Companiile municipale, declarate ilegale de Curtea de Apel. Reacția Gabrielei Firea

municipale
Se anunță vremuri grele la Primăria Capitalei

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a Companiilor municipale, anunţă Uniunea Salvaţi România, printr-o postare pe pagina de socializare a USR Sector 3.

USR a anunțat că judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti „au decis astăzi (n.r. joi) anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare ale Companiilor Municipale. Soluţia este definitivă şi vine la capătul unui proces iniţiat de USR Bucureşti în anul 2017. Consilierii municipali USR au contestat înfiinţarea acestor companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal. Mai precis, ele au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, şi nu cu votul a două treimi, aşa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei”, a precizat sursa citată.

Companiile municipale, „un eşec managerial şi financiar de proporţii”

Roxana Wring, preşedintele USR Bucureşti, consilier municipal şi semnatar al acţiunii în instanţă, a apreciat că aceste companii municipale sunt “un eşec managerial şi financiar de proporţii”.

Instanţa a decis astăzi că toate companiile au fost înfiinţate de Gabriela Firea cu încălcarea legii, aşa cum am spus şi noi încă de anul trecut. Este o veste foarte proastă pentru găştile din Voluntari care îşi văd năruit visul de a pune mâna pe Bucureşti bucată cu bucată. Este în schimb o veste foarte bună pentru bucureşteni pentru că aceste companii nu vor mai înghiţi sute de milioane de euro aşa cum au făcut-o până acum. Aceste companii sunt un eşec managerial şi financiar de proporţii pentru care Gabriela Firea trebuie să răspundă”, a susţinut Wring.

municipale
Decizia Curții de Apel este definitivă!

Ea a adăugat că actualul primar general “a girat şi a forţat împotriva legii” înfiinţarea acestor companii.

“Actualul primar este cel care a dat peste jumătate de miliard de euro către aceste structuri înfiinţate peste noapte. Şi actualul primar trebuie să plătească. Gabriela Firea este singurul vinovat pentru cel mai mare dezastru edilitar şi financiar din Bucureşti din ultimii 30 de ani. Am avertizat de fiecare dată că legea este încălcată şi i-am cerut Gabrielei Firea să nu se aventureze într-un astfel de experiment. Din păcate nu a ascultat şi a împins oraşul şi banul public într-o groapă de unde vom ieşi foarte greu”, a opinat ea.

„Banii bucureștenilor trebuie să se întoarcă la Primăria Capitalei”

Ana Ciceală, consilier municipal USR şi semnatar al acţiunii în instanţă, a precizat că în urma acestei decizii banii bucureştenilor trebuie să se întoarcă la bugetul Capitalei.

“Companiile Gabrielei Firea ar fi putut deveni 22 de ‘tel-drumuri’ nu mai mici, ci chiar mai mari decât cunoscuta companie din Teleorman. Pentru că, dacă instanţa nu ar fi pus stop acestei ilegalităţi în formă continuată, o majoritate simplă PSD-ALDE ar fi putut să vândă pe nimic aceste companii unor indivizi bine conectaţi la camarila Gabrielei Firea. Am fi putut vedea cum cele 500 de milioane de euro ajung după o schemă deja consacrată în buzunarele unor indivizi care nu au nicio legătură cu binele şi cu interesul public. Din fericire, acest risc nu mai există. Instanţa a decis că toate companiile sunt înfiinţate ilegal, ceea ce înseamnă că banii bucureştenilor trebuie să se întoarcă la bugetul Capitalei”, a subliniat ea.

Gabriela Firea: Decizia instanţei este „o eroare de interpretare”

Primarul general Gabriela Firea a declarat, joi seară, că decizia instanţei este „o eroare de interpretare”. Totodată, edilul a transmis că nu vor exista efecte imediate ale acestei decizii a instanţei, companiile funcţionând în continuare.

„Am aflat în această seară soluţia Curţii de Apel Bucureşti, care a admis recursul USR şi a dispus anularea Hotărârilor CGMB prin care s-a decis înfiinţarea a 20 de companii municipale în lunile martie şi aprilie a anului 2017. Recunoaştem că pentru noi această decizie este una, cel puţin suprinzătoare, dacă nu şocantă, în contextul în care până acum am avut castig de cauza în alte procese similare la fond, şi chiar şi aici castigasem în mod clar la fond”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei, care o citează pe Gabriela Firea.

Potrivit reprezentanților Primăriei, în luarea deciziilor de înfiinţare, cât şi pe parcursul procesului a existat o consiliere din partea unor cadre didactice – „profesori universitari cu o reputaţie neştirbită”, iar demersul „s-a făcut cu respectarea strictă a textelor de lege”.

„Am preluat acest model din Europa, din orase precum Viena, Stockholm, Berlin, iar companii municipale există şi în alte oraşe din ţară. Se pare însă că o instanţă din România a decis că aproape toate deciziile în Consiliile Locale şi în CGMB nu pot fi adoptate decât cu o majoritate de 2/3, astfel încât probabil se va ajunge, prin astfel de interpretări la o blocare completă a funcţionării oraşului. Contestatarii noştri se pare ca apreciaza că un Bucureşti complet blocat şi aruncat în haos, este singura modalitatea care le-ar putea da câştig de cauză în alegerile viitoare”, au mai transmis reprezentanţii municipalităţii.

Aceştia au anunţat că vor cere opinia unor jurişti pentru a stabili măsurile care trebuie luate în continuare.

LĂSAȚI UN MESAJ