Cum îi lasă Oprescu pe samsarii imobiliari să facă zeci de mii de euro în Herăstrău

Edilul-șef, Sorin Oprescu, a pozat în salvatorul a 7 hectare de teren din parcul Herăstrău, deși nu a mișcat un deget în timpul procesului. Acum, tergiversează preluarea terenului, în timp ce samsarii câștigă, în continuare, zeci de mii de euro.

HerăstrăuLa începutul lunii mai, primarul general al Capitalei anunța că Primăria a câștigat procesul prin care 7 hectare de teren urmau să reintre în patrimoniul Municipalității. De atunci și până în prezent, cei de la Capitală nu au reușit să facă nimic pentru preluarea terenului, motivând că “trebuie comisii și interpretată decizia instanței”.

Potrivit surselor „Cetățeanul.net”, edilul-șef a decis ca municipalitatea să fie intervenient în dosar abia atunci când a văzut că cei de la Clubul Sportiv, care se luptă de peste 10 ani să ia terenul înapoi, au câștig de cauză. Iar acum avocații susțin că din cauza Municipalității care nu s-a constituit parte în proces, ar trebui redeschis un altul, pentru preluarea terenului.

Oprescu face comisii, foștii proprietari fac bani

Între timp, falșii proprietari, după cum a stabilit instanța, au închiriat locații și teren pentru toată vara – deși instanța a hotărât că Domino 94 Impex și SC NIK IMPEX SRL, firme controlate de omul de afaceri Bartolomeu Finiș, nu au dreptul să fie proprietari pe terenul situat pe Soseaua Nordului, numărul 7.   Potrivit surselor noastre, contractele au o valoare de zeci de mii de euro, iar Municipalitatea știe de ele.

Întrebați ce se întâmplă, aleșii generali au explicat că ei au votat trecerea în patrimoniu, iar edilul-șef ar trebui să facă demersurile ca să preia terenul care i-a îmbogățit pe samsarii imobiliari cu zeci de milioane de euro din 1999 și până în prezent. Numai că, edilul-șef se pare că nu se prea grăbește. Sursele „Cetățeanul.net” spun că Oprescu abia a înfințat comisie de inventariere a celor 7 hectare. Întrebați dacă știu că falșii proprietari încă fac afaceri acolo și au încheiat contracte de zeci de mii de euro, reprezentanții Capitalei dau din umeri și spun că vor verifica. Fac acest lucru de mai bine de o lună, însă nu ne-au dat niciun răspuns până în prezent.

Crin Antonescu  a dat ilegal terenul

Herăstrău
Crin Antonescu a dat startul afacerii ilegale din Parcul Herăstrău

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în luna mai, ca cele şapte hectare din Parcul Herăstrău să rămână ale bucureştenilor. Terenul a fost vândut de Biroul de Turism şi Tranzacţii SA (BTT), în 1999, unei firme controlate prin interpuşi de omul de afaceri Bartolomeu Finiș. Pe atunci BTT era condus de Crin Antonescu.

În 2006, reprezentantul secţiei de Yachting a Clubului Sportiv Sportul Studenţesc, Liviu Doară, a cerut în instanță anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra a 7 ha din Parcul Herăstrău, dar și a contractului de vânzare-cumpărare prin care BTT a înstrăinat cele 7 hectare către Domino 94 Impex și SC NIK IMPEX SRL. Primăria Capitalei a devenit parte în proces în 2009, în calitate de intervenient accesoriu.

Sorin Oprescu: ”Vreau să refacem Club Yachting”

După decizia magistraților, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a afirmat că s-a făcut dreptate. „Astăzi s-a făcut dreptate. Este o decizie istorică, prima dată în ultimii 25 de ani, cea mai mare victorie a Primăriei Municipiului Bucureşti. Astfel, Patrimoniul Capitalei a fost reîntregit”, a spus Oprescu într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PMB.

Primarul general şi-a exprimat intenţia de a reface Club Yachting: „Vreau să refacem Club Yachting, o serie întreagă de aşezăminte ale Parcului Herăstrău care au fost folosite cu mulţi ani în urmă de generaţii întregi, fie de intelectuali, fie de oameni obişnuiţi, fie de copii”.
El a reamintit că, în 2009, Primăria Capitalei a intrat în proces alături de Clubul de Yachting Sportul Studenţesc, având calitatea de intervenient accesoriu, instanţa admiţând cererea municipalităţii de a-şi apăra un teren care îi aparţine încă de pe vremea lui Carol I. Doar că acum trage de timp, în timp ce afacerile private continuă pe domeniul public.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here