Din bancuri, Bulă, care ne mai răcorea cu umorul ce l-a consacrat, ajunse la cârma statului și, una-două, se apucă să facă pui.
Pe stil nou, nu are niciun haz. Până ieri, 31 iulie 2025, pe băiatul lui Bulă îl chema Bulișor, cum știe tot românul, însă fu dezmoștenit de ta-su, care-l unse, în Palatul Cotroceni, pe Drulă mare sculă și moștenitor la Primăria Bucureștilor.
Citește și Ce mi-a adus Nicușor mie? Teroare și sărăcie!
Știri Cetățeanul.uk: Amenzi usturătoare pentru cei care beau în timp ce conduc în UK. Chiar și apă
Cum USR numai de alde Bulă nu duce lipsă, alegerea lui Drulă nu poate avea altă justificare decât că niciunul nu rima cu ăl bătrân. Ulă e, de ieri înainte, dovada competenței, ca să ne intre în cap!
Oficial, întâlnirea de la Cotroceni a fost mai mult despre satisfacerea pasiunii alesului pentru traficul din Capitală…
”Am discutat cu domnul Drulă foarte multe lucruri legate în special de transportul din Bucureşti. Ştiţi că este pasionat de chestiunea asta”, a spus Nicuşor Dan..
Haida, de!
Vorba lui Ciucu de la Șase, lovit unde-l durea mai tare de alegerea prezidențială: „Subtil!”.
Și Berceanu-REPER, care și el era cu ochii pe primărie ca pe butelie, se simți tradus în amor: „Domnule președinte Nicușor Dan, v-am sprijinit și votat pentru funcția de președinte de ţară, nu jupân la județ”.
Ghinion, țuțărilor, vorba unui vechi banc tot cu Bulă: A apărut o curvă nouă în oraș!
N. B. Bulă de la Cotroceni își extinde cu de la sine putere competența asupra a tot ce mișcă. Păi dacă Curtea Constituțională a putut, de ce să nu poată și președintele?
Că, decât o democrație bolnavă, mai bine o dictatură, fie și nesănătoasă la tărtăcuță, este mesajul pe care ni l-au transmis încă din 6 decembrie 2024.
Și, hai să-i dăm și un sfat sănătos lui Drulă: Cătăline, tată, dacă ajungi la primărie să nu te pună Aghiuță să respecți vreo hotărâre judecătorească, că dă Bulă în icter!

Cetățeanul TV
























