duminică, decembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalCine sunt afaceriştii care scot milioane din terenurile statului!?

Cine sunt afaceriştii care scot milioane din terenurile statului!?

-

Arendă de la stat. După 1989, una dintre cele mai avantajoase afaceri a fost concesionarea terenurilor Ministerului Agriculturii în schimbul unei arende simbolice. Pe noile „proprietăți”, moșierii primesc și subvenții.

Cetateanul.net vă face cunoștință cu favorizații sistemului. Culiță Tărâță, Ioan Niculae, Ilie Carabulea, Ștefan Poienaru și atotprezentul Dan Voiculescu când e vorba de afaceri cu statul sunt cei mai importanți afaceriști care au ajuns de-a lungul timpului mari moșieri pe terenurile primite de la Administrația Domeniilor Statului (ADS). Împreună cu aceștia, au mai accesat suprafețe de mii de hectare oameni de afaceri străini și politicieni locali, în special consilieri județeni.

Terenuri date pe o viață

Mai mult, după ce au concesionat aproape 300.000 de hectare din proprietatea statului, marii moșieri au primit terenurile în arendă în baza unor contracte cu o durată de până la 49 de ani. Practic, cât o viață.

Metoda a fost patentată în anii 2000-2004, perioadă în care s-a înfiiințat ADS – aflat în subordinea Ministerului Agriculturii, instituție care a reunit terenurile agricole administrate de stat.

grâu

82% dintre terenurile statului, concesionate

Singura motivație a acestor contracte păguboase pentru români a fost sărăcia statului din urmă cu un deceniu când nu se alocau bani pentru cultivarea acestor suprafețe.

„S-a decis atunci ca aceste terenuri să fie concesionate în schimbul unor arende așa și așa, în locul variantei ca terenurile să fie lăsate în paragină”, își amintește profesorul Gheorghe Sin, președintele Academiei de Studii Agroalimentare București. De altfel, în jur de 70% dintre contractele aflate în vigoare între ADS și moșieri sunt încheiate înainte de 2004. Astfel, Ioan Nicolae are concesiuni în Giurgiu din 2000, iar PSD-istul Culiță Tărâță a primit Insula Mare a Brăilei în 2004.

În acest moment, ADS are în administrare puțin peste 325.000 de hectare.

Pentru fiecare hectar de teren agricol concesionat, moșierii „plătesc”, în general, între un sac și trei saci de produse cultivate, adică între 100 și 400 de kilograme.

„300 de kilograme la hectare este cam cât rămâne în urmă după ce trece combina. Este adevărat că este cam puțin”, analizează profesorul Gheorghe Sin.

Statul se alege cu praful de pe tobă

Ca un exemplu, Agro Chirnogi a concesionat în județul Călărași, de la ADS, 6.000 de hectare în schimbul unei arende de 450kg/ha.

Arenda este de trei ori mai mică față de cele plătite de firme care realizează contracte cu sătenii. „Eu am luat pământul în arendă de la localnici. Scot și 4.000, 5.000 de kilograme la hectar, dar și plătesc la proprietari o arendă de 1.500 de kilograme la hectar”, spune Tudorel Damian, producător din același județ.

Arendă de la stat

BISTRIȚA-NĂSĂUD. Cea mai mare suprafață concesio nată este de 106 hectare și a fost dată, în 2004, pentru 49 de ani, lui Ioan Moldovan. Acesta este cel mai bogat bistrițean, cu afaceri în industria cărnii și în domeniul hotelier. Arenda negociată cu statul a fost de 322 de kg/ha.

BRAȘOV. Aici, moșier – șef este consilierul județean PSD Paul Enache care are în concesiune, de la ADS, 440 de hectare. A primit anul trecut subvenții de 665.000 de lei, potrivit propriei declarații de avere. Are contracte încheiate până după 2050 și dă o arendă între 111 și 304 kg/ha.

BRĂILA. Societatea Agricost are în concesiune, începând din august 2012, o suprafață imensă: 57.720 de hectare. Firma este a lui Constantin Duluțe.

CARAȘ-SEVERIN. Firma Senator Prodimpex are 363 de hectare concesionate de la ADS. Presa a relatat că este controlată de frații Lucian și Georgică Neacșu.

CĂLĂRAȘI. Aici, patru firme își adjudecă aproape 25.000 de hectare de teren aparținând statului. În martie 2002, a fost semnat un contract pentru concesionarea a 9.414 hectare către Agro Chirnogi, companie deținută de oameni de afaceri libanezi.

GALAȚI. Compania Agrogal a italianului Giovanni Glandi a primit, în județul de la Dunăre, 5.725 de hectare. Suprafața a fost acordată în anul 2004, în baza unui contract care se întinde pe 49 de ani, în schimbul unei arende de 416 kg/ha.

GIURGIU. Maria Trading, cu aproximativ același acționariat ca la Agro Chrinogi, a primit, încă din 2002, 8.535 de hectare. În același județ, și o firmă din grupul lui Dan Voiculescu a luat 2.657 de hectare.

IALOMIȚA. Aici, Intercereal SA a celui mai bogat român din topul Capital, Ioan Niculae, a concesionat de la ADS, în 2004, 9825 hectare în schimnul unei arende de 520 de kg/ ha. Durata contractelor este de minimum două decenii și maximum 49 de ani.

