Nu mai sunt locuri la morga Institutului Marius Nasta din București. Anunțul a fost făcut de managerul unității medicale, Beatrice Mahler.
Aceasta caută acum soluții de criză, potrivit digi24.ro.
„Am avut foarte multe decese”
„Am avut foarte multe decese. Iar morga este dimensionată pentru un număr mai mic de decese. A fost o situație extrem de neplăcută. Încercăm în acest moment să găsim soluții pentru containere frigorifice pe care să le închiriem pentru o perioadă de timp. Astfel încât să oferim totuși posibilitatea managementului pentru aceste situații cât mai adecvat”, spune Beatrice Mahler, managerul Institutul de Pneumoftziologie Marius Nasta” din Capitală.
Valul al patrulea al pandemiei pare să fie tot mai agresiv. Numărul de cazuri noi zilnice a depășit 7.000. Estimările făcute de specialiști arată că România va avea până la finalul lunii octombrie 15.000 de îmbolnăviri în fiecare zi.
În ultimele 24 de ore, 113 oameni au murit la nivel național de Covid-19. Secțiile ATI sunt din nou pline. 1.067 de pacienți cu Covid-19 se află internați în stare gravă în secțiile de terapie intensivă, în toată țara.
„Orice pat se ocupă în câteva minute”
Recent, Beatrice Mahler a declarat că nu mai sunt locuri la ATI. Paturile se eliberează doar când pacenții mor. „Mi-e teamă că suntem doar la început. Va fi extrem de greu în spitale în următoarea perioadă”, a spus ea.
„Orice pat se ocupă în câteva minute. Secția e plină și ea. Locurile eliberate s-au eliberat doar pentru că pacienții nu au reușit să treacă prin afecțiune cu bine.
Suntem pe punctul în care numărăm paturile libere ca urmare a externării. Dar sunt foarte puține. Gărzile sunt greu de dus. Nu avem locuri pentru pacienții Covid. Nu mai vorbesc de ATI. Presiunea e deja în secții. (…) Dintre cei bolnavi, 90% sunt nevaccinați. Pentru ei avem emoții. Pentru cei aproximativ 10% care sunt vaccinați avem speranțe”, a precizat medicul.
Cetățeanul TV