Cristian Diaconescu: România nu are voie să coboare ștacheta sub Bulgaria la președinția UE

Cristian Diaconescu

Fost ministru al Justiției în Guvernul Năstase, fost ministru de Externe în Guvernele Boc și Ungureanu,  fost consilier al președintelui Băsescu. Este vorba despre Cristian Diaconescu, un om politic căruia expertiza îi permite să creioneze situația reală a României în actualul context internațional – ceea ce a și făcut în interviul acordat în exclusivitate ziarului „Cetățeanul”.

Oamenii de stat adevărați știu să pescuiască pentru țara lor și în ape tulburi

„Cetățeanul”: La ce trebuie să se aștepte și ce ar trebui să facă România într-o Uniune Europeană ajunsă într-o situație extrem de delicată?

Cristian Diaconescu: Geopolitic, România se află într-o zonă extrem de complicată, dar și relevantă în egală măsură, atât pentru UE, cât și pentru NATO. Este un stat mediu spre mare de frontieră aflat în apropierea unor zone complexe – poate cele mai semnificative din punct de vedere securitar – și anume Balcanii de Vest, proximitatea estică și Orientul Mijlociu. Din acest punct de vedere, este cât se poate de urmărită și chiar solicitată, de partenerii noștri, expertiza pe care România se presupune că o are în ceea ce privește jocul de interese în aceste regiuni. Ca să dau un exemplu de culoare în acest sens, atunci când în UE apar discuții privind extremitatea estică a Uniunii, fie președintele, fie premierul României – în funcție de instituția în care se dezbat aceste probleme – primesc cuvântul chiar fără să-l ceară și asta pentru că este de la sine înțeles interesul fundamental al României în ceea ce privește aceste regiuni. De aceea se și așteaptă de la România să facă diferența în ceea ce privește stabilitatea internă. Este cât se poate de normal și de bun simț ca politica internă a României să fie echilibrată de așa manieră încât analiza României și propunerile României referitoare la zona central-estică să nu fie rezultatul unor convulsii interne, ci strict al unor evaluări tehnice. În al doilea rând, din punctul de vedere al asigurării securității și stabilității și al tipului de mesaj transmis, este nevoie ca România să întrețină și să aibă capacitatea de a dezvolta dialogul și cooperarea și cu țările din est sau sud-est dacă este vorba despre Balcani sau bazinul Mării Negre și asta pentru că proiectul european presupune și un proiect bilateral pe care România îl poate stabili, de exemplu, cu Republica Moldova, cu Serbia; proiect bilateral care sigur trebuie să aibă și o amprentă națională, dar, în același timp, trebuie să respecte și valorile și standardele europene și euro-atlantice.

Din ce înțelegem, situația internațională la zi este extrem de complicată, dar România ar putea și să profite în actualul context pentru a-și promova interesele. Asta dacă va da dovadă de stabilitate internă și profesionalism în gestionarea politicii externe. Corect?

Da. O situație de criză te obligă și mai ales îți dă posibilitatea să dai anumite răspunsuri naționale care să fie după aceea sprijinite de ceilalți parteneri.

Deci avem nevoie de stabilitate politică internă și de expertiză. Considerați că România este reprezentată și călăuzită adecvat momentului de către cei aflați acum la Președinție și Guvern?

În primul rând avem, ca stat, un deficit în ceea ce privește funcționarea statului de drept – fapt constatat atât intern, cât și internațional. Partenerii noștri au transmis foarte multe semnale de doi ani încoace, în sensul intrării României într-o zonă critică în ceea ce privește respectarea valorilor și standardelor europene în acest domeniu și că acest proces care se dezvoltă politic în România trebuie reversat. Evaluările partenerilor coincid și cu punctele de vedere prezentate de sistemul judiciar din România și a unei părți a societății, deci, din această perspectivă, avem clar un deficit deoarece, în ceea ce privește coeziunea și viitorul Europei – elemente pe care le-am auzit în discursul prim-ministrului (Dăncilă – n.r.), statul de drept reprezintă un criteriu fundamental inclusiv pentru vecinătatea noastră. Ca să răspund la întrebare, instituțiile românești trebuie să reușească, politic, să demonstreze că au această voință de a reversa procesele privind independența sistemului judiciar pe care le-au generat în ultimii doi ani. Nu există aici alternativă, observați că și Consiliul European – care dă semnalul politic în interiorul UE – a reiterat curând cerința ca România să respecte evaluările prezentate în raportul MCV, deci să aplice clar acele recomandări. Sigur, cuvântul „recomandare” nu exclude decența politică de a respecta obligația, pentru că de acest lucru vorbim de fapt.

„Măcar să învățăm din greșelile altora!”

