Românii trecuți de 50 de ani își amintesc cu groază momentul exploziei centralei nucleare de la Cernobîl, în primăvara anului 1986, atunci când un nor radioactiv a ajuns în România.
Scenariu terifiant s-ar putea repeta, războiul din Ucraina punând în pericol centrala din Zaporojie.
Ce trebuie să facă românii în cazul unui pericol nuclear iminent? Raed Arafat a explicat care sunt regulile ce trebuie urmate în cazul în care s-ar întâmpla așa ceva.
„Distanța care este de câteva sute de kilometri față de România ne pune în situația în care să nu avem un impact serios asupra României și să fim, la acest moment, feriți de un impact care să necesite să luăm anumite măsuri.
Simulări zilnice
Simulările care se fac zilnic, direcția vântului, viteza vântului, toate aceste aspecte trebuie luate în considerare dacă se întâmplă ceva, la momentul respectiv și dacă este vreo problemă, atunci măsurile care se iau sunt simple: prevenirea expunerii, care se face prin rămânere la domiciliu pentru un număr de ore sau o perioadă care va fi relativ scurtă având în vedere distanța mare.
Atunci se emit recomandările și depinde de gravitatea situației dacă se vor emite prin RO Alert, prin aplicația DSU, prin mijloace media și așa mai departe”, a explicat Raed Arafat.
Recomandările vin în contextul în care, în Ucraina, este alertă nucleară, după ce președintele Volodimir Zelenski a anunțat că armata rusă a plantat explozibili la centrala Zaporojie.
„Avem informații de la serviciile noastre că militarii ruși au plasat obiecte similare unor explozibili pe acoperișul mai multor unități de putere (reactoare, n.r.) ale centralei nucleare Zaporojie, probabil pentru a simula un atac asupra centralei. Poate că au un alt scenariu. Dar, în orice caz, lumea vede – și nu are cum să nu vadă – că singura sursă de pericol pentru centrala nucleară Zaporojie este Rusia, nimeni altcineva”, a spus Volodimir Zelenski.
Cetățeanul TV