).

1. Spălați-vă mâinile de multe ori

Spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt acțiuni decisive pentru a preveni infecția. Mâinile se spală cu apă și săpun cel putin 20 de secunde. Daca nu exista apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%. Spălarea mâinilor elimina virusul.

2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute

Mențineți distanța de cel puțin un metru între dumneavoastră și alte persoane, în special când acestea tușesc, strănută sau au febră, deoarece picăturile de salivă pot transmite virusul de la o distanță apropiată.

3. Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile

Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar poate intra în corp prin ochi, nas și gură, astfel eviați atingerea dacă nu v-ați spălat bine mâinile. Mâinile intră in contact cu suprafețele contaminate de virus răspândidu-se în tot corpul.

4. Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți

Dacă aveți infecție respiratoare acută, evitați apropierea de alte persoane, tușiți cu gura acoperită sau într-un șervețel de preferat de unică folosință, purtați mască de protecție si spălați măinile. Dacă în momentul în care tușiți vă acoperiți gura cu mâinile, puteți contamina obiecte sau persoane cu care veniți în contact.

5. Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul

Momentan, nu există cercetări științifice  care  evidentiază că folosirea medicamentelor antivirale pot  preveni infectarea cu noul coronavirus (Covid-19). Antibioticele funcționeaza doar  împotriva bacteriilor nu împotriva virusului.

Covid-19 este un virus, deci nu se utilizează antibiotic ca și metodă de prevenire sau tratament, decât în cazul în care se constată și o infecție bacteriană.

6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool

Dezinfectanții chimici ce pot ucide noul coronavirus (Covid-19) sunt dezinfectanți ce conțin clor, înnălbitori, solvent, etanol de 75%, acid paracetic si cloroform. Medicul și farmacistul dumneavoastră vor ști ce să recomande.

7. Utilizați mască de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave

Organizația Mondială a Sănătății, recomandă folosirea  măștii de protecție doar în cazul în care suspectați că ați fost contaminat  cu noul coronavirus, și prezentați simptome de tuse, strănut, sau în cazul in care acordați asistență unei persoane care este suspectă de a fi infectată cu noul coronavirus (o călătorie recentă în China sau zonele în carantină din Europa, cu simptome respiratorii).

UTILIZAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE – ajută și limitează  răspândirea virusului dar trebuie să fie folosită împreună cu celelalte măsuri de igienă printre care spălarea mâinilor pentru cel puțin 20 de secunde. Nu este necesar a se  folosi măști de protecție suprapuse una peste alta.

8. Produsele MADE in CHINA sau pachetele primite din China nu sunt periculoase

Organizația Mondial a Sănătății a declarat că persoanele care primesc pachete din China nu se supun niciunui risc de a se contamina cu noul coronavirus, deoarece acesta nu trăieste mult timp pe suprafețe. Până în prezent nu există nicio dovadă că produsele/obiectele produse în China pot transmite noul coronavirus (Covid-19).

9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantină din Europa de cel puțin 14 zile

Perioada de incubație a noului coronavirus este cuprins între 1 și 14 zile. Dacă v-ați întors dintr-o călătorie din China sau zonele în carantina din Europa de mai puțin de 14 zile sau ați intrat în contact cu persoane care s-au întors din China sau zonele în carantină din Europa de mai puțin 14 zile și aveți febră, tușiți, prezentați dificultate respiratorie, dureri musculare și stări de oboseală, sunați la 112 pentru a primi informații necesare. Purtați mască de protecție dacă intrați în contact cu alte persoane, folosiți servețele de unică folosință și spălați-vă bine mâinile.

10. Animalele de companie nu transmit coronavirus

În acest moment nu există dovezi că animalele de companie, câini și pisici, pot fi infectate de virus. În orice caz, trebuie  să ne spălăm tot timpul mâinile cu apă și săpun după ce intrăm în contact cu animalele de companie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.