Cristian Petrescu îi cere demisia lui „Pinocchio de la 3”, viceprimarul mincinos

Petrescu
Cristian Petrescu i-a cerut demisia, public, viceprimarului PNL

Zeci de simpatizanți ai Mișcării Populare l-au însoțit pe Cristian Petrescu, într-un protest în fața Primăriei Sectorului 3, prin care au cerut demisia „viceprimarului mincinos” al Sectorului 3, Cristian Tudorache (PNL).

cristian petrescu
Protest împotriva „viceprimarului mincinos”

Liderul PMP, Cristian Petrescu l-a acuzat pe Tudorache că, vrând să profite public de pe urma dramelor mai multor familii din cartierul Titan, a susținut că actualii consilieri PNL au inițiat un proiect de hotărâre pentru ajutorarea persoanelor ale căror apartamente au fost afectate de incendiul de săptămâna trecută din cartierul Titan. În realitate, „respectivul proiect de hotărâre a fost trimis către primar de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, la cererea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, nu de către Consilierii Locali ai PNL, așa cum reiese din ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al Sectorului 3”, se arată în comunicatul PMP.

„Tudorache, un mincinos dovedit”

PNL
Cristian Tudorache, viceprimarul care a fost prins și cu pantoful, și cu adevărul … găurit

Gestul viceprimarului Cristian Tudorache i-a indignat pe mulți cetățeni și a fost sancționat de presa care a tratat subiectul. Marți, 15 martie, mai multe zeci de simpatizanți și membri ai Mișcării Populare au venit în fața Primăriei Sectorului 3 pentru a protesta împotriva acestui mod de a face politică și pentru a cere demisia de onoare a viceprimarului Tudorache.

Președintele Mișcării Populare București, Cristian Petrescu, spune că un politician care a mințit doar ca să obțină capital politic nu are ce căuta în politică și, cu atât mai puțin, într-o funcție publică, așa cum este cea de Viceprimar.

Orice politician care a fost prins cu minciuna trebuie să demisioneze. Nu se poate să încerci să profiți de drama unor oameni, mințind că ai depus alături de consilierii PNL un proiect de hotărâre inexistent, când respectivul proiect de hotărăre a fost trimis către primar de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, la cererea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Cristian Tudorache reprezintă în funcția de viceprimar nu PNL-ul, care poate alege să fie reprezentat de oameni pentru care minciuna este un mod de a face politică, ci îi reprezintă în această funcție pe toți cetățenii Sectorului 3. Este de nepermis ca un sector din care fac parte oameni cinstiți și corecți să fie reprezentați public de un mincinos dovedit. „Pinocchio Tudorache” trebuie să demisioneze. Acum!”, a declarat Cristian Petrescu, președintele Mișcării Populare București.

Cetățeanul TV

3 COMENTARII

  1. NU MAI STERGETI MAI FLACAI COMENTARIILE CARE VA DERANJEAZA PE VOI SI PE ILUSTRII VOSTRII CANDIDATI !!!
    NU E FRUMOS !!!
    DOAR SE PRESUPUNE CA SUNTETI CETATENI INTELECTUALI !!!

    • Nu stergem niciodata mesajele care ne deranjeaza, ci doar pe acelea care nu respecta minimele reguli de civilizație sau de limbaj

  2. Cei zece apostoli au fost trei, Luca si Matei. Cam asa si cu prostestul, desigur, „spontan”. Este inca mostra de campanie in stilul Elenei Udrea, mentora pseudo-candidatului la Primaria Sector 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.