Să presupunem că actuala Putere nu pune frână și-și urmează calea pe care a luat-o acum doi ani. Ce riscă România în acest caz într-o Uniune Europeană cu principalele motoare, Germania și Franța, gripate?

Unu: riscă izolarea, chiar dacă din punct de vedere formal politic acest sentiment nu e clar opiniei publice. Suntem într-o situație cât se poate de complicată în care marii parteneri din UE au propriile probleme, în care ne aflăm într-un moment de cumpănă privind plecarea Marii Britanii din UE. Avem nevoie de forță diplomatică majoră și pentru că, din ianuarie, se negociază bugetul UE. De izolare fuge toată lumea și singura politică inteligentă în acest moment este să ai parteneri cât mai mulți și cât mai puternici. În condițiile în care nu reușești acest lucru datorită politicii interne, efectiv este de neînțeles cum de pot cei care conduc astăzi țara să supună România la un astfel de risc. În al doilea rând, există și un risc concret: sesizarea Curții Europene de Justiție. Recent, Polonia a fost obiectul unei decizii a Curții Europene de Justiție și, oricât sunt polonezii de mândri și suveraniști, pentru a nu risca sancțiuni financiare foarte serioase Polonia a reversat o serie de măsuri luate în ceea ce privește funcționarea sistemului său judiciar. Deci, nu au dat înapoi atunci când Polonia a fost susceptibilă de sancționarea pe articolul 7 (suspendarea dreptului de vot în instituțiile UE – n.r.), dar, în momentul în care tema a ajuns la Curte, au înțeles ce probleme decurg de aici și au reversat o seamă de decizii referitoare la sistemul judiciar. Măcar să învățăm din greșelile altora și să evităm greșeli foarte greu de reparat și extrem de complicate pe termen mediu și lung.

Diaconescu si Catherine Ashton, fost Inalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate

Izolare sună oarecum abstract pentru mulți dintre concetățenii noștri. Vor exista și urmări economice, concrete și ușor de înțeles de cetățeanul obișnuit, și dacă da – care anume?

Izolarea este extrem de periculoasă și ca decizie formală, și am să spun de ce. Odată instalată o astfel de atitudine la nivelul membrilor Uniunii Europene, ea generează decizii naționale. Toți suntem deja revoltați că se leagă, din punct de vedere juridic și al consecințelor, mecanismul MCV cu acordul Schengen. Respectiv, unele state ne spun că nu-și dau acordul pentru ca noi să devenim membri Schengen chiar dacă multilateralul s-a exprimat în favoarea noastră – adică Parlamentul European și Comisia Europeană. Din perspectivă suvereană, statele au dreptul, înăuntrul UE, de a-și lua propriile decizii pornind de la evaluări generale. Este o situație care poate face ca o evaluare negativă – legată, de exemplu, de funcționarea sistemului nostru de Justiție și de lipsa de voință politică necesară redresării situației – să determine anumite state din UE să reconsidere libera circulație sau accesul la piața muncii pentru români și să recomande investitorilor lor să evite România, acea țară „săracă și coruptă”. Nimeni nu vine cu o investiție medie sau mare pe o piață incertă. Nimeni nu vine să se angajeze la proiecte economice pe termen lung într-o țară în care sistemul judiciar are probleme. De ce, dacă nu ai o cauză anume care să servească unui interes național, de ce să expui țara la un astfel de risc? Măcar în Polonia și Ungaria un anumit tip de atitudine politică suverană a fost într-o formă sau alta legitimat prin vot, cetățenii statelor respective și-au dat acordul într-o măsură mai mare sau mai mică. În România, însă, ce se întâmplă cu sistemul judiciar nu a reprezentat obiect de consultare pentru nimeni, nu există nici măcar această minimă legitimare.

UE, pusă pe jar din cauza modului în care s-a distribuit bunăstarea

Aveți în continuare legături și contacte în mediul politic european. Conform informațiilor pe care le aveți, ce credeți că se va întâmpla cu și în Uniunea Europeană în viitorul apropiat?

Situația este încă „la cald” după ce s-a întâmplat la Paris, iar cei cu care mai vorbesc din Uniunea Europeană dau o interpretare foarte interesantă. Ei spun așa: „Practic, ceea ce experimentăm acum este rezultatul unui clivaj foarte mare în societățile noastre”. Chiar dacă și Franța, și Germania au înregistrat creșteri economice substanțiale, se pare că redistribuirea bunăstării este contestată în acest moment. Ei spun că dezvoltarea economică s-a concentrat foarte mult în puține mâini, iar ceea ce se întâmplă acum este, culmea, un rezultat al globalizării. Din punct de vedere politic, oamenii fac responsabile partidele tradiționale și de aceea mesajul se duce, în general, spre o formă de contestare vagă din punctul de vedere al beneficiilor politice. Nu este clar în acest moment cine este beneficiarul acestor revolte, doar perdanții se știu. Din această perspectivă, se așteaptă ca partidele tradiționale să găsească formule necesare ieșirii din acest tip de blocaj. Să nu uităm că și în Germania se așteaptă să se înceapă astfel de revolte. De cealaltă parte, de toată această situație încearcă să profite neprietenii Uniunii Europene.

