Consiliul de Etică, sesizat pentru impostura academică de la Spitalul Universitar

Consiliul de Etică, control la Spitalul Universitar

Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), organism consultativ al Ministerului Educației Naționale, cercetează cazul de impostură academică de la Spitalul Universitar, semnalat de ziarul Cetățeanul.

Specialiști medicali de mare reputație, profesori universitari de frunte, dar și șefa disciplinei Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), din Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, și, totodată, manager al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), Adriana Nica, ar fi fabricat datele unui studiu medical care nu s-ar fi desfășurat niciodată. Lucrarea ar fi fost compilată cu mai multe articole ale unor autori străini.

Consiliul de Etică cercetează cazul

Deși Ziarul Cetățeanul a sesizat oficial Comisia de Etică și Deontologie Universitară (CEDU) a UMF „Carol Davila” în legătură cu aceste fapte încă din luna mai 2017, Comisia a refuzat să ia cazul în discuție.

Consiliul de Etică și Management Universitar a anunțat că va analiza și cazul de impostură academică, dar și „non-combatul” Comisiei de Etică de la UMF „Carol Davila”, prezidată de prof. univ. George Curcă.

„Am cerut toate datele Comisiei de Etică și Deontologie Universitară a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila. După ce le vom primi, vom declanșa procedura de verificare”, a declarat, pentru ziarul Cetățeanul, prof. univ. Gheorghe Iancu, membru al Consiliului de Etică şi Management Universitar.

CITEȘTE ȘI: Jaf la Spitalul Universitar București! Aparatură scumpă și inutilă pentru Blocul Operator, aprobată prin HG de Guvernul Dăncilă

Studiul ștințific, fictiv sau fabricat

Consiliul de Etică

Lucrarea „Perioperative serum brain natriuretic peptide and cardiac troponin in emergency intratracranial vascular surgery”, care îi avea ca autori pe Adriana Nica, Gabriel Iacob, Andreea Bolocan și Daniel Nicolae Păduraru, a fost retrasă de la publicare din revista Chirurgia, în anul 2013. Așa-zisul studiu științific, care stătea la baza lucrării și era menționat în capitolul „Materials and Methods” nu se regăsea în realitate! Retras de la publicare din cauza gravelor probleme de etică științifică, articolul a fost publicat după trei ani (identic!!!) într-o altă revistă de prestigiu, cu tot cu datele false, mincinoase sau fabricate! Singura diferență a fost că au mai fost scoși din joben alți doi „autori” între care un reputat profesor universitar, chirurgul Daniel Ion (!?). Articolul a ajuns să fie înscris acum în CV-urile științifice.

În articolul publicat se afirmă că studiul clinic a fost efectuat în Spitalul Universitar de Urgență, pe tot parcursul anului 2012 și a cuprins investigații pe 82 de pacienți care au suferit intervenții chirurgicale de urgență pentru afectări vasculare. În 2013, când s-a cerut publicarea studiului, conferențiarul doctor Elena Copaciu era șefa secției Anestezie – Terapie Intensivă și membru în Comisia de etică a universității de Medicină. Am întrebat-o dacă a știut de acel studiu și dacă l-a avizat.

Consiliul de Etică
Autorii lucrării coordonate de Adriana Nica menționează în fals că studiul a avut aprobarea Comisiei de Etică

„Nu am știre să se fi derulat acest studiu și nu mi s-a cerut aprobarea niciodată, ba mai mult, făceam parte din comisia de etică și nu știu să fi ajuns pe acolo spre aprobare vreun astfel de studiu, din secția pe care o conduceam. Ca șefă de secție era obligatoriu să știu că se derulează acest studiu, pentru că era vorba de bolnavi anesteziați, care ajungeau în terapie intensivă, în post-operator, în secția mea!”, a declarat, pentru Cetățeanul, Elena Copaciu.

Faptul că studiul care a stat la baza articolului „științific” este unul în cel mai bun caz, „fabricat” este întărit de faptul că cercetarea nu a fost înregistrată în 2013 într-un registru public de studii clinice.

CITEȘTE ȘI: Blocul operator central de la Spitalul Universitar a fost redeschis. Aparatură scumpă și inutilă

Compilație „științifică” în articole de medicină

Consiliul de Etică

Specialiștii consultați de Cetățeanul, care din motive lesne de înțeles au preferat să-și păstreze anonimatul, au dezvăluit că cel puțin o sursă de inspirație a autorilor „lucrării” coordonate de Adriana Nica ar fi „Perioperative Serum Brain Natriuretic Peptide and Cardiac Troponin in Elective Intracranial Surgery” (autori Francesco Ruggieri, Marco Gemma, Maria Rosa Calvi, Elisa Nicelli, Andrea Agarossi și Luigi Beretta, publicată la 7 martie 2012 în Springer Science+Business Media) și „Elevated Cardiac Troponin I and Relationship to Persistence of Electrocardiographic and Echocardiographic Abnormalities After Aneurysmal Subarachnoid Hemorrhage” (autori – Marilyn Hravnak, RN, PhD, J. Michael Frangiskakis, MD, PhD, Elizabeth A. Crago).

Astfel, pasaje întregi din cele două lucrări se regăsesc și în „cercetarea” medicilor de la Spitalul Universitar de Urgență București.

Comisia de Etică a Universității de Medicină tergiversează cazul

Ziarul Cetățeanul a sesizat oficial Comisia de Etică și Deontologie Universitară CEDU în legătură cu aspectele de mai sus, încă din luna mai 2017.

Consiliul de Etică

Concret, Cetățeanul a solicitat comisiei, prezidate și atunci, și acum de prof. dr. George Cristian Curcă (foto), să analizeze dacă lucrarea „Perioperative serum brain natriuretic peptide and cardiac troponin În emergency intratracranial vascular surgery” respectă buna conduită în cercetarea științifică. Am solicitat să se verifice realitatea studiului din 2012, afirmațiile false privind aprobarea studiului, dacă autorii studiului aveau competență științifică pentru unele dintre temele cercetate și nu în ultimul rând cum de se explică apariția din neant a încă doi autori față de articolul original.

Totodată, Comisia a fost solicitată să verifice dacă există indicii care dovedesc intenția de fraudă cu sursă alte articole publicate în revistele internaționale.

Membrii Comisiei de Etică și Deontologie Universitară din Universitatea de Medicină (CEDU) au refuzat să dea curs sesizării Cetățeanul.

Practic, Comisia și-a încălcat flagrant principala sa atribuție – aceea de a analiza și soluționa abaterile de la etică universitară, pe baza sesizărilor sau prin autosesizare, conform Codului de etică și deontologie universitară.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.