luni, iulie 8, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalConservatorii au luat o bătaie istorică

Conservatorii au luat o bătaie istorică

-

Laburiştii vor reveni la putere în Regatul Unit în urma victoriei lor zdrobitoare asupra conservatorilor în alegerile legislative, iar liderul lor Keir Starmer a promis că, odată ajuns la Downing Street, va încarna „schimbarea” şi „renaşterea naţională” aşteptată de alegători.

După 14 ani de regim conservator marcat de o succesiune de crize în ultimii ani – Brexit, explozia preţurilor sau succedarea la putere a premierilor -, o pagină este întoarsă acum în Regatul Unit.

Fără a aştepta rezultatele din cele 650 de circumscripţii în joc, premierul în exerciţiu Rishi Sunak şi-a recunoscut înfrângerea, anunţând că l-a contactat telefonic pe liderul laburist Keir Starmer pentru a-l felicita, asumându-şi responsabilitatea unui eşec ce pare a fi unul istoric.

Vineri dimineaţa, Keir Starmer, 61 de ani, fost avocat specializat în drepturile omului, va fi însărcinat de regele Charles al III-lea cu formarea guvernului. Prin urmare, la Downing Street va ajunge un lider moderat de centru-stânga, într-un moment în care este de aşteptat ca dreapta să ajungă la putere în Franţa, iar Donald Trump pare bine plasat pentru a reveni la Casa Albă în SUA.

„Schimbarea începe acum”, a declarat viitorul premierul britanic, mulţumindu-le susţinătorilor săi şi reînnoindu-şi promisiunea de „renaştere naţională”. „Nu vă promit că aceasta va fi uşor. Nu este suficient să apeşi pe un buton pentru a schimba o ţară. Aceasta cere muncă grea, o muncă tenace, o muncă hotărâtă”, a subliniat el.

Conservatorii, la pământ

Rezultatele de la primele ore ale dimineţii de vineri confirmă amploarea succesului pentru Laburişti şi înfrângerea istorică a conservatorilor, anunţată de luni de zile în sondaje.

În jurul orei 04:30 GMT, laburiştii şi-au asigurat peste 367 de locuri, mai mult decât cele 326 de locuri necesare pentru a obţine majoritatea absolută în Camera Comunelor şi a putea forma singuri viitorul guvern britanic.

Potrivit celei mai recente estimări a BBC, după anunţarea unei treimi din rezultate, laburiştii vor câştiga în total 408 de mandate din totalul celor 650 din Camera Comunelor, ceva mai puţin decât scorul istoric al lui Tony Blair în 1997 (418 de mandate).

Partidul Conservator al premierului în exerciţiu Rishi Sunak a obţinut un scor care se anunţă a fi cel mai prost rezultat al său de la începutul secolului al XX-lea: 136 de deputaţi aleşi, comparativ cu 365 în urmă cu cinci ani în mandatul lui Boris Johnson.

Mai multe personalităţi marcante au fost înlăturate de valul nemulţumirilor, printre care miniştrii apărării Grant Shapps sau cel pentru relaţii cu Parlamentul, Penny Mordaunt, care era considerată o posibilă viitoare şefă a partidului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Un bancomat a fost aruncat în aer: hoții au furat 200.000 de lei

0
Un incendiu a izbucnit vineri, pe parcursul nopții, la un bancomat din județul Arad. Aparatul este situat într-un magazin și a fost aruncat în aer. Potrivit IPJ Arad, vineri, în jurul orei 3:50, prin 112 a fost sesizat un incendiu,...