Campania de vaccinare, bâlbă după bâlbă! Sunt anunţate 500.000 de vaccinări într-o lună, s-au înscris doar 90.000 de doritori

Campania de vaccinare a început cu o serie de bâlbe, care, continuate pe termen lung, ar putea duce la un adevărat eşec! Prima bâlbă s-a înregistrat chiar la aducerea primei tranșe simbolice în România, pe 26 decembrie 2020.

După o săptămână de la startul campaniei de vaccinare, rata de imunizare a cadrelor medicale a fost în jur de 2.000 de persoane pe zi, în condițiile în care ținta declarată este stabilită la o medie de 20.000 de vaccinări pe zi. Şi dacă tot am bătut pasul pe loc timp de o săptămână, acum autorităţile vor să găsească tot felul de artificii pentru a grăbi vaccinarea. Aşa că a doua etapă va începe înainte de a se termina prima. Astfel, în paralel cu vaccinarea medicilor din prima linie se dorește începerea etapei care presupune și vaccinarea personalului şi vârstnicilor din azilurile de bătrâni.

Autorităţile s-au încurcat şi la transportare

Pe 26 decembrie când în România sosea cu microbuzul prima tranșă de vaccinuri antiCOVID-19, autoritățile susțineau că s-a ales transportul terestru din motive de siguranță. Mai exact, gheața carbonică în care este transportat vaccinul s-ar fi putut topi în avion redevenind gaz și ar fi existat riscul intoxicării piloților. La trei zile de atunci, când a doua tranșă de vaccinuri a ajuns în România pe cale aeriană, autoritățile au revenit cu noi precizări.

Mai exact, acestea susțin că „transportul terestru utilizat pentru prima livrare de vaccin a fost ales în urma unei analize care a avut în vedere mai mulţi parametri, printre care: necesitatea livrării sincronizate în mai multe State Membre într-o dată fixă, cantitatea limitată de cutii termoizolante pentru transport destinate unei singure locaţii din Statul Membru, transportul pe perioada zilelor libere de Crăciun”. Mai mult, se precizează pe site-ul dedicat campaniei de vaccinare, „cutiile termoizolante pentru transport sunt independente de modalitatea de transport (aerian sau terestru) şi conţin încorporat un dispozitiv de monitorizare a temperaturii”.

Centre de vaccinare, nefuncţionale

După o săptămână de la start, rata de imunizare a cadrelor medicale a fost în jur de 1.000 de persoane pe zi, în condițiile în care ținta declarată a campaniei este stabilită la o medie de 20.000 de vaccinări pe zi. Au apărut și primele nemulțumiri. Sunt medici care spun că s-au programat pentru a primi serul, dar fie au fost anunțați că nu mai există vaccin, fie că încă nu sunt funcționale toate centrele.

A fost vorba despre o problemă legată de sistemul de programare, o lipsă de sincronizare între platforma de înscriere și centrele de vaccinare și de aceea a fost nevoie de o resetare a calendarului de programare. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID medicul militar Valeriu Gheorghiţă a arătat care au fost cauzele blocajelor, dar și ce urmează să se întâmple în campania de vaccinare.

13.200 de persoane au fost vaccinate din 27 decembrie, de când a început campania, dar duminică, 3 ianuarie, au fost vaccinate numai 324.

„Legat de disfuncționalitățile care au apărut în aceasă perioadă 31 decembrie – 2 ianuarie, trebuie să precizăm că din acest motiv, și anume că o parte dintre centre își încep activitatea de mâine (luni), a fost o lipsă de sincronizare între platforma de programare, care a permis programarea unui număr – mic – de persoane până la momentul la care s-a putut, practic, reseta calendarul de programare în conformitate cu începerea activităților de vaccinare. A fost o situație extrem de neplăcută, pe care mi-o asum, însă fiecare persoană, pot să vă asigur, a fost sunată și i s-a explicat această problemă legată de sistemul de programare și a fost reprogramată. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt corectate, însă activitatea ar trebui să fie normală începând de mâine și să nu mai existe probleme de acest gen”, a asigurat Valeriu Gheorghiță.

