VIDEO+GALERIE FOTO 5 motive pentru care nu merge lumea cu trenul la aeroport, deși e cea mai rapidă variantă

De nouă ani, românii se pot duce cu trenul la aeroport, iar călătoria durează mult mai puțin decât cea cu autobuzul ”expres” de la STB (fosta RATB), cel puțin la orele de vârf, când DN1 este superaglomerat. Cu toate acestea, trenurile Henri Coandă Expres lansate în 2009 de ministrul Transporturilor de la acea vreme, Radu Berceanu, nu au prea mare trecere în rândul bucureștenilor.

Și nu din vina lor. Cetateanul.net a verificat la fața locului cum se circulă cu trenul la aeroport, după ce duminică, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, CFR Călători a suplimentat numărul de garnituri și a reintrodus unele mai rapide, fără opriri intermediare.

După o călătorie cu trenul de la Gara de Nord până la Aeroportul Henri Coandă Otopeni, am identificat mai multe motive pentru care trenurile CFR Călători sunt percepute ca inatractive de către potențialii mușterii.

  1. Oamenii nu știu că pot ajunge cu trenul la aeroport

Chiar dacă în 2009 trenurile Henri Coandă Expres au fost lansate cu mare tam-tam, iar în Gara de Nord au fost instalate bannere prin care se promova această modalitate de transport, nicio altă acțiune de promovare nu a mai fost făcută între timp.

Și asta cu toate că promovarea nu ar fi presupus neapărat bani. CFR Călători nu este chiar o companie care să-și permită să tocmească agenții de publicitate care să-i realizeze campanii, dar se află sub aceeași ”umbrelă” a Ministerului Transporturilor cu Metrorex și Tarom, cu care ar fi putut încheia parteneriate pentru promovarea legăturii cu trenul la aeroport. Câteva reclame plasate strategic la metrou ar fi făcut mai mult decât orice campanie scumpă.

  1. Prea puține trenuri la aeroport

Apoi, chiar dacă știi de existența acestei legături pentru a ajunge cu trenul la aeroport, constați că sunt prea puține garnituri.

În 2009, atunci când au fost lansate trenurile Henri Coandă Expres, ele circulau din oră în oră, drept pentru care îți puteai face o planificare a călătoriei. De duminică, CFR Călători a suplimentat numărul trenurilor, de la șapte la opt perechi pe zi, dar tot sunt puține. Nimeni nu-și planifică voiajul cu avionul în funcție de ora la care are tren și nimeni nu e dispus să aștepte în aeroport două ore pentru a putea pleca spre București.

  1. CFR Călători se sabotează singură

Presupunând însă că ai tren la ora dorită, ești descurajat imediat după ce intri pe site-ul CFR Călători. Bunăoară, trenul Regio 01773 pleacă din București Nord la ora 15,22 și ajunge la halta PO Aeroport la 15,50, după 28 de minute. De acolo, trebuie să te preia microbuzul care să te ducă la aerogară.

Ei bine, dacă te uiți pe site-ul CFR Călători, afli că trebuie să aștepți 24 de minute, până la 16,14, pentru a veni microbuzul, cu care, chipurile, mai faci încă 20 de minute. Deja, călătoria călătoria cu trenul la aeroport durează prea mult.

Ei bine, la fața locului lucrurile se prezintă cu totul altfel. Când cobori din tren, microbuzul este deja acolo, iar călătoria până la terminalul Plecări durează fix șase minute, mai ales că drumul a fost asfaltat recent de Primăria Otopeni. Cu totul, ai făcut doar 34 de minute din Gara de Nord până la aerogară.

  1. STB merge la dumping. Cu trenul la aeropport, mai scump decât cu autobuzul

Cu autobuzul ”expres” de la STB faci mult mai mult, mai ales la orele de vârf. Pe linia 780, care face legătura cu Gara de Nord, au fost deja introduse noile autobuze cu burduf cumpărate de Primăria Capitalei de la turcii de la Otokar. Acestea circulă însă din oră în oră și trebuie să se ”strecoare” în traficul infernal de pe DN1.

Pe linia 783, care are capătul la Piața Unirii, circulă tot vechile Mercedes cumpărate pe vremea lui Adriean Videanu, care au și foarte multe stații pe traseu, așa că durata călătoriei se mărește nepermis de mult. Luni după amiază, de la Aeroportul Otopeni până la Aeroportul Băneasa reporterul Cetateanul.net a cronometrat fix 30 de minute cu 783. Prea mult.

Însă atractivitatea conexiunii cu autobuzul este dată de tarif. STB (fosta RATB) merge la dumping. Tarifele nu au mai fost mărite din 2008, așa că o călătorie cu ”expresul” STB costă 3,5 lei, față de 7,50 lei cât costă să ajungi cu trenul la aeroport. Peste tot în Europa călătoria cu trenul este mai scumpă decât cea cu autobuzul, însă la București diferența este mult prea mare.

  1. Personalul de Urziceni, pe post de Henri Coandă Expres

Din cele nouă trenuri zilnice spre Otopeni, doar trei, (re)introduse duminică sunt de tip Săgeata Albastră (Siemens Desiro), ele fiind de fapt garnituri care circulă până la Galați ca InterRegio, cu oprire la halta PO Aeroport.

Celelalte sunt trenuri Regio (fostele Personale) care circulă până la Urziceni, formate din garnituri clasice (locomotivă plus două vagoane). Fac mai multe opriri între Gara de Nord și Aeroport, nu sunt dotate cu aer condiționat (acum e iarnă, dar vara contează), iar în vagoane miroase a parizer și ceapă. Deh, trenuri de navetiști.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.