ILFOV. Agroindaf Afumați deține, din 2000, cea mai întinsă suprafață concesionată din jurul Bucureștiului cu 475 hectare primite de la ADS. Firma este deținută de Claudiu Davițoiu, fost și consilier județean din partea PSD până în 2008. Contractul este pe 49 de ani pentru o arendă de 527 kg/ha.

MARAMUREȘ. SC Primus Natura a concesionat 110 hectare. Societatea este deținută
de familia lui Corin Checheș, un traseist politic între PDL și PNL.

OLT. Agronova a primit, în 2009, 7.200 de hectare. Compania este controlată de firma Vargas 10 S.L înregistrată în Spania și de spaniolul Lopez Rico Luis. Contractul este pe două decenii, în schimbul unei arende de 387-474 kg/ha.

SIBIU. Ilie Carabulea, aflat în arest, este și primul arendaș al județului. Firma Horticola Inter Sevis a primit, de la ADS, 790 hectare. Atlassib, firma lui Carabulea, a deținut acționariatul majoritar la Horticola, până în 2010, când acțiunile au fost date fiului afaceristului. Contractul cu ADS a fost semnat în 2006 și are o durată de două decenii pentru o arendă de 439 kg/ha.

TELEORMAN. Cea mai întinsă suprafață îi aparține companiei Interagro a lui Niculae, care a primit 3.634 hectare de la ADS în perioada 2000-2008. Contractele se întind între 20 și 49 de ani. Arenda plătită este între 300 și 845 kg/ha. Afaceristul mai deține aici 782 hectare, prin intermediul partenerei de viață Nicoleta Toncea.

Insula Mare a Brăilei deținută de cel mai mare moșier al țării

LOCUL 1. Cel mai mare moșier pe terenurile statului este la acest moment Constantin Duluțe, acționarul Agricost SRL, firma care a primit Insula Mare a Brăilei. Altfel spus, o suprafață de 57.720 de hectare. Cu toate acestea, presa a relatat că Duluțe este doar un paravan pentru Culiță Tărâță, decedat anul trecut, fostul arendaș al Insulei Mari a Brăilei, în baza unui contract suspect încheiat în anul 2004. De altfel, acționarul Agricost a recunoscut că este un apropiat al lui Culiță Tărâță.

Ioan Niculae
Ioan Niculae

Străinii îl bat pe Niculae

În rest, firmele arendașe la stat nu au preluat loturi mai mari de 16.000.

LOCUL 2. După Duluțe, se află libanezii Sarkis Sarkis și Laoun Youssef cu 8.535 de hectare de teren al statului în județul Giurgiu, luate prin firma Maria Trading. Aceștia mai dețin 7.400 de hectare și în județul Călărași, prin firma Agro Chirnogi. Un total de aproape 16.000 de hectare în sudul țării.

LOCUL 3. De-abia pe locul al treilea al concesionărilor de la stat, cu 10.457 hectare, se află Intercereal SA, aparținând celui mai bogat român, Ioan Niculae.

LOCUL 4. Este deținut de Agronova SRL cu 7.313 hectare, primite în Olt. Acționarii sunt spanioli.

LOCUL 5. Agricom Borcea, Călărași, are – din 2002 – 6.053 hectare. Fostul ministru PSD, Doru Ioan Tărăcilă, controlează această firmă care în primul deceniu al anilor 2000 deținea cele mai multe suprafețe din sudul țării.

Arendă la apartament

Afaceristul Ștefan Poienaru este cel mai descurcăreț agricultor. El a primit în concesiune în jur de 1.300 de hectare de teren în județul Călărași pe numele unui cunoscut, Corneliu Văleanu, care locuia la bloc, în localitatea Fetești.

Afaceriștii cu statul primesc și subvenții de milioane de euro

Arendă de la stat este foarte mică, sub 500 de kg/ha, de două-trei ori mai scăzută față de cea de pe piață. Acesta nu constituie singurul avantaj pe care îl au moșierii pe terenul statului.

Guvernul României plătește celor care iau pământurile ADS și subvenții. Prima este pe cultură. Astfel, pentru un hectar de cereale se primește în jur de 160 de euro. Din această sumă, 139 de euro vin de la Uniunea Euroopeană, iar 21 de euro de la bugetul de stat.

9,1 milioane de euro pentru Insula Mare

Rezultă, la un calcul simplu, că Agricost primește 9,1 milioane de euro pentru cele 57.000 de hectare concesionate în Insula Mare a Brăilei.

Subvenția de cultură ajunge la 160.000 de euro la o mie de hectare. O sumă care acoperă arenda ce trebuie achitată la ADS.

O altă subvenție care intră tot în buzunarul moșierilor pe terenurile Ministerului Agriculturii este cea de motorină. Valoarea accizei decontate este de 1,399 lei pe fiecare litru de motorină consumat la lucrări agricole.

Avantajele statului

Adrian Enache, expert în agricultură, vede și lucruri pozitive în concesionarea pământului cu arendă de la stat. „În anii 2.000 și chiar și acum, Guvernul nu avea puterea financiară de a cultiva aceste terenuri. Multe ar fi rămas pârloagă, cum se spune popular. Apoi, mulți fermieri au refăcut sistemul de irigații”, ne-a precizat acesta.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Poliţişti condamnaţi pentru tortură

0
Nouă agenţi de poliție de la Secţia 16 din Capitală au fost condamnaţi vineri de Tribunalul Bucureşti, fiind găsiţi vinovaţi pentru că au sechestrat şi torturat doi tineri în timpul pandemiei de COVID-19. CITEŞTE ŞI: A crescut de 7...