Sunt 376 de centre de vaccinare în toată țara, dar numai în jur de 50 au funcționat în această săptămână. „Mare parte dintre centrele din țară au optat pentru începerea activităților de vaccinare la capacitate maximă începând cu data de 4 ianuarie. Centrele au fost pregătite însă încă din 27 decembrie, echipate corespunzător cu toate echipamentele necesare pentru asigurarea accesului în registrul electronic național al vaccinărilor, au beneficiat de toate procedurile necesare pentru desfășurarea activităților de vaccinare și de trainingul fiecărui coordonator de centru, pentru a ști cum să opereze în acel registru electronic național al vaccinărilor. Practic, am început progresiv. Inițial, cu cele 10 unități medicale, la care s-au adăugat și altele, însă de luni activitatea practic va începe în majoritatea centrelor”, a arătat Valeriu Gheorghiță.

El a spus că duminică a început distribuirea a peste 40.000 de vaccin în toate aceste centre, iar de luni ritmul de vaccinare va fi aproape de cel stabilit pentru etapa 1.

„Este relevant să vedem ce se întâmplă luni, marți și miercuri, pentru că programările cresc progresiv de la o zi la alta. Numărul de sloturi libere de programare în care se pot programa persoanele este de circa 500.000 pentru primele două-trei săptămâni ale lunii ianuarie. Deci, dacă cineva vrea să se programeze, are suficiente locuri să facă acest lucru”, a spus Gheorghiță.

Necesarul de vaccinuri este solicitat de fiecare centru de vaccinare, este centralizat la nivelul DSP-urilor și mai departe, DSP-ul, până în ora 13:00 în ziua anterioară inițierii propriu-zise a activităților de vaccinare, transmite acest necesar către centrul de stocare, care la rândul lui pregătește necesarul de vaccinuri și asigură distribuția către DSP-uri, respectiv către centrele de vaccinare, a explicat Valeriu Gheorghiță.

El a spus că aceste necesaruri de vaccin trebuie evaluate foarte bine, ținând cont și de recomandarea de a asigura și vaccinarea acelor persoane care se adresează unui centru de vaccinare, chiar dacă nu sunt programate. Prioritate vor avea persoanele care au deja o programare făcută, dar „dacă vom mai avea vaccinuri ar trebui să asigurăm și vaccinarea persoanelor care se prezintă spontan la centrul de vaccinare”, a spus Gheorghiță.

Se încearcă vaccinarea în această săptămână a tuturor medicilor care doresc

Spre deosebire de situația de la testările Covid, când laboratoarele cunosc o diminuare a activității în cursul weekendului, la vaccin s-ar putea să fie mai multe persoane programate în zilele libere, pentru că atunci personalul medical are mai mult timp.

„Ceea ce s-a întâmplat în aceste zile, începând din 27 decembrie, nu este relevant pentru perioada următoare și de asemenea, perioada care deservește prima etapă de vaccinare nu este relevantă pentru capacitatea de vaccinare pe care România o are pentru etapa a 2-a și a 3-a, pentru că dimensionarea centrelor este cât se poate de corectă și adaptată la densitatea populației”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.

„Sunt peste 900 de centre care au repartiție la nivel național, care ar putea să vaccineze zilnic cel puțin 150 de persoane și am putea ajunge la o capacitate de peste 140.000 de persoane vaccinate în fiecare zi, când vom vorbi de etapa a 2-a și ulterior de etapa a 3-a, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Trebuie ținut însă cont de disponibilitatea vaccinului, pentru că există un calendar de livrare, iar numărul persoanelor programate trebuie să fie concordant cu disponibilitatea vaccinului, atrage atenția medicul militar.

El a spus că, până sâmbătă, erau peste 90.000 de persoane programate pentru luna ianuarie, dar programări se fac în continuare și a spus că a cerut DSP-urilor să încerce să programeze tot personalul medical care dorește să se vaccineze până la sfârșitul săptămânii.

Etapa a II-a a vaccinării, devansată cu o lună

„Intenționez ca după jumătatea lunii ianuarie să începem vaccinarea pentru etapa a 2-a, în mod deosebit cu cele mai vulnerabile persoane, persoane la risc să dezvolte infecții severe și de asemenea cu risc să răspândească rapid infecția, cum este cazul celor internați în centrele medico-sociale și centrele rezidențiale”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare.