 „SUA nu au generat criza UE, dar încearcă să profite de ea”

Legat de neprietenii UE și de profitorii crizei la zi, se vehiculează varianta în care și SUA și-ar fi băgat coada, americanii fiind interesați în erodarea și vulnerabilizarea Uniunii. Cum comentați?

Am pus și eu întrebarea, direct, cuiva care a fost demnitar politic semnificativ într-o țară europeană. „Din acest punct de vedere este oarecum asemănător cu România. Adică nu au generat, dar în momentul în care s-a declanșat spirala au început să profite”, a fost răspunsul primit. Ceea ce înseamnă că americanii nu au inițiat ei nimic, dar atunci când UE a intrat în vulnerabilitate au pus și ei gaz pe foc, în media, pe Facebook, mediile sociale. Au încercat și încearcă să profite de contextul european pe care noi ni l-am creat.

România, șansa unei Uniuni Europene revigorate

Credeți că UE, așa cum se prezintă Uniunea astăzi, are forța, coeziunea, abilitatea necesare pentru depășirea cu bine a situației? Opinia personală. 

Noi nu avem decât șansa unei Uniuni Europene revigorate, altă șansă nu avem. Speranța este că da, dar aceste mișcări au apărut exact în momentul în care se punea problema unei restartări a UE și toate statele membre așteptau tocmai ca Franța și Germania să genereze ideea unui nou proiect. Nu-mi dau seama dacă, politic vorbind, Emmanuel Macron mai poate rămâne acum pe reduta pe care și-a propus-o, doamna Merkel s-a retras, situația este cât se poate de complicată. Este exact momentul în care trebuie să rămânem stabili ca țară, aproape cu orice preț. Și, dincolo de orice, nu avem voie să pierdem oportunitatea președinției Consiliului UE. Bulgaria a exercitat o președinție decentă și a reușit astfel să obțină promisiunea bilaterală a Germaniei și Franței de primire a ei în zona Euro începând cu vara anului viitor. A reușit să facă și un pas înainte în aderarea la spațiul Schengen și implicit un raport MCV decent – față de Bulgaria au scăzut pretențiile, față de România au crescut. Toate acestea printr-o președinție rotativă normală, fără mari realizări, dar și fără rebuturi. Noi nu avem voie să coborâm ștacheta sub Bulgaria, pentru că, în acel moment, sindromul de izolare de care vorbeam va fi alimentat și mai serios.

Deci și UE are acum probleme cu leadership-ul?

Da, dar discuția este mult mai importantă decât numele – și anume, dacă logica de austeritate germană va continua să prevaleze – iată că acest sindrom al contestării numai de austeritate nu vorbește – sau dacă logica naționalist-suverană de tip Grupul de la Vișegrad își va impune proiectul. Sau sigur, dacă un proiect pan-european va mai fi susținut de Macron. În orice caz, majoritatea covârșitoare a statelor europene, cele opt care formează nucleul dur – șase fondatoare plus două, Olanda și Suedia – au situații politice interne care le consumă oxigenul.

PSD, partidul în care ați fost membru și lider, conduce România în aceste vremuri tulburi. Sunt șanse ca fostul dumneavoastră partid, condus astăzi de Liviu Dragnea, să facă față decent provocărilor cu care se confruntă țara?

Acum câțiva ani, PSD-ul reușea să asigure un raport cât de cât echilibrat pentru dinamica actului de conducere, între profesionalism și interesele proprii. În acest moment, eu nu mai regăsesc profesionalismul, poate nu știu eu să-l văd. A rămas la vedere numai un partid politic care își urmărește, fie pentru niște persoane anume, fie pentru el ca partid, niște interese care jenează enorm așteptările opiniei publice. Așa ceva nu este normal. Niciodată PSD nu ar fi acceptat, în perioada de integrare la care și el a lucrat cu rezultate, ca ministrul Justiției să vorbească având sigla de partid în spate. Nu ar fi transmis cu nonșalanță opiniei publice faptul că niște decizii legate de funcționarea sistemului judiciar urmează să fie discutate întâi la partid. Acest tip de neprofesionalism în a face politică, nu mai vorbesc de cinism, este edificator în opinia mea pentru ce poate – sau, mai bine zis, nu poate – să facă PSD-ul pentru România.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