Cancelarul Austriei, Karl Nehammer (foto), s-a exprimat „categoric” împotriva „procedurii accelerate” de aderare la UE pentru Ucraina și Moldova.
Declarațiile au fost făcute de cancelar în cadrul unei întâlniri cu deputații din comisia pentru relația cu Uniunea Europeană a parlamentului austriac. Nehammer le-a răspuns deputaților că Austria nu va fi de acord cu negocierile privind aderarea Ucrainei în condițiile actuale. Principalul motiv, potrivit surselor „Cetățeanul”, este că Austria nu este de acord cu un tratament preferențial pentru Ucraina, în condițiile în care aceeași procedură nu se aplică și în cazul Bosniei Herțegovina, dar și a altor țări din Balcani, candidate la aderare.
Un alt motiv este lipsa de transparență a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care nu s-a consultat cu liderii europeni înainte de a anunța perspectiva negocierilor de aderare pentru Ucraina. Acestea ar fi motivele principale, spun sursele noastre, pentru care guvernul austriac este împotriva unei proceduri accelerate pentru Moldova și Ucraina.
Înaintea Austriei, alte două țări, Ungariei și Slovaciei de a bloca discuțiile de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Partidul la putere în Ungaria susţine că liderii europeni trebuie să evalueze impactul eventualei aderări a Ucrainei asupra politicilor de coeziune şi agricole ale Uniunii, de care beneficiază în primul rând statele membre mai sărace, inclusiv Ungaria.
Summitul UE din 14-15 decembrie ar urma să decidă dacă încep sau nu negocierile de aderare cu Ucraina. Decizia de a continua negocierile trebuie să fie luată în unanimitate.
Cetățeanul TV