În România sunt aduse până în prezent în jur de 150.000 de doze de vaccin, din care au fost folosite ceva mai mult de 13.000, dar până la sfârșitul lunii ianuarie sunt așteptate să vină și restul de până la 750.000 de doze. Sunt mai mult decât suficiente pentru a acoperi prima etapă, în care ar fi de așteptat vaccinarea a 300.000 de persoane, a explicat Valeriu Gheorghiță.

„Pentru toată luna ianuarie, inclusiv tranşa din decembrie, vorbim de circa 750.000 de doze, deci practic acest număr de doze este suficient pentru a acoperi prima etapă, etapă care, de fapt, cuprinde un număr estimativ de circa 300.000 de persoane, atât lucrători din sistemul medical, cât şi social. Dacă ne gândim la faptul că am avea o rată de acoperire, teoretic, de sută la sută, chiar şi în acest caz vom putea asigura atât doza iniţială, cât şi rapelul, şi mai avem un rest de circa 150.000 de doze care vor putea fi alocate, cel puţin în prima fază, pentru personalul din centrele rezidenţiale şi medico-sociale, pentru că vorbim de un număr de circa 40.000 de persoane internate în aceste centre”, a indicat Valeriu Gheorghiță.

Capacitatea de vaccinare pentru etapa a 2-a, în momentul în vor fi activate toate cele peste 900 de centre de vaccinare, va fi de peste 140.000 de persoane zilnic, însă trebuie dozat ritmul vaccinării în funcție de disponibilitatea vaccinului. „Dacă am avea atâtea vaccinuri, atunci aş putea să vă spun că în perioada lunii martie am putea deja să vorbim despre cea de-a treia etapă de vaccinare a populaţiei generale”, a arătat medicul.

Pentru luna februarie, de exemplu, România va avea de primit săptămânal circa 160.000 de doze de vaccin.

„Nu ne dorim situații neplăcute în care să fie persoane programate și să nu beneficieze de vaccinare, pentru că nu sunt suficiente doze”, a subliniat Gheorghiță.

Întrebat dacă persoanele care aşteaptă să se intre în etapa a treia nu ar putea, la cerere, să se vaccineze mai repede, în condiţiile în care există personal medical şi persoane din categoriile de risc care nu vor să se vaccineze, Gheorghiţă a spus că nu și a explicat de ce: „Nu, pentru că nu avem o disponibilitate practic infinită a acestor vaccinuri. În situaţia în care am fi în această situaţie, categoric nici nu ar mai fi nevoie de prioritizare şi atunci toate persoanele care doresc să se vaccineze s-ar prezenta la un centru de vaccinare şi s-ar vaccina, însă având în vedere că disponibilitatea este treptată şi vorbim de o eşalonare a tranşelor de vaccinuri săptămânală, noi trebuie să asigurăm în primul rând accesul la prima doză şi ulterior rapelul, pentru că aşa cum reiese din studiile clinice, eficacitatea de peste 95% reiese ca urmare a efectuării celor două doze, atât doza iniţială, cât şi doza de rapel, la 21 de zile”. El a adăugat că peste tot în lume se face la vaccinare o prioritizare a categoriilor de populaţie.

Gindrovel Dumitra: populaţia să înţeleagă că trebuie să se vaccineze!

Vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, Gindrovel Dumitra, crede că de acum lucrurile vor merge mai bine, iar până când va începe vaccinarea populaţiei, totul va fi pus la punct şi nu vom mai avea sincope. Dumitra a subliniat că este nevoie ca populaţia să înţeleagă că trebuie să se vaccineze.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

  1. Pentru aceste balbe ale transportului de vaccinuri si centre nefunctionale pentru vaccinul Covid 19 domnii Valeriu Gheorghita ,Vlad Voiculescu si Raed Arafat trebuie sa demisioneze.in Camera Deputatilor este comisia de sanatate acesti domni sa se prezinte si sa prezinte documentele de transporturi ale vaccinurilor si sa enumere centrele nefunctionale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.